Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Jurnal de călătorie Un deget spre o zare. Nu știu dacă a fost îndreptat spre miazăzi sau miazănoapte. Era un deget îndreptat spre un curcubeu ce unea într-un cuplu marea și un nor.După alte câteva clipe, spre aceeași sau spre altă zare, un alt curcubeu, poate același ce și-a scuturat iar culorile sau un alt curcubeu ce se dorea și el important pentru un alt nor și aceeași mare. În partea opusă, sub un mai mare și mai alb nor, un mai mic și mai colorat curcubeu s-a reflectat în apă, el singur spre deosebire de celelalte. Aproape de apusul soarelui, când norii se adunau a ploaie și a pastel totodată, un înalt arc a răzbătut printre valurile de nori și valurile de apă, un arc de culoare și culori ce săruta, susținea sau fugea de un alt curcubeu ce stătea la fel de arcuit deasupra-i… A fost o singură zi, ultima dinaintea mijlocului Oceanului Atlantic, cu o zi înainte de insulele Azore, o singură zi cu cinci curcubeie minunate ce mi-au făcut ziua mai largă, mai înaltă, mai bună. To

O melodie, o ”Poveste de iubire” un pian și mai multe degete alintând lumina difuză din cabină. Singur cu dor, dor de a scrie, dor de plânge și dor de a nu crește. Zile mai bune și zile mai grele trec greu și spor la putere și curaj îmi caut ca toate să treacă. Singur de dor, cu oameni ce poate încep să conteze, cu oameni ce vor să mă uite sau scriu să mă aibă. O punte și-o mare, un munte plin de prea valuri și soare sub ele. Poate voi coborî pe o insulă să mă îmbăt de odihnă, lumină și uitare. Mi-e greu și aș scrie ca alții să-mi scrie. Aș plânge însă acum mă simt mai cu mine, cu mai mult din ce poate voi avea, o casă a mea, muzică în surdină, piane plângând ale clapelor lacrimi de sunet, o lumină prea stinsă-n uitare, obosită sau adormită. Mulțumesc cui pentru tot…