Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

  Totul e o poveste. Începe cu “a fost odată” şi continuă cu “va fi mereu aşa…” Povestea începe cu o nuntă de vis. Un mariaj a doua târfe. Pentru că în poveşti totul e frumos şi e posibil, la fel este şi în povestea noastră. Povestim despre un mariaj permis în întreaga lume, un mariaj intre două entităţi, târfe, culmea, de acelaşi sex: Puterea şi Slăbiciunea. Acest mariaj domnea în lumea ta. Încă domneşte acolo iar tu, în basmul nostru ești doar un servitor ce speră să devină un erou şi să-şi înfrângă destinu-i simplu. Relaţia de cuplu a reginelor tale va afecta întotdeauna relaţia ta de cuplu. Apare personajul negativ. Eşti tot tu, împreună cu persoana de lângă tine. Deci, lângă cele două târfe din basm mai adăugăm două: tu şi persoana cu care tu ai o relaţie. De ce sunteţi şi voi târfe? Pentru că întreţineţi o relaţie în patru. Nota naratorului : De multe ori ajungi să vezi că atunci când ai nevoie să iei o decizie în relaţia ta trebuie să întrebi si celălalt cuplu, ce s

Dimineţi întunecate, luminate de un singur bec aprins pe hol sau doar de instalaţia din brad, instalaţie de lumini incomplete, de plastic, fără muzică şi fără dansuri si scheme de iluminat complicate, doar simple sclipiri. Însă pentru tine era feerică acea lumină. În papuci, te dădeai jos din pat şi alunecai prin tunelul de timp şi culoare, cu o emoţie de care te amuzai pentru că oricum ştiai ce te aşteaptă sub brad, căutai să imortalizezi în memorie acea imagine cu cadoul tău aşezat sub bradul de Crăciun. Un fior rece te străbătea şi îți aruncai ochii pe geam şi flori de gheaţă şi zăpada de pe pervazul geamului se unea cu sunetul unui vânt ce în câteva ore îţi înroşea obrajii când afară te întâlneai cu prietenii uitaţi în copilărie. Uneori, pe acest fundal, în această lumină auzeai la pick-up sau televizor colinde cu Hruşcă sau intonate cete de oameni în costume populare. Suna la ușă şi vecinii tăi, copii ca şi tine, cântă “Bună dimineaţa la Moş Ajun” Acum ai crescut şi şti

Cu parfum de trecut, în aromă de prezent, prin amintiri ce vor fi, un nou Crăciun se apropie şi lângă el vom pudra noi speranţe despre cum îl vom petrece şi, mai important, alături de cine. Chiar dacă este devreme, vi-l urez aşa cum vă este firea! Poate aşa, cum fiecare ne dorim ce e mai bine, vom face un exerciţiu de bunătate faţă de noi înşine in primul rând pentru a putea oferi un Crăciun fericit altora!

Un fir de nisip de pe fundul oceanului are o şansă mică să fie oferit din dragoste. Un fir de nisip de pe fundul oceanului are o şansă mare să fie invidiat. Un fir de nisip de pe fundul oceanului are o şansă, fie ea mică sau mare de a nu mai fi pe fundul oceanului. Tot ce trebuie să i se întâmple este să fie ascuns între pereţii fragili ale unei scoici ce să îl transforme într-o perlă. O perlă are frumuseţe brută şi uneori singura şlefuire de care are nevoie e aceea a minţii celei sau celui ce o va oferi şi / sau purta. O perlă poate să reflecte lumină deşi culoarea ei e acoperită de o atingere mată. Într-un mod asemănător, unic însă, e şi el. Să prinzi curajul de a fi în lumină şi de a te lăsa purtat de cei ce te vor vedea, de fi invidiat sau comparat cu alte perle mai mari sau mai negre pentru mine e un motiv să îl admir din umbra mea. Artistul poate fi, din modul meu de a vedea, artist doar dacă înainte de a păşi pe scenă are talentul de a fi om unit de el însuşi dar şi de cei

Există reguli ce se aplică oriunde. Uneori regulile sunt ale altora, alteori regulile sunt cele ale spectatorilor noștri. Există clipe când trebuie să întinzi mâna şi să îţi iei la revedere de la prieteni sau iubite, iubiţi sau de la lume. Există clipe când trebuie să cazi. Ştii că în cer sunete de pian îi veselesc pe zeii ce cu mintea rece au ca regulă să nu le pese când cineva aici pe pământ pierde o şansă de a fi fericit. Joci cu tot ce ai de jucat, îţi încerci toate trucurile şi la un moment dat destinul ne este acela de a nu mai avea nici un as în mânecă. Ajungi doar să fii un om cu privirea goală. Am fost un prost să joc după reguli, reguli ce spuneau că am dreptul să îmi construiesc un cămin în braţele tale ca şi cum locul meu ar fi acolo. Există clipe când devii furios că buzele îi sunt atinse de altă persoană sau când ştii că asta urmează să se întâmple. Dar există o regulă cum că trebuie să te prefaci că eşti matur şi înțelegi că e normal şi îţi aduci aminte

Atunci când crezi că ştii destule, ştii destule despre toţi şi toate. Ştii despre lucruri şi eşti deasupra tuturor prin a fi sau a nu fi logic, a fi citit, a fi precum o carte unde tot ce scrii se aşează pentru a nu fi şters şi pentru a rămâne mărturie. Dar când vrei să placi cuiva, devii un prost, precum o carte ce a căzut în apă şi tot ce eşti se împrăştie pe filele înmuiate. Apoi, te ridici şi îţi pui filele prinse cu cârlige la uscat prin pomi pentru a primi o gură de soare. Sper să nu îmi fie pierdute filele. Acum despre tine. Îţi scriu în public şi îşi scriu pentru a putea înţelege de ce sunt prost… Pentru a scoate de pe filele mele firea sensibilă ce ştii de ce nu a putut ieşi. Pentru a spera că nu eşti egoist şi pentru a te avea. Întâi, prin inimă. Îţi scriu să îmi aduc aminte de prima întâlnire după prima săptămână. Şi încep… Îţi voi aduce dimineaţa flori, trandafiri albi pe măsură ce soarele începe să strălucească peste chipul tău, parfum dulce în sticluţe de bijuter

