Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Atunci cand oameni vin alaturi de noi si ne ofera un deget de care se ne sprijin si sa facem primii pasi, atunci cand primim dovezi ca putem ridica ochii spre noi standarde pentru ca cele propuse ajung sa fie atinse, totul devine pentru noi speranta, curaj, fericire. Incerc sa pun pe picioare un proiect, iar azi, 29 septembrie se implineste o luna, prima luna de cand pagina web dedicata acestui proiect a luat viata. In ea, din alb si negru, culorile au evadat si cu rabdare si talent, s-au asezat in forme ce exprima ceea ce imi doresc sa ofer. La multi ani pentru o prima luna, pentru membrii inscrisi, pentru materiale postate si incercari de a face mai mult! La multi ani culorilor ce se unesc in a crea o sansa. Pentru sansa.

Cu drag, intr-o lume unde toti se ajuta si toti isi impart doar sentimente pline de adevar, puritate si cu o greutate intelectuala de ar strivii muntii, eu, vin si iti stric universul perfect. O fac in multe feluri, unul dintre ele fiind un tutorial (lectie) despre cum sa imi provoci sila . Deoarece este un procedeu complicat ce necesita multa auto-cunoastere din partea ta, e recomandat sa fii odihnit(a) si sa ai alaturi de tine multa apa (contra dezhidratarii nu pentru scopuri igienice desigur), multa mancare (in cazul fetelor bulimice, ligheanul e un necesar) si multa multa rabdare. Incepem simplu. Fa-ti un cont de membru pe orice site ce are in descrierea sa cuvintele cheie “retea sociala, social netwoking (pt cunoscatori)” si incepe sa rascolesti pagini de net. Inevitabil, daca reteaua este in trend, probabil am si eu un cont acolo. Daca dai de pagina mea, continua prin a citi ce scriu (de obicei scriu mult, pentru asta era nevoie de rabdarea de mai devreme, pentru a citi…).

Stand intre soare si sudoare, asezat pe o piatra prea alba pentru a ne uni culorile, imi vine in gand a scrie. Sa scriu dspre ce?… Sa scriu, imi e pofta sa fac asta… si ma gandesc dintr-o data la zile cand primeam primul 10 din clasa la cel mai al naibii profesor, asa cum il vedeam prin ochii acelor timpuri, apoi, fac o fortare sa revoc, sa evoc,  pentru ce am primit acea nota. Vartej de ganduri si cuvinte. Ma surprind apoi in acea clasa, acea banca si acel soare, ce bate frumos prin fereastra ce desparte liceul de lumea cea mare. E prima mea tema de dupa vacanta si singurul ce are curaj sa citeasca, stiind vesnica nemultumire fata de incapacitatatea artistica de expunere a cuvintelor a profesorului fata de noi, criminali ai literaturii. Erau randuri depspre o plimbare din clasa a saptea, erau ganduri despre una din cele mai frumaose zile traite langa oamenii ce i-am uitat. Erau randuri care, citite, erau auzite de oameni ce apoi i-am uitat. Au trecut 10 ani de cand eram in ac

Inotand prin valuri de oameni, deschizand zeci de pagini, din intamplare, gasesc ceva nou. Nou, new mai degraba, pus in fata unui link accesat de milioane aproape zilnic. E vorba de Hi5.com care isi testeaza noua imagine ce o va pune la dispozitie milioanelor de utilizatori ce ii are. Modificari nu prea multe, doar un avatar animat, noi stelute si parca o mai buna organizare a spatiului. Mici retusuri in meniu, dispar informatiile de contact din zona principala trimise fiind mai jos pe coloane si, cam atat. Pentru a accesa noile functii, noua atitudine puneti simplu “new” in fata hi5.com, transformand adresa in http://new.hi5.com si incercati mai din timp sa va obisnuiti cu ceea ce oricum va fi indesat pe gat tuturor. Pentru a ma bucura de o nota personala am creat un nou skin profilului meu, o tema de hi5 ce imita la sange interfata canalului meu de Youtube . Cred ca deja e pachet de identitate web…

