Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

39 septembrie. Putea fi 19 dar am preferat să fie o dată ce are mai mare importanță. E data când am dat afară veșnicia în care mă scăldam. Am dat afară vorbe, doar simple vorbe ce mi-au fost spuse sub jurăminte false. Am vizitat un carnaval al deșertăciunilor instalat într-un ambalaj ce a știut să vândă dar nu a știut să ofere spectacolul necesar pentru a face totul credibil încât finalul să fie o plăcere sau dacă nu, măcar întârziat. Am fost într-un carnaval unde piesa de rezistență a fost camera oglinzilor ce distorsionează, ce te arată diferit de ceea ce ești, mai slab, mai gras, mai urât, mai frumos, mai sus sau mai jos, oricum numai diferit de ceea ce ești. E camera unde culorile se schimbă odată cu reflexia ta. E camera unde se instalează aversiunea față de propriile tale culori. Ne analizăm reflexiile și ne întrebăm cum am putea trăi dacă ce vedem în acele oglinzi ar fi real, reflexia în acel moment oricum e reală, dar, dacă nu ar fi doar un amuzament temporar de bâlci?

Cuvintele se pot spăla. Detergentul ce le spală este de fapt un alt cuvânt ce vine să servească unui scop ce și el va fi spălat datorită unei stări de moment. Stările de moment nu ar trebui să definească scopurilor de durată și nu ar trebui nici să catalizeze decizii ce nu servesc timpului când e și bine. Există persoane pline de ele sau umpluți de alții dar care bat legile fizice și care fac cuvintele să rezoneze în ecouri. E ca și cum ai umple o armură din oțel cu nisip și cu toate acestea, urletele din interiorul ei reușesc să se folosească de spațiul gol dintre particulele de nisip și să îl prelucreze în așa manieră încât acel infim spațiu gol să pară la fel de mare precum naosul unei biserici goale. Dezavantajul e că în acest tip de oameni cuvintele frumoase sau gesturile bune ale altora nu reușesc să lipească particulele de nisip pentru a crea o masă mai omogenă, mai grea, mai plăcută manipulării, cimentate ce poate crea castelele de nisip, formele pe malul mării ce să

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c