Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Uneori încep prin a scrie folosind ca prim cuvânt cuvântul uneori. Uneori cele mai mici lucruri fac într-adevăr diferența. Am avut o experiență ce a legat de mine iubirea trecută și a plantat în mine o lacrimă ce rămâne să vad dacă va răsădi într-un zâmbet sau nu. Asta e treaba viitorului însă ce trebuie să accepte acest dans la care îl invit. Am avut nevoie de iubire și iubirea în formele ei vine de la oameni ce au iubit nu neapărat te-au iubit. E totuși bine. Denisa Untaru mi-a trimis necondiționat vorbe și două urechi dornice să asculte de ce am nevoie de mai multă iubire în seara aceasta când scriu aceste rânduri. A râs pentru mine și a râs cu mine și a vorbit cu mine. Îmi plac oamenii ce folosesc puterea de a fi oameni pentru oameni. Sper ca Denisa să ofere mai departe căci va primi cu siguranță înapoi. Mi-a zis la un moment dat: ”Uneori nu poți muta munții pentru cineva care nu poate muta o piatra din drum.” I-am răspuns: ”Trebuie să învățăm că uneori o piatră

Azi Soarele și-a adus aminte de vară. Cu siguranță azi Soarele mi-a dat un exemplu cum până și el uneori simte nevoia să ignore trecerea normală a timpului și scurgerea normală a anotimpurilor. Azi a fost cald, am putut merge sub căldura lui purtând un simplu pulover și m-a lăsat apoi să îi păstrez ca amintire un uimitor apus cum de multă vreme nu am reușit să savurez. Azi Soarele a fost de vară deși suntem la câteva zile distanță de Crăciun. Azi am făcut fotografii. În drum spre casă am presărat un gând ce este titlul acestui articol: ”Un bărbat scria despre iubire”. Am vrut să întreb un bărbat zilele următoare, orice bărbat, cum poate un bărbat ce se ascunde de propriile emoții să pune iubirea în cuvinte. Credeam că va trebui să scriu iar despre mine. Un bărbat însă mi-a lăsat fără să știe însă cuvintele de mai jos. ”La fel de simplu cum reușești să treci zi după zi prin viață, tot așa și iubirea poate fi veșnică sau, mai bine spus, iubirea poate fi, atât cât există. Est

Mi-a venit, iar, rândul. Trece timpul din ce în ce mai repede peste mine și fiecare zi ce trece mă duce cu o zi mai departe de ultimele rânduri ce le-am scris aici. Mie dor de acest blog, mi-e dor de ce am de spus și vreau să revin aici mai des. A trecut ceva vreme însă toată vremea trecută a adus o nouă etapă. Am fost bolnav. Bolnav de mine însumi și nu am știut prea multe despre durerile mele. Am fost însă adus pe brațele unui om străin într-o casă nouă și de acolo a început procesul de revenire la speranță în doi, proces cu teamă, cu pași mici și încăpățânați să mă țină în trecut și nu să merg spre vindecare. E o boală de inimă ascunsă după ziduri de gânduri. E frica de a crede în oamenii ce vor să aducă iubire. O inimă străină poate fi considerată ca un transplant de inimă. Inima cea nouă a persoanei ce vrea să te iubească sau măcar să îți aducă fericire, deși are intenții bune, tinde să fie rejectată de organism. S-a făcut deja operația. Inima mi-a fost deja dată ia

Cu toții venim de undeva. Uneori plecăm dintr-un loc și parcurgem un drum pe care cunoaștem și ajutăm oameni. Uneori ne oprim să rămânem într-un loc. Alteori facem un cerc complet și ne întoarcem de unde am plecat fără să știm măcar că am părăsit locul de un am pornit. Contează ca în fiecare loc în care suntem să ne încărcăm cu dragoste pentru alții și să o oferim. Un articol de Denis Ciumbargi

Dragostea nu se face în singurătate. Dragostea nu se face de unul singur, una singură. Dragostea nu este singură. Dragostea se pierde însă când te pierzi în singurătate. Dragostea adevărată o vezi în cele mai publice locuri dar o simți în cel mai intim loc. Dragostea e mai frumoasă când o împarți. Am decis ca dragostea mea să devină dragostea noastră și cuvintele mele să fie parte dintr-un dialog cu tine pentru o lume cu mai puțină singurătate și mai multă dragoste. Dragostea nu se face în singurătate. Lumea scrie despre dragoste, articolul acesta este despre oameni care au spus cel puțin o vorbă despre dragoste pentru a apărea pe acest blog. Acest articol e scris de un grup de oameni. Scrie și tu. Un grup de oameni au scris pentru tine. Trifanescu C-tin Valentin   - Oriunde voi simți că sunt iubit voi dărui și eu la rândul meu!!!!  Sabina Elena  - Iubirea nu ia ostateci. Ea nu se târguiește. Nu este compromisă de frică. Dimpotrivă, acolo unde iubirea e prezentă, frica, p

