Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Precum picături de pian ce curg din alb şi negru, precum raze de soare care străpung norii şi sărută pământul, precum frunzele ce se desprind de crengile ce le dau adăpost şi viaţă dar care aleg o clipă de fericire pentru dansul pe aripi de vânt ce le alină căderea, la fel, fiecare din noi, ne oferim clipe de evadare sau dreptul de a face acum şi să gândim după. Ne permitem să fugim în trecut, prin amintiri, ne permitem să visăm la un viitor ce îl vedem frumos dar care va fi oricum diferit de visul nostru, ne permitem să ne frângem precum un val pe nisip doar pentru a fi pentru câteva clipe mai înspumaţi, mai sus decât nivelul celorlalte valuri, evadăm dincolo de rațiune, dincolo de aşteptările zilnice, de greutăţile ce sunt grele doar pentru ca noi le dăm voie să fie aşa şi ne permitem să ne simţim egoişti. De multe ori însă începem să gustăm din acest vin din ce în ce mai des până când nu mai devine o plăcere ci doar un imbold. Bem din acest gând până când nu îi simțim gustul

Când sângerezi iubire e semn că în inima ta există viaţă. Când în inimă ai viaţă înseamnă că porți pe buze vârfuri de melodii ce se desfac în jurul tău şi te învăluie precum puful de păpădii ce îl sufli în vânt. Când simţi că eşti cu sufletul mai uşor şi îţi permiţi să zbori ajungi până la fulgii de nea ce se ascund în înaltul cerului unde strălucesc sub razele de soare ce nu poate, din dragostea pentru sclipirea lor, să îi topească. Când poţi zbura atât de sus, fie că eşti cu gândul doar acolo, înseamnă că măcar odată în viaţa ta, care nu e mereu prea frumoasă poate, ai simţit că ţi se oferă bucuria de a spune cuiva “te iubesc” sau că eşti pe drumul de a te îndrăgosti măcar, nebuneşte. Când toată fiinţa ta e plină de fericirea ce pulsează din inima de care ti-a fost dor să o simţi bătând puternic în piept, te uiţi spre viitor altfel. Cu încredere, cu spatele drept, cu privirea senină şi nu îţi e teamă să faci pasul înainte. Când ai gustat, în copilărie din zăpadă ai simţit

Precum în compunerile din clasa generală pot spune că mă uit în jur şi vad cum Crăiasa Zăpezii a fugit din basmele lui Hans Christian Andersen şi a ales să-şi facă tron de gheaţă şi omăt peste câmpiile neîngrijite şi blocurile gri ale plaiului românesc. Pot spune cuvinte frumoase despre albul ce este în jurul nostru, despre copii cu obrajii roşii ce nu se mai dau cu sania prin zăpadă şi sunt îmbujoraţi de adrenalina împușcăturilor sau obţinerii de level-uri la jocurile pe internet. Putem însă asculta o poveste. Mi-a venit în gânduri datorită albului de afară. Povestea Albei ca zăpada şi leucemia. A fost cândva, acum puţină vreme totuşi o împărăteasă frumoasă. Era frumoasă pentru familia ei şi domnea în spaţiul acela, fericită alături de soţul ei. Stând la fereastră într-o zi de iarnă se lăsă pierdută de peisaj şi, neatentă, se înţepă în deget cu acul cu care cosea la hainele ce le pregătea împăratului. Văzând contrastul dintre roşul picăturilor de sânge curs din degetul ei, neg