  sau Iulian. Cuprins intre vorbe, putin cunoscut, desi stie tot ce nici lumea nu stie, ma prinde si cheama in lumi de care mi-e dor. Mi-e dor si de el, de vorbe avute, de nopti cu zambete si promisiuni amanate. Il stiu prea putin, ma stie un pic, ne-am vazut uneori si totusi, pe sticla imortalizati impreuna. Unul mai zombie, unul cu funda, unul la masa altul pe langa, mancand mere coapte sau inghetata, asteptand sarmale pe frig si degeaba. Mi-e dor de orasul unde se afla si stiu prea putin cum sa fac sa fiu iar acolo. Nimic nu m-ajuta si ideea de prietenie buna ma incanta. Stiu ce gandesti, si da, si locuitul impreuna… Cautand o imagine despre buzau am dat de o barca nelalocul ei. E pe uscat si da bine, dar e iesita din al sau univers. La fel ca si noi, ne cautam loc fara sa avem apa de a pluti. Mi-e dor sa vorbim, chiar daca putin, chiar daca degeaba. De ce vorbesti cu mine, e mister, mutat din Buzau mai la vale pe harta. Esti tip fain, vezi ce faci fara mine pe-acolo, si da

Alti nori, alte lacrimi de cer, aer rece suflat din plamani inghetati de singuratea in care pana si intregul glob s-a scufundat odata cu venirea toamnei… Mi-e frig, astept ca totul sa se termine altfel si altfel s-a terminat. Din nou, un nume capata chip, un chip de demult devine chip de prezent. Cu pasi peste prag, privirea mi se pierde in viata dintr-un acvariu ce imi aduce aminte de tot ce am avut de 3 ori, odata singur, o data fericit, o data nesigur. Suflete mici, cu viata, inoata si isi duc viata asa cum noi nu am putea… In liniste… Sunt captivat, si, mereu, privirea-mi curgea spre caldura lor uda. La plecare am primit doi pestisori, bucati de catifea neagra, doua inimi sa aminteasca cum alte doua inimi s-au cunoscut. Era prima oara altfel. Cu multumiri, cu emotie, cu bucurie ca au trecut peste prima lor noapte, sunt fericit de fericirea ce mi-a fost oferita. Multumesc Cristi.

Pe zi de ploaie, pe zi de frig, un nume a capatat chip. e vorba mea atunci cand cunosc o noua persoana cunoscuta doar prin vorbe si realitati virtuale.   Doua inimi s-au cunoscut, doua inimi au stat aproape si totusi, poate nu a fost destul. Doua inimi si-au simtit trupurile ce le tin inchise lipindu-se, si-au simtit caldura si au batut poate, in acelasi timp, in acelasi fel.   Mie mi-a parut bine sa te cunosc.

Să fii mamă și să privești criminalul copilului tău în ochi. Să ştii că el a luat viața pe care tu ai dat-o. Să ştii că viaţa copilului tău a fost luată prin lovituri de topor într-un hambar în faţa altor copii ce îşi așteptau la rândul lor sfârșitul tinereții în acelaşi mod. Să trăieşti în vremuri când nu poţi să lupți cu sistemul ce îţi aduce în braţe un alt copil şi îţi cere să crezi că e al tău. Să încerci să le zici că acel nou copil adus nu e al tău şi să ajungi într-un spital de nebuni cum că negarea ta e doar o urmă de şoc şi să înțelegi ca gestul sistemului este doar un mod de a nu păta imaginea publică a acestuia. Să trăieşti ani de zile neştiind dacă merită să mai trăieşti sau nu. Să spui “Nu începe niciodată o luptă dar dacă ești prins într-una să o duci pană la capăt”. E o întâmplare reală. O femeie a păţit toate acestea. Eu am scris doar cuvinte. În imaginile peliculei vei lăsa lacrimile să curgă. Changeling. Cu Angelina Jolie. Ultimul cuvânt din fi