Nu vreau să umplu tăcerea pentru că îmi spune adevărul. Nu vreau să ascult tăcerea spunându-mi povestea ei despre vânturi ce spulberă nisipul fierbinte. Nu vreau să vizitez piramide făcute din cântecul de jale a mii de oameni ce mureau căzând din înălțimile unde locuiesc zeii. Nu vreau să știu cum îi ardea trupul când sudoarea le pătrundea prin pielea smulsă de biciuirile zilnice când cereau o simplă gură de apă. Te-ai gândit că acei oameni nu au avut cum să se gândească cum e să nu ai o persoană iubită pentru că erau sclavi ce își dădeau viața pentru gloria altuia, a unui faraon? Şi ei plângeau după persoanele ce le-au avut în brațe și care însemnau mult pentru ei. Însă ei le pierdeau altfel. Acele persoane mureau pentru gloria faraonului, fără să aibă vreodată nume, fără să știm azi de fapt ale cui sunt oasele ce țin drept fundație frumoaselor piramide. Să nu fii trist că nu mai ai un om lângă tine. Încerc să învăț și eu asta. Fii trist dacă e vina ta că nu ai

Un apus de soare poate fi între nori. Sau poate fi dincolo de ei. Un apus de soare poate reflectat în picături de rouă. Sau poate doar răsăritul. Un apus de soare poate să fie văzut de mii de oameni în acelaşi timp şi toţi să creadă că doar ei îl privesc, ei singuri. Sau poate îşi dau seama că se uită şi alţii. Un apus de soare poate să fie prins într-un tablou în care unii văd căldura cum face dragoste cu cerul şi pământul. Sau poate unii văd cum răceala nopţii omoară soarele. Un apus de soare poate să fie o amintire a unei zile când aveai lângă tine o veche colegă de liceu cu care vorbeai cu drag despre lumea mare. Sau poate fi o amintire a unei zile când erai singur plângând că acea prietenă te-a uitat că tu nu ai mai sunat-o. Un apus de soare poate fi cântat într-un cântec franțuzesc vechi ce are parfum de gramofon şi să te ducă cu gândul la perlele de lumină din ochii bunicii. Sau poate fi ascuns după geamurile prăfuite ale casei acesteia în care nu a mai intrat nimen

  Uneori, la urmă nu rămâne decât o uşă închisă iar afară, strigătele unei mame ce sărută hainele copilului ei. Uneori, la urmă nu rămâne decât o uşă închisă iar afară, lacrimile unui tată ce urmează să regrete că a fost tată unui copil ce îşi dorea un tată. Uneori, la urmă nu rămâne decât o uşă închisă iar afară, alţi oameni ce vor o vor deschide pentru a intra dar nu şi pentru a mai ieşi vreodată. Uneori, la urmă nu rămâne decât o uşă închisă iar afară, o istorie scrisă corect sau nu, dar fără meritul de a fi onorabilă. Uneori, la urmă nu rămâne decât o uşă închisă iar afară, noi, cu gândul unii la alţii şi cum vom uita de ce o uşă, rămâne, uneori, la urmă. Un film preferat, “Băiatul în pijamale dungate” (The Boy in the Striped Pajamas).

Plecăm împreună, pe acelaşi drum şi cu toate acestea la plecare, deşi vom fi tovarăşi de drum ne spunem “la revedere”. De ce oare nu ştiu. După atâta timp tot simt că ai putea sa aprinzi focul din sinea mea. Doar tu poţi da încă foc nopţilor mele. Doar tu eziţi să o faci. Eu mi-aş oferi trupul focului tău. Ar mai rămâne apoi doar ce simt pentru tine. Dacă pleci din zilele mele însorite alături de tine poţi lua şi soarele. Poţi lua şi păsările ce cântă în cerul de vară ce-a fost, cu zile în care luna oprea timpul să rămânem mereu tineri. Dar dacă vei alege să rămâi îţi voi crea zile precum alte zile n-au fost sau vor fi. Voi vinde soarele şi voi vorbi cu arborii să venereze faptul că mă ţii de mână când plutim pe vânt. Dar dacă pleci, aşa cum ştiu că trebuie să o faci, nu voi mai crede în nimeni şi nimic şi voi rămâne într-o cameră, plină de un spaţiu gol, precum privirea ta goală. Aş fi vrut să fiu umbra umbrei tale. Ar trebui inventată în cărţi o nouă gravitaţie. Gravitaţia

Viaţa se zice că este o scenă. Toţi ne-am născut actori în acest grandios spectacol al vieții. De câte ori nu ai auzit vorbele acestea? De cate ori nu te-ai gândit la ele, ai plâns la ele, te-ai împăcat cu ele sau de câte ori te-ai amuzat spunând că sunt doar vorbe? Azi însă eu m-am gândit la viață… Şi azi nu mi-a mai părut o scenă ci doar un tablou… Nu poți fi actor pentru că ar însemna să joci despre viața altui om, altui individ pe care, poate, niciodată, nu l-ai cunoscut. Nu poți să fii actor pentru te-ai minți pe tine zi de zi despre ce ești iar lacrimile tale ar fi doar masca unui râs precum un zâmbet larg pe chipu-ţi poate ar fi doar o albie pentru lacrimi. Eşti actor doar dacă faci asta să te minţi că trăieşti. Azi m-am gândit ca viața e mai degrabă un tablou pentru că de multe ori suntem priviți şi înțeleși doar în contexte. Totul e văzut şi înţeles atâta timp cât în jur avem doar o ramă încât să ne fie mai ușor să pricepem. Dar dacă tot ce sunt eu e dinc

Tu şi eu mergem pe drumuri paralele. Paralele dincolo de bunul simţ al geometriei care presupune că undeva în infinit cele două paralele se întâlnesc. Paralele noastre sunt altfel. Vor fi mereu paralele. Drumurile noastre au lățimi şi lungimi diferite. Pe drumul meu e loc pentru încă o persoană. Pe drumul tău nu am mers încă. Nu știu. Pe drumul meu eu plimb o jumătate de inimă. Pe drumul meu sunt bănci pe care mă așez. Poate că am stat prea mult pe ele căci undeva, cumva, te-am zărit cum m-ai ajuns din urmă şi treci prin dreptul meu, pe drumul tău. Pe drumul tău am văzut câteodată pete de beznă. Prin ploaie, mă ridic şi încep să merg la pas în același ritm cu tine. Momentan, suntem unul lângă altul, într-un moment de tăcere, separați de drumurile fiecăruia. Ai privirea în pământ azi şi deși îţi strig un “hei, ce ai?” pari să nu vezi şi să nu auzi. Îţi strig din nou şi te văd apoi brusc intrând într-un sunet de cântec. Adagio. E o beznă prin care nu te mai văd. Mă caut în s

