Treceți la conținutul principal

Albă ca zăpada şi leucemia

Precum în compunerile din clasa generală pot spune că mă uit în jur şi vad cum Crăiasa Zăpezii a fugit din basmele lui Hans Christian Andersen şi a ales să-şi facă tron de gheaţă şi omăt peste câmpiile neîngrijite şi blocurile gri ale plaiului românesc.

Pot spune cuvinte frumoase despre albul ce este în jurul nostru, despre copii cu obrajii roşii ce nu se mai dau cu sania prin zăpadă şi sunt îmbujoraţi de adrenalina împușcăturilor sau obţinerii de level-uri la jocurile pe internet.

Putem însă asculta o poveste. Mi-a venit în gânduri datorită albului de afară.

Povestea Albei ca zăpada şi leucemia.

A fost cândva, acum puţină vreme totuşi o împărăteasă frumoasă. Era frumoasă pentru familia ei şi domnea în spaţiul acela, fericită alături de soţul ei. Stând la fereastră într-o zi de iarnă se lăsă pierdută de peisaj şi, neatentă, se înţepă în deget cu acul cu care cosea la hainele ce le pregătea împăratului. Văzând contrastul dintre roşul picăturilor de sânge curs din degetul ei, negrul pervazului geamului şi albul florilor de gheaţă îmbobocite pe acesta îşi dori, ca într-o zi, să aibă o fetiţă cu pielea albă ca neaua, părul negru ca abanosul şi buzele roşii precum sângele.

Nu după mult timp dorinţa i se împlini şi aduse pe lume o copilă frumoasă precum orice prinţesă din basme şi care împlinea întocmai şi ceea ce mama îşi dorise în acea zi de iarnă.

Prinţesa creştea elegant educată şi se făcea mai frumoasă cu fiecare an al vieţii.

Într-un regat vecin domnea o împărăteasă rea, cu puteri magice şi care dușmănea orice om şi care ar fi făcut orice să îi facă să sufere. Tot această împărăteasă rea avea şi o oglindă fermecată pe care o întreba zilnic cine să îi fie următoarea victimă.

Auzind de la oglindă de Albă ca zăpada, a decis să o chinuie pe aceasta şi familia ei. A făcut o vrajă şi prinţesa noastră, mergând la un control medical, a primit diagnosticul “leucemie”.

O luptă crâncenă a început pentru recuperarea sănătăţii prinţesei şi deşi avea ca părinţi un rege şi o împărăteasă aceştia nu aveau destule bogăţii să facă tot ce era necesar pentru tratamentul Albei ca zăpada.

Speriată de necazul ce l-a adus pe capul celor din jur ce se chinuiau să o salveze prinţesa a fugit prin lume căutând să le aline suferinţa părinţilor ei dar să găsească şi forţa de a lupta pentru sine. Mergând speriată de colo colo ajunge la uşa a 7 ONG-uri pitice dar care toată ziua lucrau cu devotament să ajute pe cei ce au nevoi.

Cele 7 ONG-uri pitice au luat-o în grija lor însă nu au putut face mai nimic deoarece împărăteasa cea rea pândea mereu din umbră şi punea beţe în roate fie la găsirea de sponsori umplând inima şi mintea oamenilor cu neîncredere sau dezinteres, fie nu dădea voie ONG-urilor să crească împăienjenind drumul spre putere a acestora cu cerinţe prea mari sau nedrepte de la stat.

Astfel viaţa prințesei se stingea pe măsură ce timpul trecea şi într-o zi aceasta, luând o gură dintr-un măr nu mai avu puterea să înghită şi se înecă şi muri.

Degeaba stăteau acum cele 7 ONG-uri lângă ea, degeaba presa dorea acum să îi facă sicriu de cleştar transparent pentru a face din ea un exemplu pentru salvarea altora, prinţesa noastră rămâne moartă deoarece prinţul, Speranţa, vreo firmă sau om cu avere ce are prea mult nu a dorit să o sărute să o readucă la viaţă. Şi nici Statul cel otrăvit de regina cea rea nu face nimic cât e sub vraja cruzimii şi lipsei de interes.

Acum, în acel sicriu, doarme pe veci o prinţesă cu pielea albă ca zăpada, albă precum celulele ce provoacă leucemie. De aceea era albă. Era bolnavă. Dar era prințesă în regatul ei şi putea fi salvată.

Comentarii

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...

Un titlu pentru un artist

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c...

A începe să scrii din tine

A scrie este ușor dacă înțelegi că a scrie este greu. A scrie înseamnă a culege rândurile din mintea ta, cuvintele ce curg între minte și inimă. între timpul de când se nasc și clipa când nu le lăsăm să treacă și să fie uitate fără să fi fost oferite. A scrie înseamnă să începi să vorbești. A scrie înseamnă să începi să vorbești cu tine, despre tine, despre ce știi despre tine raportat la lumea și viața ta ce ai trăit-o până în clipa când așterni o bucată din cine ești pe hârtie. A scrie este o mână dusă la buze, o mână ce o poți folosi precum un căuș, să amplifice sunetele, ca atunci când strigi după cineva, ca o mână ce duce zahăr pe niște buze ce au simțit amarul sau precum un deget ce poate opri o vorbă urâtă să iasă, o vorbă ce poate e apoi regretată. A scrie este un pas făcut de noi, de mână cu noi pe o parte și cu lumea întreagă de alta. A scrie înseamnă a așeza primul rând. Primul rând este precum o mână așezată pe clanța unei u...