Precum picături de pian ce curg din alb şi negru, precum raze de soare care străpung norii şi sărută pământul, precum frunzele ce se desprind de crengile ce le dau adăpost şi viaţă dar care aleg o clipă de fericire pentru dansul pe aripi de vânt ce le alină căderea, la fel, fiecare din noi, ne oferim clipe de evadare sau dreptul de a face acum şi să gândim după.
Ne permitem să fugim în trecut, prin amintiri, ne permitem să visăm la un viitor ce îl vedem frumos dar care va fi oricum diferit de visul nostru, ne permitem să ne frângem precum un val pe nisip doar pentru a fi pentru câteva clipe mai înspumaţi, mai sus decât nivelul celorlalte valuri, evadăm dincolo de rațiune, dincolo de aşteptările zilnice, de greutăţile ce sunt grele doar pentru ca noi le dăm voie să fie aşa şi ne permitem să ne simţim egoişti.
De multe ori însă începem să gustăm din acest vin din ce în ce mai des până când nu mai devine o plăcere ci doar un imbold. Bem din acest gând până când nu îi simțim gustul ci doar efectul. Bem până când uităm de noi şi deveni penibili pentru cei din jur dar suntem fericiţi că uităm de tot ce ne înconjoară şi care, cu fiecare gură de vis, de evadare, devine mai negru, mai “stresant” şi începem să credem că ne dorim să evadam, să fim mai egoişti doar pentru că lumea e rea şi nu pentru că ne depărtăm singuri de ea.
Uitam să ne dedicăm lumii şi să încercăm să desluşim misterele de lângă noi, credem că asta e un lucru menit oamenilor de ştiinţă în care oricum nu credem, uităm să privim dincolo de noi, de un loc de muncă unde oricum încercăm să tragem de timp doar să muncim mai puţin şi unde să avem însă pretenţia să primi totuşi salarii mai mari.
Uităm să ne uităm cât durează pur şi simplu unui ghiocel să îşi desfacă puţinele petale, nici nu mai ştim câte petale are un ghiocel, uităm să ne gândim în ce lună revine rândunica din drumul ei din ţările calde ale căror nume, de asemenea, nu le mai ştim. Uităm să ne uităm la pământul de sub tălpile noastre, să ne gândim de ce e doar asfalt şi dacă nu cumva, sub el, pământul se sufocă.
Uităm să întrebăm de unde vin lacrimile ce ne curg sau zâmbetele ce ne aduc viaţa pe chip, dacă putem să inventăm muzică sau dacă putem să mai scriem cu stiloul nu cu pixul, să scriem pe o felicitare un “Mulţumesc prietene” în loc de un sms. Ştii care e tehnica de a trimite un sms oare?
Să ne amintim să ne îmbrățișăm sufletul şi vom trăi în o continuă primăvara, gri-ul poate ar deveni albastru de cer.
Poţi evada în plăceri, alege-le doar pe cele din care poţi să simţi.
Şi Aristotel făcea sex. Dar a ştiut să fie şi Aristotel.
Comentarii