Adu-ţi aminte de mine cât sunt lângă tine. Nu o face atunci când voi fi doar o amintire. Atunci mă va durea prea mult încât să văd ce am rămas în loc să știu ca puteam fi. Orice mânz ajunge cal bătrân. Orice cal bătrân îşi amintește cum e să fii tânăr şi în ochii săi căprui vor fi mereu sclipiri înecate în lungimea genelor. Un cal e frumos la orice vârsta, dar îmbătrânit fiind frumusețea lui devine un strigăt. Uneori, acest strigat e unul grav, e unul care ceartă şi când nu o poate spune, muşcă grumazul mânzului şi îl gonește. În fiecare zi mă tem mai mult de tine şi sunt tot mai convins că tot ce va fi, va fi uitat. De aceea, adu-ţi aminte de mine când sunt încă lângă tine. Concret, eu văd în tine o siluetă într-un univers prea alb. Acest tot alb îmi închide ochii şi nu îţi pot vedea astfel ochii şi ceea ce e in tine. Însă aud, şi în clipele când nu schimbam cuvinte degeaba, aud pași făcuți de alții, pași ce îi faci şi tu, pași care tot eu îi șterg pentru că urma lor e adâncită în in

Nu meriţi. Atât.

Când tu stai jos, ea stă-n picioare. Stă în picioarele tale. Mereu o calci deși așa, îndurerată poate de trupul tău ce de când te naști se lasă greu asupra-i, ea suferă. E oarbă şi e mută şi nu are puterea de a-ţi scrie măcar că poate uneori, ești atât de diferit de ea deși ea te imită zilnic fericită că poate să fie legată şi lipită de tine. Sau de fapt tu îți imiți umbra? Te-ai gândit că umbra ta nu are culoare pentru că mereu stai in lumina ei? Ai îmbrățișat-o vreodată să îi mulțumești pentru promisiunea ce ţi-a făcut-o de a îţi fi mereu alături? Umbra ta nu are nume. Ea nu poate să se prezinte prietenilor tăi sau persoanelor noi ce îţi apar în drum. Atunci când tu cel în culori şi plin de formă spui altceva decât ar trebui să fie, atunci umbra ta ia culoarea norilor, se adâncește, se lungește şi se zbate. Uneori umbra ar vrea să spună “minte!” sau alteori “nu avea speranţe” însă tu fugi şi o ascunzi prin alte umbre, umbre de pomi, umbre de trupuri, umbre de timp c

Acum în întuneric îmi doresc să nu mai arunc o dorință într-un lac fermecat ce îmi adună argintul ce curge din ochi, ce fură strălucirile albe ale unor dorințe ce vor să fie împlinite. Acum, în întuneric şi frig vreau să îmi fie frig. Vreau sa fie noapte, o seară, în București, să ies dintr-o sală unde prin artă balerine își dansează emoția despre un lac si lebede. Vreau să ies afară, să te țin de mână şi privind spre negrul cerului ce ascunde stelele prin lumina becurilor ce iluminează străzile să mi se așeze pe faţă fulgi de zăpadă. Vreau să fie iarnă, să fie noapte şi frig şi prin zăpada ce cade, cu liniștea baletului ce mi-a spălat chipul să te țin de mană şi să fugim spre un loc cald. E poate “acasă” sau poate doar un local vechi, plin de lume şi fum, unde o băutură caldă să ne încălzească obrajii roșii şi înghețați de frig şi înroșiți de bucuria că te uiți in ochii mei. Vreau să fie o noapte fără lună, să te țin de mană şi ajunși acasă să îmi arunc hainele şi cu tine î

De data asta lynx-ul sunt eu. Cândva m-am lăsat prins. Adus dintr-o lume, un imens univers de specii, animale, creaturi ce toate se înțeleg şi îşi împart lumea, îşi respectă şi iubesc cercul vieții … M-am lăsat prins pentru că am avut încredere, pentru că am încredere, pentru că sper în înțelegerea şi evoluția omului, specia dominantă ce în dezvoltarea sa ar trebui să devină mai bun, mai perfecționist, mai aproape de sufletul naturii ce l-a creat şi care mă face să cred că gratiile în care m-au pus sunt doar fiare ce pot fi oricând date deoparte şi oricând, alături de mine va mai veni cineva din lumea mea, poate chiar specia mea şi să am o pereche. Sunt în cușca mea pentru ca am ales. Acum eu știu deja ce înseamnă să fii in sălbăticie. Şi deși acolo era bine, eram acasă, eram liber, tot acolo eram in pericol ca un urs, un vânător să mă distrugă. Poate şi de aceea specia mea, lynx-ul, e pe cale de dispariție. Pentru a mă salva m-am lăsat prins, mă arat lumii şi am ajuns acel st

Provocator, necunoscut, atrăgător, ochi verzi pătrunzători şi o atitudine suava, incitantă, masculină. Se scufundă printre umbrele mediului său, stă ascuns pentru a nu fi vânat, pentru ca nu are încredere si pentru ca așa îşi poate prinde mai bine prada. Ca orice felină, odată ce te prinde, se va juca cu tine şi aproape niciodată nu vei scăpa din ghearele lui. Te va devora şi va rămâne de unul singur pentru că poate aşa îi e firea. Poate fi doar o prejudecată despre ceea ce știm general despre el şi poate că de data aceasta acel “niciodată nu spune niciodată” se poate transforma într-o prietenie. Poate așa cum pisica domestica a ales să ne stea în preajmă şi el are gânduri de prietenie însă o răutate impregnată in măduva umanităţii noastre îl face să își înghită acest imbold de a se apropia. Daca ar putea scrie, l-aş întreba “fii sincer, ești predator sau te vei apropia de mine dacă totul e bine pentru a deveni prieteni?” Aş vrea să ajung să cunosc mai bine un lynx. Până l

Important pentru ei precum Sfantul Andrei pentru noi. Protector al unei intregi tari, cel mai mare si cel mai vechi om al Bisericii in Franta, devenit martir in anul 250 dupa Hristos. Este cel despre care se spune ca dupa decapitare, si-a luat capul in palme si a plecat kilometrii intregi spre locul unde astazi i se inchina un lacas, al doilea cel mai cunoscut in Franta dupa Notre Dame de Paris. In capitala Frantei, o strada colorata ii dedica existenta. Franta a castigat in 1998 campionatul mondial pe stadionul ce ii poarta numele, eu desi nu catolic, ma simt serbat de ziua lui. E St. Denis, sau Sfantul Denis, sarbatorit in orice an, pe 9 octombrie. E poate, ziua noastra.