Scrieți un cuvânt despre dragoste. John Pop Serafimic Alexandru Lentz Mister! Maria Radu Patimas... Razvan Florin Trentea Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie.. Dragostea acopera totul,sufera totul.. ... Raluca Bobocea Neconditionat Cristina Szekely  :) Straculenco Marian nebunie :) Radu Trăscău putere:) Zenovia Ilas iubire Dorina Reidel Incredere Sabina Elena Dumnezeu! Sabina Elena pentru ca a facut totul din iubire,la el totul este iubire... Andrei Frugina inselatoare :)) Mircea Danutz orb Adrian Vantiu inexistenta... Armin Amedeo citeste pe pozele mele si acolo ai sa intalnesti un romantic Canea Rebeca Dragostea este ca si o adiere placuta de vant care iti mangaie corpul,parul,inchizi ochii si te lasi in voia lui,te face sa te simti usoara,goala,parca zbori,iti trezeste toate simturile... Dragostea este experiența noastră dintre emoțiil

O femeie bătrână avea doua vase mari pe care le atârna de cele două capete ale unui băț și pe care le căra pe după gât.  Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect și tot timpul aducea întreaga cantitate de apă. La sfârșitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea plin doar pe jumătate.  Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas și jumătate de apă. Bineînțeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de rușine cu imperfecțiunea sa și se simțea atât de rău căci nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!  După 2 ani de asa zisă nereușită, după cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii, lângă izvor:  "Mă simt atât de rușinat, pentru ca această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!"  Bătrâna a zâmbit:  "Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu? Asta pentru ca am știut defectu

Emanciparea femeii a fost posibilă prin emanciparea bărbatului. Evoluția socială a femeii a fost posibilă prin evoluția socială a bărbatului. Egalitatea femeii cu bărbatul este posibilă prin egalitatea pe care a acceptat-o bărbatul. Pentru femeia de azi au fost nevoie de mii de ani în care bărbații au trebuit și au putut să conducă. Forma lumii de azi, a țărilor pe care azi femeile doresc să le conducă a fost creată de războaie începute și duse de bărbați. Lumea de azi se bazează pe legi venite din nevoia de pune ordine în războaiele începute și duse de bărbați. Legile ce au creat egalitate în această lume, între țări și bărbați pentru a opri războaie duse de alți bărbați au condus la legi ce au creat egalitatea cu femeile. Vocea femeilor de azi a fost făcută auzită urechilor bărbaților de atunci, vocea femeilor de azi a fost ascultată și transformată în egalitate prin voturi acceptate de bărbații de azi. A conduce, a avea un comportament de conducător este un element ce a

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole. Este un prag. 30 de ani sunt un prag. Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu. De aceea este un prag important. Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul. Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat. Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun. Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu... Ce schimb? Nu știu încă. Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite. Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment. Aș fi vrut să schimb acea partea și să î

”Cumpărați produse Bio!” ”Costă de 3 ori mai mult dar sunt sănătoase.” Febra produselor bio și a cheltuielilor suplimentare sub pretextul sănătății poate fi răcită cu un supozitor de puțină informație. Un articol cu puțină Biologie și Chimie din clasele generale. Haideți să facem puțină ordine în tot ce înseamnă bio . Haideți să spunem lucrurilor pe nume. Bio vine din cuvântul grec βίος, bios, ce înseamnă viață. Este o caracteristică a tuturor organismelor vii, iar definiția organismelor vii spune că viața, această valoare unică a lor, este proprietatea acelor obiecte care au capacitatea de a semnala și întreține singure, ele însăși, procese biologice, chimice ce duc la transformări  spre deosebire de altele care nu pot. Un joc de cuvinte : nu am văzut nicio pâine, borcan de dulceață și câte alte produse respirând greu prin ambalajele lor de plastic, alergând printre rafturi, consumând alte produse pentru a crea procese biologice etc. Bio nu este ceea ce avem pe rafturi.

A scrie este ușor dacă înțelegi că a scrie este greu. A scrie înseamnă a culege rândurile din mintea ta, cuvintele ce curg între minte și inimă. între timpul de când se nasc și clipa când nu le lăsăm să treacă și să fie uitate fără să fi fost oferite. A scrie înseamnă să începi să vorbești. A scrie înseamnă să începi să vorbești cu tine, despre tine, despre ce știi despre tine raportat la lumea și viața ta ce ai trăit-o până în clipa când așterni o bucată din cine ești pe hârtie. A scrie este o mână dusă la buze, o mână ce o poți folosi precum un căuș, să amplifice sunetele, ca atunci când strigi după cineva, ca o mână ce duce zahăr pe niște buze ce au simțit amarul sau precum un deget ce poate opri o vorbă urâtă să iasă, o vorbă ce poate e apoi regretată. A scrie este un pas făcut de noi, de mână cu noi pe o parte și cu lumea întreagă de alta. A scrie înseamnă a așeza primul rând. Primul rând este precum o mână așezată pe clanța unei uși. Până să te gând