Nu e prima oară când sunt lângă el însă e prima dată când sunt doar cu el. Intru pe platoul de filmare de la “Neaţa” şi acolo, doar el împreună cu Răzvan. E o ediţie transmisă de după sărbători, e un mix între transmisii live şi bucăţi de emisiune deja înregistrate. Sunt singuri pe întreg platoul. Doar el şi Răzvan. Nici un cameraman, nici un luminist, nici un om de la sunet, regie, nimic. Puţin ciudat, platoul are în fundal o fereastră pe care poţi privi şi atunci când am făcut asta, eram la un etaj prea sus să îmi dau seama la ce înălţime sunt. Răzvan e nervos, îşi pune pe el un pardesiu de lungime medie, gri închis, şi pleacă. Rămâne doar Dani în platou şi deşi am stat mereu pe un colţ, pe canapeaua din culise şi nu am scos nici măcar un “Salut”, îl privesc şi aștept să apară un moment să îl abordez. Transmisia merge, tot nu pot vorbi, însă pot observa cum chipul lui Dani devine tăios, strânge din dinţi şi cu vocea înecată un pic de un nod ce îi stă în gât, continua să îşi

În miezul zilei trecute prin noapte, prin paşii ce se aştern pe pavaje stau şi ascult sunetul unei luni palide. De dragul unei amintiri, luna zâmbeşte singură. Când vântul începe să jelească, fiecare stradă pare să fie semănată cu amintiri ce purtau paşi ce ar fi trebuit să îi parcurgi alături de cineva . Atinge-mă! E mult mai uşor să mă părăseşti… Dacă ai fi ales să mă atingi şi nu ceea ce e mai uşor, să mă laşi singur lângă o amintire, amintirile ar fi fost cele ce şi-ar fi întors faţa spre lună. Eram frumos în vremurile când îmi zâmbeai iar acum trebuie să găsesc noi zori de zi pentru a putea începe o nouă zi fără tine. Râuri de lumină de stele nasc flori ce îşi desfac petalele în zorii zilei pentru a destrăma amintirea ta. Amintiri, lăsaţi amintirile voastre să vă aducă aminte ce e fericirea pentru a putea trăi din nou! Încă o noapte începe din zorii zilei şi trebuie să nu cedez… iar când apusul vine, noaptea va fi şi ea o amintire. Iarna îmi lasă lacrimil

  Un gând spre un nou drum, un nou an ce va trece, dar, poate, nu va trece inutil. Vei învăţa să îţi pui mâna pe piept şi să vezi dacă inima ta mai este acolo. Dacă nu, ai un întreg an în care să îţi construieşti o inimă care să te facă să trăieşti fericit pentru un timp cât mai aproape de “mereu”. Dacă atunci când duci mâna la piept găseşti o inimă dar care nu te recunoaşte caută să vezi de când s-a întâmplat asta şi vorbeşte cu ea. Poate vei evita să trăieşti precum în versurile Mihaelei Runceanu: Când pierzi sau învingi, ce-i pasă iubirii… Când cel ce-a învins e singur şi trist. Un singur cuvânt si totul ar fi bine, dar inima nu ţine cu mine, ce să-i spun, ce să sper, cum s-o rog, cum să-i cer: “iartă!, tu inima iartă, tăcerea te roagă şi gândul te ceartă…” Poate vei face bine şi vei reuşi să îţi cei iertare ţie, inimii şi anul acesta vei fi fericit. Dorinţa ta în acest an este să îţi construieşti o inima bună.

“ A oferi ”. Acesta este modul prin care încă de la început micul nostru blog a reuşit să se transforme dintr-o simplă carte de gânduri într-o casă unde firavele gânduri îşi pot întâmpina cititorii. Numărul celor ce deschid uşa către lumea acestui blog a crescut, creşte odată cu timpul şi astfel, am ajuns la momentul în care putem încerca să combinăm utilul cu bucuria de a oferi mai departe la rândul nostru, altora. Oferim posibilitatea ca dumneavoastră să puteţi pune însemnele paginii dumneavoastre web, a afacerii dumneavoastre, a produsului pe care imaginaţia dumneavoastră l-a creat pe un spaţiu pe care îl punem la dispoziţie spre închiriere. Puteţi pune chiar imaginea dumneavoastră… Facem acest lucru pentru a sprijini o fundaţie, “ Şansă pentru Şansă ” pe numele ei, ce încearcă să construiască proiecte dedicate persoanelor diagnosticate cu cancer sau leucemie din România. Sumele obţinute din această închiriere a spaţiului web pe care îl oferim ca platformă publicitară