Treceți la conținutul principal

Ecourile cuvintelor lipsă


Cuvintele se pot spăla.

Detergentul ce le spală este de fapt un alt cuvânt ce vine să servească unui scop ce și el va fi spălat datorită unei stări de moment.

Stările de moment nu ar trebui să definească scopurilor de durată și nu ar trebui nici să catalizeze decizii ce nu servesc timpului când e și bine.

Există persoane pline de ele sau umpluți de alții dar care bat legile fizice și care fac cuvintele să rezoneze în ecouri. E ca și cum ai umple o armură din oțel cu nisip și cu toate acestea, urletele din interiorul ei reușesc să se folosească de spațiul gol dintre particulele de nisip și să îl prelucreze în așa manieră încât acel infim spațiu gol să pară la fel de mare precum naosul unei biserici goale.

Dezavantajul e că în acest tip de oameni cuvintele frumoase sau gesturile bune ale altora nu reușesc să lipească particulele de nisip pentru a crea o masă mai omogenă, mai grea, mai plăcută manipulării, cimentate ce poate crea castelele de nisip, formele pe malul mării ce să clătească ochii celor din jur dacă nu măcar plăcerea de a fi un material creat din contopirea a două elemente atât de diferite dar care pot crea atâtea împreună.

Pentru ce ai umple o armură cu nisip? Doar că să o faci greu de urnit dar nefolositoare deși nu e vreme de război?

Pentru că există aceste goluri infime dar suficient de diferite pentru a se comporta ca spații mărețe trebuie să nu fie cuvinte pentru ca ecoul cuvintelor anterioare, de la alții să treacă, ca ecoul cuvintelor acum lipsă să se stingă pentru a putea merge mai departe.

Este nevoie de zile de liniște pentru a lăsa apele să se limpezească pentru a putea să ne unim palmele iar, mai des, și să putem continua pas la pas.

Respiră adânc. Dacă în fiecare zi suntem încă în partea negativă nu înseamnă că nu mergem spre pozitiv. Așa cum am zis, chiar dacă se adaugă 0.000000005 la sută plus peste negativ tot spre pozitiv ne îndreptăm. Sunt cuvinte ce eu nu le spăl. Iar noaptea e mai bună uneori. E ziua ta.

Comentarii

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

A începe să scrii din tine

A scrie este ușor dacă înțelegi că a scrie este greu. A scrie înseamnă a culege rândurile din mintea ta, cuvintele ce curg între minte și inimă. între timpul de când se nasc și clipa când nu le lăsăm să treacă și să fie uitate fără să fi fost oferite. A scrie înseamnă să începi să vorbești. A scrie înseamnă să începi să vorbești cu tine, despre tine, despre ce știi despre tine raportat la lumea și viața ta ce ai trăit-o până în clipa când așterni o bucată din cine ești pe hârtie. A scrie este o mână dusă la buze, o mână ce o poți folosi precum un căuș, să amplifice sunetele, ca atunci când strigi după cineva, ca o mână ce duce zahăr pe niște buze ce au simțit amarul sau precum un deget ce poate opri o vorbă urâtă să iasă, o vorbă ce poate e apoi regretată. A scrie este un pas făcut de noi, de mână cu noi pe o parte și cu lumea întreagă de alta. A scrie înseamnă a așeza primul rând. Primul rând este precum o mână așezată pe clanța unei u...

Urletul tăcerii

Uneori stai în întuneric și te gândești la lumina ce ai vrea să o aduci. Alteori stai în întuneric și simți că tot întunericul aduce mai mult întuneric și nu știi dacă întreaga cameră se învârte cu tine sau dacă tot ce nu vezi e o închipuire a ta. Uneori nu știi dacă e corect sau dacă e greșit ce alegi să spui sau ce alegi să faci și de multe ori găsim vinovați sau scuze. Alteori dăm vina pe noi înșine însă rareori învățăm din dialogurile ce le purtăm cu propria minte, cu propria imagine a imaginației noastre... Uneori ai vrea ca o îmbrățișare să schimbe totul însă atingerea devine nedorită căci te leagă mai mult de ace persoană și ți-e frică de durerea ce va crește odată cu numărul de atingeri sau cu nivelul de sensibilitate pe care fiecare atingere atinge în propriul tău trup și suflet. Alteori o atingere aduce la loc pacea dar ascunde răspunsul ce uneori e mai bine să nu vină. Uneori scrii despre oameni și uiți apoi de ce ai scris despre ei sau dacă nu, care a fost exact ...