O zi intunecata precum o noapte luminoasa. O zi plina de vant ce ma recunoaste si ma saluta. E acelasi vant din copilarie, e neschimbat, timpul nu si-a pus amprenta peste chipul lui putin racit de anotimpul ce ne-a invins. O zi in care ma simt plin de mult bine si in care dorinta de a face lucruri dragi, fapte cu drag, se zbate sa fie lasata sa se prezinte publicului, pe sub cortina plumburie. Imi lipseste ca pe o astfel de vreme sa nu mai fiu luminat nici de albul monitorului ce ma vegheaza, nici de becuri, fie ele cu incandescenta sau ecologice, ci de o lumanare. E o zi in care as citi, in care as scrie si as crea pentru cei ce astazi au inima altfel. Astazi m-as uita la un desene animat, un Disney clasic, despre trandafiri, frumoase si bestii, despre obiecte vorbitoare. Astazi vreau sa las Soarele sa se bucure de Luna, sa creeze comete si constelatii, sa refaca valuri de lumina pe Calea Lactee. Desi astazi Soarele mi-a furat Luna, sunt fericit ca o face pentru a ne face

Atunci cand oameni vin alaturi de noi si ne ofera un deget de care se ne sprijin si sa facem primii pasi, atunci cand primim dovezi ca putem ridica ochii spre noi standarde pentru ca cele propuse ajung sa fie atinse, totul devine pentru noi speranta, curaj, fericire. Incerc sa pun pe picioare un proiect, iar azi, 29 septembrie se implineste o luna, prima luna de cand pagina web dedicata acestui proiect a luat viata. In ea, din alb si negru, culorile au evadat si cu rabdare si talent, s-au asezat in forme ce exprima ceea ce imi doresc sa ofer. La multi ani pentru o prima luna, pentru membrii inscrisi, pentru materiale postate si incercari de a face mai mult! La multi ani culorilor ce se unesc in a crea o sansa. Pentru sansa.

Cu drag, intr-o lume unde toti se ajuta si toti isi impart doar sentimente pline de adevar, puritate si cu o greutate intelectuala de ar strivii muntii, eu, vin si iti stric universul perfect. O fac in multe feluri, unul dintre ele fiind un tutorial (lectie) despre cum sa imi provoci sila . Deoarece este un procedeu complicat ce necesita multa auto-cunoastere din partea ta, e recomandat sa fii odihnit(a) si sa ai alaturi de tine multa apa (contra dezhidratarii nu pentru scopuri igienice desigur), multa mancare (in cazul fetelor bulimice, ligheanul e un necesar) si multa multa rabdare. Incepem simplu. Fa-ti un cont de membru pe orice site ce are in descrierea sa cuvintele cheie “retea sociala, social netwoking (pt cunoscatori)” si incepe sa rascolesti pagini de net. Inevitabil, daca reteaua este in trend, probabil am si eu un cont acolo. Daca dai de pagina mea, continua prin a citi ce scriu (de obicei scriu mult, pentru asta era nevoie de rabdarea de mai devreme, pentru a citi…).

Stand intre soare si sudoare, asezat pe o piatra prea alba pentru a ne uni culorile, imi vine in gand a scrie. Sa scriu dspre ce?… Sa scriu, imi e pofta sa fac asta… si ma gandesc dintr-o data la zile cand primeam primul 10 din clasa la cel mai al naibii profesor, asa cum il vedeam prin ochii acelor timpuri, apoi, fac o fortare sa revoc, sa evoc,  pentru ce am primit acea nota. Vartej de ganduri si cuvinte. Ma surprind apoi in acea clasa, acea banca si acel soare, ce bate frumos prin fereastra ce desparte liceul de lumea cea mare. E prima mea tema de dupa vacanta si singurul ce are curaj sa citeasca, stiind vesnica nemultumire fata de incapacitatatea artistica de expunere a cuvintelor a profesorului fata de noi, criminali ai literaturii. Erau randuri depspre o plimbare din clasa a saptea, erau ganduri despre una din cele mai frumaose zile traite langa oamenii ce i-am uitat. Erau randuri care, citite, erau auzite de oameni ce apoi i-am uitat. Au trecut 10 ani de cand eram in ac

Inotand prin valuri de oameni, deschizand zeci de pagini, din intamplare, gasesc ceva nou. Nou, new mai degraba, pus in fata unui link accesat de milioane aproape zilnic. E vorba de Hi5.com care isi testeaza noua imagine ce o va pune la dispozitie milioanelor de utilizatori ce ii are. Modificari nu prea multe, doar un avatar animat, noi stelute si parca o mai buna organizare a spatiului. Mici retusuri in meniu, dispar informatiile de contact din zona principala trimise fiind mai jos pe coloane si, cam atat. Pentru a accesa noile functii, noua atitudine puneti simplu “new” in fata hi5.com, transformand adresa in http://new.hi5.com si incercati mai din timp sa va obisnuiti cu ceea ce oricum va fi indesat pe gat tuturor. Pentru a ma bucura de o nota personala am creat un nou skin profilului meu, o tema de hi5 ce imita la sange interfata canalului meu de Youtube . Cred ca deja e pachet de identitate web…

  sau Iulian. Cuprins intre vorbe, putin cunoscut, desi stie tot ce nici lumea nu stie, ma prinde si cheama in lumi de care mi-e dor. Mi-e dor si de el, de vorbe avute, de nopti cu zambete si promisiuni amanate. Il stiu prea putin, ma stie un pic, ne-am vazut uneori si totusi, pe sticla imortalizati impreuna. Unul mai zombie, unul cu funda, unul la masa altul pe langa, mancand mere coapte sau inghetata, asteptand sarmale pe frig si degeaba. Mi-e dor de orasul unde se afla si stiu prea putin cum sa fac sa fiu iar acolo. Nimic nu m-ajuta si ideea de prietenie buna ma incanta. Stiu ce gandesti, si da, si locuitul impreuna… Cautand o imagine despre buzau am dat de o barca nelalocul ei. E pe uscat si da bine, dar e iesita din al sau univers. La fel ca si noi, ne cautam loc fara sa avem apa de a pluti. Mi-e dor sa vorbim, chiar daca putin, chiar daca degeaba. De ce vorbesti cu mine, e mister, mutat din Buzau mai la vale pe harta. Esti tip fain, vezi ce faci fara mine pe-acolo, si da

