Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din august, 2010

Aceleaşi gânduri mari au alte nume

“Aceleaşi gânduri mari au alte nume şi alţii iar le spun…”Azi am vorbit despre oglinzi ce au furat ceva din viaţa mea deşi vorbeam de viaţa ei. Azi mi-am zis că oglinzile în care mă uit şi m-am uitat mereu, oriunde am fost, mi-au purtat cu ele reflexia a celui ce şi eu l-am uitat. E vorba despre cel mai bun prieten imaginar pe care l-am avut şi pe care l-am înlocuit cu mine. Oglinzile sunt cele ce mi-au fost prietene adevărate privindu-mă cum plâng sau râd în faţa lor, cum stau singur sau fericit şi, tăcute, mi-au arătat că în orice obiect în care mă pot oglindi s-a aflat lângă mine prietenul meu imaginar de care, ele, au avut grijă. Prietenul meu imaginar e celălalt eu, acela ce îmi zicea să ies zâmbind din casă să pot zâmbi oricui pe stradă astfel încât cei cărora le zâmbesc să li se schimbe chipul în forme de întrebare “Era oare cineva cunoscut de care nu îmi amintesc acum?” sau “Cine o fi sau de ce râde la mine?” pentru ca apoi să îşi dea seama că pe chipul lor a apărut de aseme…

În spatele unui zâmbet

Note de puncte aruncate peste spaţiu şi nimicuri amestecate cu fire de păr amestecate cu memorii demult aruncate la un coş de gunoi ce zace la sute de kilometrii distanţă de mine.Puncte de nimicuri aruncate ca nişte note ce sunt amestecate cu un trecut al unor memorii despre câteva fire de păr ce îmi zăceau rătăcite printre degete într-un loc la kilometrii distanţă amestecaţi precum nimicurile dintr-un coş de gunoi.Un drum ce nu se repetă deşi mereu şi mereu nu îl doream pentru a îl vrea acum parte din viaţa mea la prezent şi tot ce aş repeta este să repet zilele ce se repetau atât de frumos când un zâmbet era suficient să ştiu că ai inima atât de fericită că mă aflu în spaţiul tău, aruncat acolo de destin pentru a deveni un nimic de gunoi în amintirile tale ce zac la sute de kilometrii distanţă în trecut precum nişte fire de păr aruncate după ce îţi faci o tunsoare nouă.Un zâmbet era suficient să ai inima fericită, zâmbetul meu aruncat pe faţa ta suficient pentru a face spaţiul să nu…

Al doilea de doi. Mulţumesc!

Al doilea de doi ochi şi două voci care s-au găsit la plăcere şi în clipe lipsite de surâs. Al doilea de doi ce s-au apropiat şi în care cuvintele au devenit şi ele mai prietene şi mai uşor de spus. Al doilea de doi ce şi-au rupt mai mult barierele proprii ale unor firi mândre şi şi-au zis cât de importanţi devin unul pentru celălalt sau cât se bucură să ştie că pur şi simplu, chiar şi după multe multe momente de distanţă pot vorbi apoi iar ca şi cum nimic nu a trecut nevorbit.Al doilea de doi ce îşi aruncă mereu poduri pentru a le uni drumurile uneori paralele dar care visează că undeva, cândva, vor putea fi aproape împărţind mai multe clipe ca prieteni şi mai buni.Al doilea de doi de când ne-am lipit urechile de vocea celuilalt fără a le fi la fel de ruşine să ceară dacă e nevoie de ceva şi sincer nu ştiu dacă aş vrea să îi refuz ceva. Sper doar să nu ne schimbăm în mai rău în loc de bine şi dacă asta nu se va întâmpla atunci nimic nu ar trebui să intervină în a scrie despre al trei…