Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Cimitirul e doar un dormitor al minților odihnite, al minților ce au inspirat minți și au creat generații, al trupurilor ce au spălat generații și au adormit sperând că, undeva în timp, ziua de mâine să fie mai lungă și mai bună pentru cei dragi. +Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu Denis Ciumbargi

”O carte citită pe jumătate este precum o poveste de iubire terminată pe jumătate.” ”Viața mea nu înseamnă mai mult decât o picătură într-un ocean fără limite. Dar ce este oceanul dacă nu o multitudine de picături?” ”Cărțile nu oferă o evadare reală dar ele pot opri mintea să se zgârie singură până la sânge.” ”Viețile noastre nu sunt ale noastre. Din pântece până în mormânt suntem legați de alții. Trecut și prezent. Și, cu fiecare crimă sau faptă bună, dăm naștere viitorului nostru.” ”Putere, timp, gravitație, iubire. Puterile care într-adevăr sunt puternice sunt toate invizibile.” “Sufletele trec vârstele precum norii trec cerurile și, deși forma unui nor și nici forma sa nu rămân la fel, e tot un nor și, la fel e și sufletul. Cine poate spune din ce parte a fost gonit norul sau unde poate fi sufletul cuiva mâine? Doar estul și vestul, compasul și un atlas, atlasul norilor” ”Toate revoluțiile sunt slabe fantezii până se împlinesc; ele devin apoi inevitabilități istori

Ultimele zile mi-au fost diferite de toate celelalte la fel ca și celelalte zile până la ele. Ultimele zile au fost, argumentat logic, la fel ca celelalte. În ultimele zile am vorbit despre componente din mine inexistente vizibil dar fără de care mecanismul inimii mele nu s-ar supune creierului. Am găsit un răspuns la întrebările unor oameni. Mari gânditori. Ție.  Inima se supune creierului.  Ea bate datorită stimulilor lui, impulsului acestuia. Inima e supusă creierului. Fizic. Logic. Povestea începe în săptămâna a treia după fertilizare, la 5 săptămâni după concepere când o masă mică de țesuturi se adună și crează un la fel de mic ghem de fire. Creierul . Acesta are acum ca prim scop creerea inimii și a coloanei vertebrale. Creierul ne dă inima și verticalitatea. Logica cu care se întâmplă acestea este argumentată de o altă logică, cea a ADN-ului a doi oameni ce, de cele mai multe ori, au ales să fie unul lângă celălalt din și prin diferite emoții simțite prin co

Care sunt gândurile tale acum?... Denis Ciumbargi

Oamenii necunoscuți sunt cei ce te fac să îți cunoști și să îți recunoști de multe ori locul tău în acel moment în propria ta viață.  Oamenii necunoscuți sunt cei ce de multe ori nu îi uiți o bună perioadă de timp căci ecoul fostei lor prezențe și trecătoarele lor cuvinte rămân precum un vers eminescian, ”Azi o vedem și nu e...”, ca mărturie a unei teorii frumos expuse. Sunt cuvinte mai jos despre o viață atipică, o viață ce nu poate fi a oricăruia dar ale căror lecții despre putere, capacitate de a merge mai departe și a face și un dram de artă și bine în același timp pot fi însușite fără rușine. Am schimbat cuvinte cu Roberth Nicolas Nichifo r, un fotograf ce a făcut înconjurul lumii pentru a nu face fotografii ci pentru a a deveni imagine a unui om ce trăiește prin ceea ce face. El crede că n atura omului este ca acesta să fie liber .  Am vrut să scriu despre el la a treia persoană dar ca un om ce își asumă cuvintele nu îi cinstim asumarea aceasta decât prin redarea

În timp ce tu te minți eu zâmbesc. În timp ce tu crezi că lovești eu educ și împart zâmbete. În timp ce tu mă vezi invidios eu nu te mai văd deloc. În timp ce tu crești întrebând pe alții de faci bine eu am fost ajutat să fiu SINGUR suficient de bun să te ajut. Fii ca mine. Îți va face inima să bată pentru suflet nu pentru trup. Denis Ciumbargi