Alti nori, alte lacrimi de cer, aer rece suflat din plamani inghetati de singuratea in care pana si intregul glob s-a scufundat odata cu venirea toamnei… Mi-e frig, astept ca totul sa se termine altfel si altfel s-a terminat. Din nou, un nume capata chip, un chip de demult devine chip de prezent. Cu pasi peste prag, privirea mi se pierde in viata dintr-un acvariu ce imi aduce aminte de tot ce am avut de 3 ori, odata singur, o data fericit, o data nesigur. Suflete mici, cu viata, inoata si isi duc viata asa cum noi nu am putea… In liniste… Sunt captivat, si, mereu, privirea-mi curgea spre caldura lor uda. La plecare am primit doi pestisori, bucati de catifea neagra, doua inimi sa aminteasca cum alte doua inimi s-au cunoscut. Era prima oara altfel. Cu multumiri, cu emotie, cu bucurie ca au trecut peste prima lor noapte, sunt fericit de fericirea ce mi-a fost oferita. Multumesc Cristi.

Pe zi de ploaie, pe zi de frig, un nume a capatat chip. e vorba mea atunci cand cunosc o noua persoana cunoscuta doar prin vorbe si realitati virtuale.   Doua inimi s-au cunoscut, doua inimi au stat aproape si totusi, poate nu a fost destul. Doua inimi si-au simtit trupurile ce le tin inchise lipindu-se, si-au simtit caldura si au batut poate, in acelasi timp, in acelasi fel.   Mie mi-a parut bine sa te cunosc.

Să fii mamă și să privești criminalul copilului tău în ochi. Să ştii că el a luat viața pe care tu ai dat-o. Să ştii că viaţa copilului tău a fost luată prin lovituri de topor într-un hambar în faţa altor copii ce îşi așteptau la rândul lor sfârșitul tinereții în acelaşi mod. Să trăieşti în vremuri când nu poţi să lupți cu sistemul ce îţi aduce în braţe un alt copil şi îţi cere să crezi că e al tău. Să încerci să le zici că acel nou copil adus nu e al tău şi să ajungi într-un spital de nebuni cum că negarea ta e doar o urmă de şoc şi să înțelegi ca gestul sistemului este doar un mod de a nu păta imaginea publică a acestuia. Să trăieşti ani de zile neştiind dacă merită să mai trăieşti sau nu. Să spui “Nu începe niciodată o luptă dar dacă ești prins într-una să o duci pană la capăt”. E o întâmplare reală. O femeie a păţit toate acestea. Eu am scris doar cuvinte. În imaginile peliculei vei lăsa lacrimile să curgă. Changeling. Cu Angelina Jolie. Ultimul cuvânt din fi

Pluteam catre tine. Pluteam lipit de soare, lipit de cer, avand apa doar printre degete, pentru a lasa sa curga caldura prea mare din focul ce ardea cand ma gandeam la tine.   Pluteam catre tine si fericit ca albastrul de cer si de mare nu are culoare, si tot ce vedeam era doar momentul cand ma voi vedea fericit in ochii tai.   Pluteam catre tine cu vorbe, erau ele carma ce nu ma faceau sa imi pierd drumul spre lumea ta. Pluteam catre tine si desi pe furtuna, desi pe distanta, am inghitit ape de timp, ape de frica, ape de dor si nerabdare insa apoi era iara soare.   Pluteam catre tine pana cand simplu, vasul s-a frant. Erau buzele tale ce s-au desfacut pentru altul. Si nu m-am putut prinde de ele si m-am scufundat catre funduri de mare.   Pluteam catre tine, acum sunt jumate-necat.

Inima nu fi de piatra, ca doar tu n-ai fost lasata Sa vezi dorul cum ma poarta fruza-n vant Inima nu fi haina, c-ai si tu un pic de vina Daca n-am o zi senina pe pamant Inima cu ochi ca mura si ca trandafirul gura Nu-mi da dragostea de-a dura ca-i pacat Inima nu fi de gheata, fara zambet cald pe fata Fara cantec, fara viata doar oftat Doar de dragul tau, raul mie mai rau Rasul mie mai rar, amarul mai amar Si tot suspinand ca omul O sa ma usuc ca pomul Ce-si da frunzele pe doua lacrime Inima cu ochi de stele eu ti-am dat visele mele Tu le-ai ars ca pe surcele intr-o zi Inima-mi gasesc eu calea Chiar de schimb dealul cu valea Imi alung din suflet jalea orice ar fi De trei primaveri, de trei ierni si veri De trei toamne-n rand nu mai am un alt gand Numele-ti rostesc intr-una cat e soarele si luna Ma duc pe pustii ca tu nu vrei sa stii Inima nu fi de piatra, pentru ca-n a vietii roata O sa-ti umble dorul o data c

Tzepos. Timid si totusi nu se teme. Un bulgare de ace ce nu poti sa il iei in brate dar ti-e drag. Poti sa ramai privind, vorbindu-i, poate se desface. Prinde curaj si, lasandu-te sa il cuprinzi in palme, blanita moale de pe burta iti incalzeste inima. Ii simti batand inima incet, e inca salbatic, nu ar putea fi repede domesticit. Nici nu se poate, e firea lui sa fie liber.   Intorc privirea si, in oglinda fada a unui geam, ma vad. Sunt 2 zile sau 3. Acum nu mai stiu. Sunt ametit si desi nu ti-am zis sunt nervos si ca sunt in criza de coloana azi. Ufff… Incerc sa pastrez varsta ce o am si experienta din trecut incat acum, sa fie totul normal. Sa fie cu capul pe umeri si sa fie facut fiecare pas calcand pe piatra nu pe norisori. Vreau sa fie altfel si, din nou, intreaga fire se opune si imi inchide ochii deschizandu-mi gandurile. E diferit si nou, e vechi si cunoscut, vreau sa simt iar, si undeva stiu ca va durea candva. Nu vreau sa fie scurt si nu vreau sa scriu despre

