Treceți la conținutul principal

Albă ca zăpada şi leucemia

Precum în compunerile din clasa generală pot spune că mă uit în jur şi vad cum Crăiasa Zăpezii a fugit din basmele lui Hans Christian Andersen şi a ales să-şi facă tron de gheaţă şi omăt peste câmpiile neîngrijite şi blocurile gri ale plaiului românesc.

Pot spune cuvinte frumoase despre albul ce este în jurul nostru, despre copii cu obrajii roşii ce nu se mai dau cu sania prin zăpadă şi sunt îmbujoraţi de adrenalina împușcăturilor sau obţinerii de level-uri la jocurile pe internet.

Putem însă asculta o poveste. Mi-a venit în gânduri datorită albului de afară.

Povestea Albei ca zăpada şi leucemia.

A fost cândva, acum puţină vreme totuşi o împărăteasă frumoasă. Era frumoasă pentru familia ei şi domnea în spaţiul acela, fericită alături de soţul ei. Stând la fereastră într-o zi de iarnă se lăsă pierdută de peisaj şi, neatentă, se înţepă în deget cu acul cu care cosea la hainele ce le pregătea împăratului. Văzând contrastul dintre roşul picăturilor de sânge curs din degetul ei, negrul pervazului geamului şi albul florilor de gheaţă îmbobocite pe acesta îşi dori, ca într-o zi, să aibă o fetiţă cu pielea albă ca neaua, părul negru ca abanosul şi buzele roşii precum sângele.

Nu după mult timp dorinţa i se împlini şi aduse pe lume o copilă frumoasă precum orice prinţesă din basme şi care împlinea întocmai şi ceea ce mama îşi dorise în acea zi de iarnă.

Prinţesa creştea elegant educată şi se făcea mai frumoasă cu fiecare an al vieţii.

Într-un regat vecin domnea o împărăteasă rea, cu puteri magice şi care dușmănea orice om şi care ar fi făcut orice să îi facă să sufere. Tot această împărăteasă rea avea şi o oglindă fermecată pe care o întreba zilnic cine să îi fie următoarea victimă.

Auzind de la oglindă de Albă ca zăpada, a decis să o chinuie pe aceasta şi familia ei. A făcut o vrajă şi prinţesa noastră, mergând la un control medical, a primit diagnosticul “leucemie”.

O luptă crâncenă a început pentru recuperarea sănătăţii prinţesei şi deşi avea ca părinţi un rege şi o împărăteasă aceştia nu aveau destule bogăţii să facă tot ce era necesar pentru tratamentul Albei ca zăpada.

Speriată de necazul ce l-a adus pe capul celor din jur ce se chinuiau să o salveze prinţesa a fugit prin lume căutând să le aline suferinţa părinţilor ei dar să găsească şi forţa de a lupta pentru sine. Mergând speriată de colo colo ajunge la uşa a 7 ONG-uri pitice dar care toată ziua lucrau cu devotament să ajute pe cei ce au nevoi.

Cele 7 ONG-uri pitice au luat-o în grija lor însă nu au putut face mai nimic deoarece împărăteasa cea rea pândea mereu din umbră şi punea beţe în roate fie la găsirea de sponsori umplând inima şi mintea oamenilor cu neîncredere sau dezinteres, fie nu dădea voie ONG-urilor să crească împăienjenind drumul spre putere a acestora cu cerinţe prea mari sau nedrepte de la stat.

Astfel viaţa prințesei se stingea pe măsură ce timpul trecea şi într-o zi aceasta, luând o gură dintr-un măr nu mai avu puterea să înghită şi se înecă şi muri.

Degeaba stăteau acum cele 7 ONG-uri lângă ea, degeaba presa dorea acum să îi facă sicriu de cleştar transparent pentru a face din ea un exemplu pentru salvarea altora, prinţesa noastră rămâne moartă deoarece prinţul, Speranţa, vreo firmă sau om cu avere ce are prea mult nu a dorit să o sărute să o readucă la viaţă. Şi nici Statul cel otrăvit de regina cea rea nu face nimic cât e sub vraja cruzimii şi lipsei de interes.

Acum, în acel sicriu, doarme pe veci o prinţesă cu pielea albă ca zăpada, albă precum celulele ce provoacă leucemie. De aceea era albă. Era bolnavă. Dar era prințesă în regatul ei şi putea fi salvată.

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Atingerea unui INGER.....

Iar cand ingerii ating pamantul razele soarelui palesc pentru a le putea vedea fetzele pline de simplitate si dorinta. Dorinta de a fi acolo mereu sa te apere...Dorinta la ingeri.... e venita din simplul lor de a fi.. e alegerea lor... sau este ceva impus lor? Ador ingerii prin puritatea a tot ce simbolizeaza. Fiecare om vede altceva si intelege altceva cand spui inger. Ingerii pe pamant sunt copii ce alearga in jurul nostru. Ingeri sunt cei pentru care merita sa lasam viata asta fizica si facem acel pas care ne va transforma si ne va pastra mereu langa cei dragi pentru a-i ocroti. Ingerii sunt langa cei dragi in timpul somnului. Cel putin asa uram celor dragi..." vise placute, ingerii sa te sarute..." de ce nu le uram oare sa devina ei insisi ingeri? Eu mereu am visat sa ajung un inger. Oare sunt ingerul cuiva? Ce sunt ingerii atata timp cat nimic rau nu e in jurul nostru si totul merge asha cum ne dorim? Mereu am vazut ingeri in spuma marii... Spuma marii e modul in ca…

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în…