Treceți la conținutul principal

Ecourile cuvintelor lipsă


Cuvintele se pot spăla.

Detergentul ce le spală este de fapt un alt cuvânt ce vine să servească unui scop ce și el va fi spălat datorită unei stări de moment.

Stările de moment nu ar trebui să definească scopurilor de durată și nu ar trebui nici să catalizeze decizii ce nu servesc timpului când e și bine.

Există persoane pline de ele sau umpluți de alții dar care bat legile fizice și care fac cuvintele să rezoneze în ecouri. E ca și cum ai umple o armură din oțel cu nisip și cu toate acestea, urletele din interiorul ei reușesc să se folosească de spațiul gol dintre particulele de nisip și să îl prelucreze în așa manieră încât acel infim spațiu gol să pară la fel de mare precum naosul unei biserici goale.

Dezavantajul e că în acest tip de oameni cuvintele frumoase sau gesturile bune ale altora nu reușesc să lipească particulele de nisip pentru a crea o masă mai omogenă, mai grea, mai plăcută manipulării, cimentate ce poate crea castelele de nisip, formele pe malul mării ce să clătească ochii celor din jur dacă nu măcar plăcerea de a fi un material creat din contopirea a două elemente atât de diferite dar care pot crea atâtea împreună.

Pentru ce ai umple o armură cu nisip? Doar că să o faci greu de urnit dar nefolositoare deși nu e vreme de război?

Pentru că există aceste goluri infime dar suficient de diferite pentru a se comporta ca spații mărețe trebuie să nu fie cuvinte pentru ca ecoul cuvintelor anterioare, de la alții să treacă, ca ecoul cuvintelor acum lipsă să se stingă pentru a putea merge mai departe.

Este nevoie de zile de liniște pentru a lăsa apele să se limpezească pentru a putea să ne unim palmele iar, mai des, și să putem continua pas la pas.

Respiră adânc. Dacă în fiecare zi suntem încă în partea negativă nu înseamnă că nu mergem spre pozitiv. Așa cum am zis, chiar dacă se adaugă 0.000000005 la sută plus peste negativ tot spre pozitiv ne îndreptăm. Sunt cuvinte ce eu nu le spăl. Iar noaptea e mai bună uneori. E ziua ta.

Comentarii

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...

Un titlu pentru un artist

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c...