Pierdut in linii muzicale, asezat in familie, asteptand intunericul si glasuri de greieri, sunt cautat de un gand. E gandul unui om venit de departe, din vremuri de cand pana si lumea avea un alt nume. E un semn de departe cu ganduri de aproape, de a ne regasi si a redeveni din voci, iar oameni cu chip. E un semn ce ma doare, durerea unui timp ce curge navalnic. Sper sa ne fie mai bine, sper sa nu fie mai mult decat este, sper sa nu iasa din nou ce a fost. Sper. Si da, destinul exista, pentru ca numele si gandul vine in ziua in care familia a serbat un membru de inima. Un membru ce vine din locul unde am intalnit gandul. Trecand peste prieteni, un cald si neuitat “La multi ani” il trimit spre Iasi, cu respect si placere, cu dor si dorinta sa ii fie lumea mai buna, linistita si implinita. La multi ani doamnei Gleja Augustina. Cu tot ce revine, cu tot ce azi simt, azi, am scris despre mine.

A trecut un intreg an. Un an intreg cu un singur anotimp. Vara. Alaturi de tine. Cumva alaturi, mereu alaturi, oriunde alaturi, aproape alaturi, departe alaturi, trist alaturi, mereu zambind alaturi de tine. Un an de chip frumos, de vorbe nu goale, un an fericit cu susuri si josuri. Cuvinte gresite dar corecte in lumea alaturi de tine. Iti multumesc pentru acest an plin si cu toate ca am ras de asta, un an in care si pamantul s-a cutremurat in aceasta zi, fericit alaturi de mine. Nu stiu cum a fost pentru tine, dar pentru acest intreg an iti urez un intreg "La multi ani!" si tot norocul si iubirea din lume. Si "manii... multi manii, ghiv me nau...!" Multumesc pentru un intreg an in care m-am simtit intreg... Intreg alaturi de tine.

Oricand fericit sa regasesc drumuri ce duc mereu spre bine, spre nou, spre mult, spre toate, spre oriunde. Acum, reinventata, matura, descopar o melodie ce a crescut si ea, odata cu mine.   Am ascultat in timp aceasta melodie, ii port amprenta si, de multe ori, am fost dublat de mine insumi, privindu-ma cum stau vrajit, absorbindu-i imaginile, vocea, sunetele…   O atmosfera placuta, lume linistita, calmitate si totul, in 2009.   Aqua - Turn Back Time (Live, 2009, Norvegia)   Acest videoclip a fost incarcat pe canalul meu YouTube.

Prinsi intre cer si pamant. Fara un loc, toti apartinem acestui timp si spatiu ferindu-ne de frica locului de jos, visand la locul de sus. Fie ca vorbim de o pozitie mai inalta in lume, fie ca vorbim de rai sau iad, fie ca vorbim de locul din inima celui, celei de langa noi, toti, ne gandim cum sa urcam. Suntem captivi sa visam spre inalt. Totul se deruleaza insa de la coada la cap. Derulat invers, inversul arata ca un lucru ce curge prin noi de sus in jos? Doar apa vine de sus. Rauri curg din inalte culmi fericite ca au ajuns acolo. Poate ca de aceea si curge apa mereu spre vale, pentru ca stie cum e sa fii sus. Daca ea face asta, de ce nu ivatam aceasta lectie de la ea, de ce ne uitam propria fire si de ce ne ridicam pe varfuri de degete spre a fi acolo, in inaltimi? Drumul nostru spre inalt este mereu oprit de spini ce ne sunt infipti in inima, spini fruosi, ca de trandafiri sangerii si picurati cu lacrimi de roua. Sau lacrimile inimii noastre? Lacrimi transformate in rauri daca l

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna De cand ma simt tot mai bogat de tine Si-mi stau pe tample soarele si luna Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine... Si uite n-are cine sa ne-ajute Abia-si mai tine lumea ale sale Si-ntr-un perete alb de muze mute Nebunii negri cauta o cale... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Prin gari descreierate accidente Marfare triste vin in miezul verii Iar eu sunt plin de gesturi imprudente Ca sa te apropii si ca sa te sperii... Jur imprejur privelisti aberante Copii fragili ducand parinti in spate Batrani cu sanii gri de os pe pante Si albastrosi venind spre zari uscate... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Mi-e dor de tine si iti caut chipul In fiecare margine a firii In podul palmei daca iau nisipul Simt un inel jucandu-se de-a mirii... I-aud prin batalii

Incerc de ceva vreme sa customizez template-ul acestui blog sa integreze fiecarui articol un buton ce permite cititorilor sa trimita serviciului Digg.com ceea ce considera necesar a fi aratat si altora.   Ma lovesc de noi si noi piedici si in incercarea de urma simbolul fabulei “Vulpea si strugurii” am inceput sa ma gandesc “La ce necesar acel buton?, si asa citestec prea putini…”   Ati auzit sau folosit macar odata digg?   Update: AnaMaria, multumesc in primul rand ca raspunzi mereu printr-un comentariu ce incurajeaza frumos. sper sa fii sincera mereu si cand e de rau, sa spui la fel cum spui si frumosul.   Digg e un serviciu ce permite “adancirea” de articole cum ar reiesi din traducere. Tradus, adresa web a unui pagini, unui articol, unei fotografii este introdusa automat intr-o baza foarte larga unde este inclus ca si recomandare a ceva placut sau nu. Un fel de scoatere in evidenta, pastrandu-se totodata o statistica a cat de popular devine acel subiect.