"Salut, ce faci?" "Bine. E singura variantă nu?” ”Nu...” ”Binele e ce poți face, răul e ce ți se poate întâmpla...” Denis Ciumbargi

Făceam un nimic, făceam poate mai multe, cred că mă jucam pur și simplu când, un gând, deodată, mi-a dat o palmă peste ceafă... ”Tu știi că martie vine de la Marte?” Normal că știam deși mă dusesem cu gândul la planetă și a trebuit să mă scutur un pic nu ma dau de gol. ”Normal că denumirea de Martie vine de la Marte, zeul. Zeul Războiului.” Revin în cap toate celelalte informații care le-am adunat în timp... ” Martie era prima lună din an pe vremea romanilor, pe 1 Martie se sărbătorea anul nou... Martie e prima lună de toamnă în cealaltă emisferă... Martie e luna când romanii începeau să se apuce de muncile agricole și reîncepeau campaniile de război .” Era luna războaielor începute... Mă gândesc apoi la 1 și 8 Martie și cum această lună a devenit a femeii. De ce sărbătorim femeile în luna războiului? De ce și când s-a transformat ceva atât de bărbătesc odinioară în luna când bărbații au parte de război dacă uită de femeile din viața lor? E acesta modul modern de a purta ma

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat

Scrisoarea lui Mihai Bendeac Vineri seara am oprit la o benzinărie ca să alimentez scuterul (folosesc rar în perioada asta "decaportabila" căci cu motoreta e mai simplă viața în oraș). Pun eu 3 litri fără plumb și intru să plătesc. In fața mea, o doamnă. Achită. Scot și eu banii din buzunar și n-apuc să-i întind că în incintă pătrunde val-vartej un cocalar la vreo 40 de ani. Tricou Adidas, bermude Adidas, papuci Adidas, șapcă Adidas, creier Adidas. - Cine p..a mea și-a lăsat motoreta aia la pompă că a încurcat tot acolo ?! - Eu. Dar de ce am încurcat ?! (Mă recunoaște, dar după 3 secunde de pauză se decide să nu lase garda). - Păi de ce-ai lăsat-o acolo ?! - Păi, unde s-o las ? Dacă eram cu mașina, unde o lăsam până achitam benzina ?! Benzinarul, intervine și el: - Cu ce a încurcat domnule ?! Plătește și pleacă. - Păi ce p..a mea baaaaa !!! Am ajuns să stau ca prostu' după o motoretă ?! Eu zic: - Păi, cine vă pune ? Stați ca deșteptu' ... - Mă iei la

Un voal al oboselii stă așternut peste minte și gânduri, peste emoții și peste zilele scurtate de un timp ce a ales să treacă la fel ca înainte, fără a te mai întreabă când ai uitat să zâmbești. O lume se învârte, cu tine, pe lângă tine, cu un zgomot cu care te-ai obișnuit și ai învățat să mergi mai departe, în urma altora, în fața altora, la pas cu ei, precum un gând ce stă la coada altor gânduri ce așteaptă să îți vină în minte atunci când stai pe scaun, în picioare, într-un autobuz, tramvai, metrou, o clasă, un birou, o cameră... Te uiți în gol și în gol vezi zarea întreagă, un gând că ești mai bun de atât, că meriți mai mult și ai vrea să dai vina pe o lume prea schimbată, prea falsă, ce își falsifică și falsitatea dar cuvintele îți rămân pierdute în gât, alunecate prea mult de sus, din gânduri. Simți că stai pe loc pe un pământ ce îți fuge de sub picioare și nu te mai obosești în plus să te întrebi unde fuge pământul fuge când îți fuge de sub picioare ?... Întoarce-te a

E o femeie în Somalia ce răscolește după perle la marginea drumului. O forță mai mare decât natura o ține încă în viață. Acesta este modul în care ea moare, moare să supraviețuiască. Nu știu din ce este făcută și mi-ar plăcea să fiu atât de curajos. Plânge spre ceruri: ”E o piatră în inima mea!”... E o viața ce ea nu a ales-o și care doare precum o pereche nouă de pantofi. Doare ca o pereche nouă de pantofi. E o femeie în Somalia cu care Soarele e fără milă, același Soare sub care noi ne întindem îi arde ei oasele. La fel de mult precum de lungi sunt umbrele amiezii îi va lua să se îndrepte spre casă. Fiecare bob de grâu e cu atenție împachetat căci acelea sunt perle pentru fiica ei cea mică ”Aleluia!” plânge ea spre ceruri, ”E o piatră în inima mea!” E o viața ce ea nu a ales-o și care doare precum o pereche nouă de pantofi. Doare ca o pereche nouă de pantofi. Denis Ciumbargi