Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Uneori stai în întuneric și te gândești la lumina ce ai vrea să o aduci. Alteori stai în întuneric și simți că tot întunericul aduce mai mult întuneric și nu știi dacă întreaga cameră se învârte cu tine sau dacă tot ce nu vezi e o închipuire a ta. Uneori nu știi dacă e corect sau dacă e greșit ce alegi să spui sau ce alegi să faci și de multe ori găsim vinovați sau scuze. Alteori dăm vina pe noi înșine însă rareori învățăm din dialogurile ce le purtăm cu propria minte, cu propria imagine a imaginației noastre... Uneori ai vrea ca o îmbrățișare să schimbe totul însă atingerea devine nedorită căci te leagă mai mult de ace persoană și ți-e frică de durerea ce va crește odată cu numărul de atingeri sau cu nivelul de sensibilitate pe care fiecare atingere atinge în propriul tău trup și suflet. Alteori o atingere aduce la loc pacea dar ascunde răspunsul ce uneori e mai bine să nu vină. Uneori scrii despre oameni și uiți apoi de ce ai scris despre ei sau dacă nu, care a fost exact

 Nu, nu e o greșeală. Am scris Afi intenționat, Afi, deja celebru Mall, pe numele lui real, cu nume de palat cu tot. Palat într-o împărăție a timpului pierdut printre culoare și culori, printre arome de mâncăruri și mirosuri ale claselor sociale ce se înghesuie spre o mai dinamică, modernă viață socială. Nu sunt ipocrit, am fost și voi mai fi ”la Mall” și știu cum uneori e ceea ce trebuie să facem pentru a merge mai departe, orice ar însemna asta. Vreau să vorbesc însă despre risipă. Risipă e un cuvânt cu care am fost pus față în față în timp ce băteam la uși acum ceva zile, ”cerșind” donații pentru oamenii din Sudanul de Sud, peste 300 de mii de oameni, da, 300.000, ce zilnic beau apă precum animalele, cu capul scufundat în răul Nil, cunoscut de noi pentru misterele faraonilor și nu pentru toaleta publică a egiptenilor de azi. Oameni goniți din casă, de război, adunați în tabere de refugiați, beau apă din acest rău, zilnic. Mâncarea lor? Ghiciți. Nu Shaorma, nu McDonads, K

Astăzi am descoperit o aplicație pentru telefonul meu. O aplicație în care în mod anonim poți citi cele mai intime secrete ale unui om ce are nevoie să  facă o confesiune unui străin sau altor sute, dar niciodată cuiva apropiat. Una din acele confesiuni era însă și o dorință ce m-a făcut să cuget despre mine. Iar... ”Aș vrea să citesc o carte în care să fie scrise toate minciunile ce le-am rostit” M-am gândit automat la ultima minciună ce am rostit-o. Când a fost? Către cine a fost? De ce am spus-o? Ce mi-a adus bun? Care era adevărul... căci rețin minciuna dar nu mai știu exact realitatea... Ultima minciună a fost către mine însumi. Mi-am zis că mâine o să fiu mai bun ca azi. Mi-am zis că vreau să fiu cineva mai bun și am făcut asta, realizez acum, mai des decât ar fi sănătos. Te întrebi cum dorința mea de a fi mai bun e rea? Simplu... Mereu mi-am zis că vreau să fiu cineva . Nu mi-am spus că vreau să fiu tot eu, și eu să fiu cel ce e mai bun. Mi-am proiectat cumva dori