Candva am auzit asa... "Chiar daca trecutul este negru nu inseamna ca viitorul nu e alb"... Si totusi, nu are legatura cu nimic din viata ta nu?... De ce ai vrea ca viitorul tau sa fie fara culoare? Albul e totusi non-culoare. Candva am auzit asa... "Minciuna cu cununa ei de vin de trandafiri apare..." Cine bea vin? Poate un vin rosu, dulce, cu bucati de portocala?... Iti aminteste de trecut?... Daca nu, atunci e bine, il poti trece pe lista de lucruri pe care trebuie sa le faci in viitor. Un viitor alb? Candva am auzit asa... "Drumul spre intelepciune este nu zici nu stiu "... Intelepciune fara maturitate sau filosofie exista? Daca da, cum arata ea sau cum se castiga?... Gandeste-te la asta savurand un pahar de vin rosu. Poate un vin rosu, dulce, cu bucati de portocala? Candva am auzit asa... "Emotii la mana a doua"... Cum faci ca emotiile tale sa fie mereu sincere, originale, din suflet?... Cum faci sa pastrezi misterul, atractia si mai ale

Mergand printre valuri, lipit de zidul de apa, te scufunzi si vrei sa plutesti, sa uiti de uscat si fii din nou in apa din care te-ai nascut. Acelasi instinct sau poate nevoia de refugiu, de a fi intr-un loc unde candva era bine, spre sinea ta si spre fostele trecuturi, caci trecuturi sunt multe si nu numai unul, l-au avut si doua gargarite. Mici, usoare, frumoase, pluteau printre valuri alaturi de mine. Pentru ele insa bucuria evadarii era umbrita de moarte. Date peste cap de valuri imense pentru marimea lor, cu aripile firave ude, se zbateau fara putere ca farama de viata sa nu fuga din trupul lor fara sa fi luptat macar. E ca si cum noi, oamenii, am lupta cu valuri de 60 de metri la 60 de kilometrii de tarm. Ajunsesem la ele intamplator. Vroiam sa ajung doar la un mal mai mic, al doilea mal, cel ce vine mereu ca salvare dupa ce ai inotat in ape ce iti trec uneori peste cap. Usor obosit de trecerea spre acest al doilea mal, sufland apa ce imi intrase in nari, am vazut una

Cu ochii spre luna plina, cu ochii spre luna goala. Desi vedem atata lumina in ea, mereu, exista o fata intunecata a lunii. O fata, alba, o fata neagra. Nu stim niciodata care fata e mai frumoasa, stim doar ca partea luminata este cea care e mereu pe scena vietii noastre, aducand dulceata povestilor de iubire, amar noptilor de singuratate, facandu-ne sa traim emotii asa cum doar glasul ei o poate face. Desi cu un glas timid, a reusit sa isi puna aprenta macar odata asupra existentei celor ce au reusit sa creasca si sa capete in timp o constiinta. Am crescut alaturi de ea si nu i-am dat importanta, stiind-o mereu acolo. In serile cand ea e ascunsa dupa nori, uitam de asemenea ca poate ea, acolo, isi da in continuare propriul spectacol altor ochi, altor lumi in care doar prin geniile nebune ajungem. De mic, ne-a zis asa... " just call my name, i'll be there..." Putin adaptat, un pic completat, titlul acestui blog este si el o jumatate din versul lui, o fata din cele d

Candva, era doar atat: "Oriunde e dragoste, acolo sunt si eu...". Astazi, un nou gand se adauga. E un tribut viitorului ce vreau sa renasca din prezentul umbrit de trecut. Va fi mai mult caci eu "sunt ca o mare cautand un tarm mai bun..." Asa vom merge la drum de acum inainte. Totul creste. Cresc si gandurile, devin si ele mature intr-o lume unde copilaria insa nu dispare. Vor fi mai multe chipuri ale mele. Toate insa reale. Nu vor arata decat un singur om. Eu. Mereu impreuna, oriunde e dragoste, cautand, precum o mare, un tarm mai bun.

El a fost motivul pentru care mi-am revenit din monotonia zilnica a plimbarii cu metroul. Era singur intr-un spatiu imens pana si pentru un om. Era vagonul doi sau trei. In drum spre "Piata Iancului", o ora rezonabila; in jur de noua seara. Eram jumatate adormit. El zbura. Sau ea. Am crezut ca ochii imi fug dupa umbrele viselor cu ochii deschisi. Zbura moale. Era prima data cand mi se parea ca e mai amortit decat mine. Ar fi vrut sa se aseze. Suna nebuneste?.. poate... Mie mi s-a parut ca doreste sa se aseze. As fi vrut sa se aseze langa mine. L-ar fi strivit cineva care s-ar fi asezat peste el. Asta nu vroiam. L-am indepartat incet cu privirea. Nu, nu puteam sa il misc uitandu-ma la el. Sau la ea. Dar puteam sa cred ca simte energia mea care creeaza valuri care sa il duca mai departe de scaunul liber de langa mine. Nu as fi vrut sa se aseze nici jos. Ar fi fost calcat. L-am pierdut din privire pentru ca a zburat spre capatul metroului. Poate stia ca e mai in siguranta acolo

Nu pot sa nu fiu entuziasmat. Nu pot sa nu imi aduc aminte si desi a durat aproape 6 ani, am continuat sa fiu acolo alti 4 ani. Apoi 2 ani am crezut in visul unui vers. A fost apoi un zvon care a venit odata cu sansa mea de a fi inca odata eu. Apoi, anul acesta, aproape de ziua mea, am regasit ce ma gandeam ca nu va mai fi acolo decat cu termenul "prea departe"... Desi imi aduc aminte de fericire, azi, sunt mai matur in noua fericire. Stiu ce trebuie sa nu fac. Sa sa fac mai bine. Poate si ei. Aqua bucura din nou... Poate sunt singurul prin lumea mea, dar, candva, milioane de oameni au cumparat milioane de albume. Altii au ajuns fani. Pentru ca era ceva diferit in stilul lor. Parea plastic si mult prea copilaresc. Si totusi putini stiu de stilul rock din spatele fetitei Barbie, a micii americance in cautarea doctorului Johns pierdut in Africa, in spatele acadelei din spatiu, in spatele imaginii din evul mediu cand piratii puteau face baie, in spatele fiecarei dubluri din

Cand te invelesti cu mine, cand nu stii ce sa faci, cand nu stii unde cauti iubirea, cand ai intalnit pe cineva si nu stii pe unde sa o apuci atunci ai dat de un nou drum fara harta . Apare acel sentiment in care nu stii unde vei ajunge si daca iti va placea sau nu destinatia. Poate fi un drum lung, prea lung, prea scurt si nici varianta asta nu iti convine. Cate feluri de drumuri parcurgem in viata?... Ne-ar fi mai usor cu o harta sau tocmai asta ne aduce bucurie in fiecare zi?... Misterul?....

