Treceți la conținutul principal

Permisiunea de a iubi inteligent


Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu.

Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat.

Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit.

Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate.

Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare.

Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12 ani de când sunt pe drumuri și mai ales când am început să cer permisiunea să mă exprim și să îmi fie permis să iubesc și să ofer emoții.

Când altcineva controlează când și cum să fie oferite emoțiile ce le simți, când vrei să oferi tot ce simți oricând dar simți că e oferit degeaba și că ești ignorat înafara momentelor când celălalt dorește emoțiile tale, atunci devii slab și devii o victimă a propriei iubiri.

Atunci vii cu noi gânduri ce niciodată nu au fost în mintea ta. Niciodată în anii mei de adult nu am gândit despre speranțe ca fiind ceva crud, nemilos. A ți se oferi speranțe și cuvinte ce sunt ambigue, ce lasă loc atât împăcării și fericirii dar și despărțirii și deznădejdii de a pierde tot ce crezi că e bun, e ceva nemilos.

Să fii lăsat să crezi ce vrei și apoi să simți că dacă ai ales să asculți inima și să alegi fericirea ai ales greșit sau că e mai bine să asculți rațiunea care zice că nu merge și despărțirea dar să te simți ca poți fi acuzat că ai ales ceea nu e fost clar spus de celălalt și să fii făcut să te simți că tu ești vinovat pentru ce ai ales e umilitor și crud de asemenea.

Privind la focul din șemineu astăzi am stat lângă un francez cu care m-am regăsit mai mult decât cu alt străin în ultimele zile. Un străin, nu amic, nu prieten, dar în fața căruia mi-am deschis inima.

E greu să te exprimi și e greu să simți că timpul se scurtează, că nu ai timp să ajungi să iubești, să visezi la o casă și familie, să spui lumii cine ești, să nu mai minți pentru a proteja pe alții.

Aș vrea să spun atât de multe adevăruri, despre mine, despre familia mea, despre iubirile mele, despre fricile mele, despre firul subțire de care uneori simt că atârn, despre cum știu că toți avem puterea de face lumea mai bună pentru toți nu doar pentru noi înșine în defavoarea altora, despre egalitate, despre timp....

Uneori timpul stă în loc. Timpul trebuie să vindece se zice, timpul e însă cel ce acum mă chinuie căci doar timpul știe ce va fi. Nu pot controla ce va fi, orice teorie despre viață ai avea. Viitorul nu e în mâinile tale căci nu știi ceea ce mâinile altora vor să facă din ce vrei să faci, nu poți nici fi singur și ignora lumea pentru a îți face viitorul, nu există nici o carte în care povestea ta e gata scrisă căci nici un autor nu e atât de crud să scrie despre miliarde de vieți ce nu vor fi istorie ci doar emoții pentru cei ce au trăit lângă un om.

Viața uneori nu are sens și te străduiești să îl găsești.

Uneori însă sensul nu e citit de persoana pentru care încerci să ai sens...

Un articol de Denis Ciumbargi
Trimiteți un comentariu

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Atingerea unui INGER.....

Iar cand ingerii ating pamantul razele soarelui palesc pentru a le putea vedea fetzele pline de simplitate si dorinta. Dorinta de a fi acolo mereu sa te apere...Dorinta la ingeri.... e venita din simplul lor de a fi.. e alegerea lor... sau este ceva impus lor? Ador ingerii prin puritatea a tot ce simbolizeaza. Fiecare om vede altceva si intelege altceva cand spui inger. Ingerii pe pamant sunt copii ce alearga in jurul nostru. Ingeri sunt cei pentru care merita sa lasam viata asta fizica si facem acel pas care ne va transforma si ne va pastra mereu langa cei dragi pentru a-i ocroti. Ingerii sunt langa cei dragi in timpul somnului. Cel putin asa uram celor dragi..." vise placute, ingerii sa te sarute..." de ce nu le uram oare sa devina ei insisi ingeri? Eu mereu am visat sa ajung un inger. Oare sunt ingerul cuiva? Ce sunt ingerii atata timp cat nimic rau nu e in jurul nostru si totul merge asha cum ne dorim? Mereu am vazut ingeri in spuma marii... Spuma marii e modul in ca…

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în…