Treceți la conținutul principal

Postări

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu.

Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat.

Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit.

Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate.

Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare.

Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12 ani de cân…
Postări recente

Urletul tăcerii

Uneori stai în întuneric și te gândești la lumina ce ai vrea să o aduci.
Alteori stai în întuneric și simți că tot întunericul aduce mai mult întuneric și nu știi dacă întreaga cameră se învârte cu tine sau dacă tot ce nu vezi e o închipuire a ta.

Uneori nu știi dacă e corect sau dacă e greșit ce alegi să spui sau ce alegi să faci și de multe ori găsim vinovați sau scuze.
Alteori dăm vina pe noi înșine însă rareori învățăm din dialogurile ce le purtăm cu propria minte, cu propria imagine a imaginației noastre...

Uneori ai vrea ca o îmbrățișare să schimbe totul însă atingerea devine nedorită căci te leagă mai mult de ace persoană și ți-e frică de durerea ce va crește odată cu numărul de atingeri sau cu nivelul de sensibilitate pe care fiecare atingere atinge în propriul tău trup și suflet.
Alteori o atingere aduce la loc pacea dar ascunde răspunsul ce uneori e mai bine să nu vină.

Uneori scrii despre oameni și uiți apoi de ce ai scris despre ei sau dacă nu, care a fost exact emoția sa…

Afi sau a nu fi

Nu, nu e o greșeală. Am scris Afi intenționat, Afi, deja celebru Mall, pe numele lui real, cu nume de palat cu tot.

Palat într-o împărăție a timpului pierdut printre culoare și culori, printre arome de mâncăruri și mirosuri ale claselor sociale ce se înghesuie spre o mai dinamică, modernă viață socială.

Nu sunt ipocrit, am fost și voi mai fi ”la Mall” și știu cum uneori e ceea ce trebuie să facem pentru a merge mai departe, orice ar însemna asta. Vreau să vorbesc însă despre risipă.

Risipă e un cuvânt cu care am fost pus față în față în timp ce băteam la uși acum ceva zile, ”cerșind” donații pentru oamenii din Sudanul de Sud, peste 300 de mii de oameni, da, 300.000, ce zilnic beau apă precum animalele, cu capul scufundat în răul Nil, cunoscut de noi pentru misterele faraonilor și nu pentru toaleta publică a egiptenilor de azi.
Oameni goniți din casă, de război, adunați în tabere de refugiați, beau apă din acest rău, zilnic.


Mâncarea lor? Ghiciți. Nu Shaorma, nu McDonads, KFC, salate …

Cartea minciunilor ce le-am rostit

Astăzi am descoperit o aplicație pentru telefonul meu. O aplicație în care în mod anonim poți citi cele mai intime secrete ale unui om ce are nevoie să  facă o confesiune unui străin sau altor sute, dar niciodată cuiva apropiat.

Una din acele confesiuni era însă și o dorință ce m-a făcut să cuget despre mine. Iar...

”Aș vrea să citesc o carte în care să fie scrise toate minciunile ce le-am rostit”

M-am gândit automat la ultima minciună ce am rostit-o. Când a fost? Către cine a fost? De ce am spus-o? Ce mi-a adus bun? Care era adevărul... căci rețin minciuna dar nu mai știu exact realitatea...

Ultima minciună a fost către mine însumi. Mi-am zis că mâine o să fiu mai bun ca azi. Mi-am zis că vreau să fiu cineva mai bun și am făcut asta, realizez acum, mai des decât ar fi sănătos. Te întrebi cum dorința mea de a fi mai bun e rea? Simplu...

Mereu mi-am zis că vreau să fiu cineva.

Nu mi-am spus că vreau să fiu tot eu, și eu să fiu cel ce e mai bun. Mi-am proiectat cumva dorința către un al…

Denisa Untaru

Uneori încep prin a scrie folosind ca prim cuvânt cuvântul uneori.

Uneori cele mai mici lucruri fac într-adevăr diferența. Am avut o experiență ce a legat de mine iubirea trecută și a plantat în mine o lacrimă ce rămâne să vad dacă va răsădi într-un zâmbet sau nu. Asta e treaba viitorului însă ce trebuie să accepte acest dans la care îl invit.

Am avut nevoie de iubire și iubirea în formele ei vine de la oameni ce au iubit nu neapărat te-au iubit. E totuși bine.

Denisa Untaru mi-a trimis necondiționat vorbe și două urechi dornice să asculte de ce am nevoie de mai multă iubire în seara aceasta când scriu aceste rânduri. A râs pentru mine și a râs cu mine și a vorbit cu mine.

Îmi plac oamenii ce folosesc puterea de a fi oameni pentru oameni. Sper ca Denisa să ofere mai departe căci va primi cu siguranță înapoi.

Mi-a zis la un moment dat:

”Uneori nu poți muta munții pentru cineva care nu poate muta o piatra din drum.”

I-am răspuns:

”Trebuie să învățăm că uneori o piatră din drum pentru cine…

Un bărbat scria despre iubire

Azi Soarele și-a adus aminte de vară. Cu siguranță azi Soarele mi-a dat un exemplu cum până și el uneori simte nevoia să ignore trecerea normală a timpului și scurgerea normală a anotimpurilor.
Azi a fost cald, am putut merge sub căldura lui purtând un simplu pulover și m-a lăsat apoi să îi păstrez ca amintire un uimitor apus cum de multă vreme nu am reușit să savurez. Azi Soarele a fost de vară deși suntem la câteva zile distanță de Crăciun.
Azi am făcut fotografii.

În drum spre casă am presărat un gând ce este titlul acestui articol: ”Un bărbat scria despre iubire”.
Am vrut să întreb un bărbat zilele următoare, orice bărbat, cum poate un bărbat ce se ascunde de propriile emoții să pune iubirea în cuvinte.
Credeam că va trebui să scriu iar despre mine.

Un bărbat însă mi-a lăsat fără să știe însă cuvintele de mai jos.
”La fel de simplu cum reușești să treci zi după zi prin viață, tot așa și iubirea poate fi veșnică sau, mai bine spus, iubirea poate fi, atât cât există. Este ca atunci…

Un om rănit și o inimă străină

Mi-a venit, iar, rândul.
Trece timpul din ce în ce mai repede peste mine și fiecare zi ce trece mă duce cu o zi mai departe de ultimele rânduri ce le-am scris aici.
Mie dor de acest blog, mi-e dor de ce am de spus și vreau să revin aici mai des.

A trecut ceva vreme însă toată vremea trecută a adus o nouă etapă. Am fost bolnav. Bolnav de mine însumi și nu am știut prea multe despre durerile mele. Am fost însă adus pe brațele unui om străin într-o casă nouă și de acolo a început procesul de revenire la speranță în doi, proces cu teamă, cu pași mici și încăpățânați să mă țină în trecut și nu să merg spre vindecare.

E o boală de inimă ascunsă după ziduri de gânduri.

E frica de a crede în oamenii ce vor să aducă iubire.

O inimă străină poate fi considerată ca un transplant de inimă. Inima cea nouă a persoanei ce vrea să te iubească sau măcar să îți aducă fericire, deși are intenții bune, tinde să fie rejectată de organism.

S-a făcut deja operația. Inima mi-a fost deja dată iar acum trebuie…