Se zice ca umbrele sunt cele ce te urmeaza oriunde... De multe ori umbrele sunt cele ce dau farmecul unui tablou. Umbrele sunt cele ce dau farmec unui specatol de lumini, alungandu-le sau transformandu-le in nuante de culoare prelungita pe chipurile privitorilor muti. Culoarea poate fi o umbra. Mereu tresar fericit atunci cand aud umbra unui spectacol de artificii... Intotdeauna, tunetul, vine in urma fulgerului ca o umbra. Suntetul poate fi o umbra. Sunt incantat cand citesc randurile scrisorilor, biletelor ce candva le primeam de la cei din jur. Am ajuns sa am genti intregi de astfel de biletele. Scrisul vine in urma degetelor inclestate in gand, in jurul unui stilou, creion. Scrisul poate fi o umbra. Am amintiri nenumarate in care radeam cu pofta impreuna cu oameni ce au venit si au plecat din viata mea. Unii au mai ramas si radem la fel de frumos. Zambetul vine mereu in urma unei amintiri sau intamplari frumoase. Zambetul poate fi o umbra. Daca umbra mea ma urmeaza inseamna ca

Intr-o sala unde doar 3 oameni isi arata mintea. E ceea ce au invatat, e ceea ce au vrut candva sa faca. Sau poate nu. Un text mult prea usor de retinut si cred ca totusi a durat prea mult sa fie invatat. Desi ascultat, nimeni nu a reusit sa invete destul din el. Intuneric iar. Un fascicul de lumina indreptat spre lacrimile de final ale povestitorului. O privighetoare ce isi impinge singura pieptul in spinul unui trandafir. Se sinucide cantand. Canta din inima ce curand va inceta sa bata, doar ca trandafirul sa isi poate obtine cerneala rosie cu care isi va colora bobocul. Un trandafir sangeriu la culoare... Privighetoarea moare si nimeni infara de luna de clestar si fostii prieteni din gradina nu ii stiu sacrificiul. A facut-o pentru ca un tanar plangea ca nu poate implini dorinta... curand moftul iubitei sale. El e prea logic. Ea... materialista. Un altul i-a adus trandafiri simpli. Are si placute de argint la pantofi. Trandafirul sangeriu sfarseste in noroi calcat de roata unei

Sunt chiar eu, acum ca m-ai vazut, ai tresarit un pic, si m-ai recunoscut... Esti chiar tu, nu te-ai schimbat prea mult, dar nu zambesti la fel, cat timp o fi trecut?... Dar unde s-au dus noptile acelea cand...ne aducea lumina lunii un singur gand?... Si daca-ar fi sa-ncep de-un milion de ori, cu tine-as incerca, dac-ar fi fost un vis si n-ai fi existat, eu te-as fi inventat... Esti grabit, sau poate stanjenit, nu vreau sa te retin, dar, mai ramai putin...eu mi-as dori sa-mi spui ce-ai mai facut, de cand nu ne-am vazut si nu iti cer mai mult... Iti amintesti de zilele acelea cand... noi eram cei mai norocosi de pe pamant... Si daca-ar fi sa-ncep de-un milion de ori, cu tine-as incerca, dac-ar fi fost un vis si n-ai fi existat, eu te-as fi inventat... As vrea, din suflet, daca s-ar putea, sa mai primesc un semn din partea ta...si-ar fi mai mult decat a fost candva...nu m-ai uitat...nu-i asa?... Si daca-ar fi sa-ncep de-un milion de ori, cu tine-as incerca, dac-ar fi fost un vis si

In urma ta e un zambet. Mergi mai incet. Lasa-l sa te ajunga din urma. Langa tine sunt eu. Lasa-ma sa te prind de mana si tinandu-ne asa, sa mergem mai departe spre ceea ce e in fata noastra. In fata noastra e primavara. E plina de culori, caldura, speranta si frumusete asa cum iti era dor sa o vezi. Iti scalzi ochii in lumina, iti rasfeti simturile cu un aer ce te face sa te simti mai tanar, mai tanara. E primvara in care poti face mai multe. Ridica-te de pe scaun si bucura-te de inca o zi in care ti-ai adus aminte ca traiesti! Da-mi voie sa te sarut, oricine ai fi si hai impreuna sa ne bucuram!

Nu stiu daca pot tipa mai mult de atat... oare de cate ori te-am gonit de langa mine sau de cate ori am zis ceva sa te jigneasca? Pot fi atat de rau atunci cand vreau asta, sunt in stare de orice, te-as putea pana sitaia in zeci de bucatele dar inima... mi-e franta.... Te rog nu ma parasi... Mereu spun ca nu am nevoie de tine dar mereu se va ajunge iar si iar la asta... te rog, nu ma parasi... Cum de am ajuns atat intr- stare atat de degradanta? Ce e cu tine de ma face sa ma port asa? niciodata nu am fost atat de nenorocit... Nu iti dai seama ca asta nu e e decat un concurs?... Castiga doar cel ce reuseste sa raneasca cat mai tare dar dragostea mea... nu o fac intentionat, cred asta, ti-o promit... Am uitat sa zic cu voce tare cat apreciez frumusetea ta, nu pot fara tine, esti micutul meu sac de box... Am nevoie de tine, imi pare rau... Te rog nu ma parasi... Mereu spun ca nu am nevoie de tine dar mereu se va ajunge iar si iar la asta... te rog, nu ma parasi...

Cineva iti pronunta numele... Si ai impresia ca simti in acea voce ceva nou... e diferita de a celor din jur. Simti o nota prin care te simti placut(a), parca usor curtat(a), usor mai dornica(a) sa asculti si maine acea voce. De ce maine?.. poate chiar azi... Vrei sa te lasi purtat(a) de acest nou val. Nu e prima oara cand o faci. Altadata s-a terminat poate prea repede sau prost... Dar undeva in sinea ta iti zici ca acum sunt sanse sa fie diferit si in sfarsit sa primesti ce astepti de la marele zeu al iubirii, oricare ar fi si acela... Ce e ciudat?... Pana ieri te simteai bine singur(a). Acum mai grav, deschizi ochii si vezi ca nu e o voce. Sunt chiar doua. Astea deja e mai bine. Inseamna ca ai de unde alege. Ce alegi?... Sa fie bine ca ai de unde alege?... E prea repede?... O fi primavara de vina... Doar ti se pare... Oricum intr-o luna s-ar termina tot, asta daca suntem optimisti... Dar suntem optimisti zicand asta?... Parca suna a pesimism. Ce o mai fi asta?... Pesimism, optimis