Dincolo de toamnă e vara și iarna. Depinde dacă privim înainte sau înapoi în această clipă. Înapoi e o întrebare ce a zăbovit câteva clipe pe buzele unei fete a cărei inimi privește și ea înapoi la lipsa de garanții emoționale ale viitorului. M-a întrebat ”De ce oare există oameni fără suflet?” Răspunsul meu vine din același înapoi și e atât de banal încât nu poate fi decât bun de oferit și poate îmbrățișa o inimă deschisă la citire... Răspunsul meu a zis: ”pentru a îl îmbogăți pe al nostru, pentru a ști, pentru a mă ridica poate plin de praf dar cu încă suficientă putere pentru a da un șut în fundul ce ne-a fost întors și astfel, în drumul meu spre înălțimi, să am dublu câștig”. Am fost comparat cu o privire mereu în sus și din nou, de jos, din josul amintirilor mi-a venit exemplul stemei rusești, emblematicul vultur cu două capete ce cu putere arată lumii grandoarea unei țări: ”Rusia e atât de mare încât e nevoie de două capete pentru a o cuprinde cu ochii”... Să ne uităm

39 septembrie. Putea fi 19 dar am preferat să fie o dată ce are mai mare importanță. E data când am dat afară veșnicia în care mă scăldam. Am dat afară vorbe, doar simple vorbe ce mi-au fost spuse sub jurăminte false. Am vizitat un carnaval al deșertăciunilor instalat într-un ambalaj ce a știut să vândă dar nu a știut să ofere spectacolul necesar pentru a face totul credibil încât finalul să fie o plăcere sau dacă nu, măcar întârziat. Am fost într-un carnaval unde piesa de rezistență a fost camera oglinzilor ce distorsionează, ce te arată diferit de ceea ce ești, mai slab, mai gras, mai urât, mai frumos, mai sus sau mai jos, oricum numai diferit de ceea ce ești. E camera unde culorile se schimbă odată cu reflexia ta. E camera unde se instalează aversiunea față de propriile tale culori. Ne analizăm reflexiile și ne întrebăm cum am putea trăi dacă ce vedem în acele oglinzi ar fi real, reflexia în acel moment oricum e reală, dar, dacă nu ar fi doar un amuzament temporar de bâlci?

Cuvintele se pot spăla. Detergentul ce le spală este de fapt un alt cuvânt ce vine să servească unui scop ce și el va fi spălat datorită unei stări de moment. Stările de moment nu ar trebui să definească scopurilor de durată și nu ar trebui nici să catalizeze decizii ce nu servesc timpului când e și bine. Există persoane pline de ele sau umpluți de alții dar care bat legile fizice și care fac cuvintele să rezoneze în ecouri. E ca și cum ai umple o armură din oțel cu nisip și cu toate acestea, urletele din interiorul ei reușesc să se folosească de spațiul gol dintre particulele de nisip și să îl prelucreze în așa manieră încât acel infim spațiu gol să pară la fel de mare precum naosul unei biserici goale. Dezavantajul e că în acest tip de oameni cuvintele frumoase sau gesturile bune ale altora nu reușesc să lipească particulele de nisip pentru a crea o masă mai omogenă, mai grea, mai plăcută manipulării, cimentate ce poate crea castelele de nisip, formele pe malul mării ce să

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c

Tu: Ce faci? Eu: Ascult muzica... mă uit cum plouă... Tu: Nu-mi place ploaia. Eu: Pentru că e făcută din aceeași apă ce era pe pământ și acum milioane de ani? Pentru că readuce lângă noi ceea ce nu putem atinge? Și anume norii? Tu: Pentru că îmi amintește de lacrimi. Eu: Iar lacrimile ce au rău? Sunt doar ușurări ale sufletului, ale greutății din el Tu: Și amintiri ale acelor momente. Prefer soarele și lumina. Eu: Soarele produce ploaia. El consuma apa de aici și o aduce egoist spre el sub formă de nori. Ploaia însă e cea care alege să revină la noi. Tu: Mi-ar plăcea să locuiesc pe o insulă în Grecia. Eu: Tot inconjurat de apă. Crezi că pe insule nu plouă? Tu: Dar mai mult e soare. Eu: Și atunci soarele îți va aduce aminte de momentele ce îți fac sufletul să plângă. Și... De obicei e mai des soare decat ploaie. Deci e posibil să ai mai des amintiri ce te întristează. Tu: Să înțeleg că tu preferi ploaia. Eu: Nu. O prefer ca și pe soare. Are părți bune. Tu: De

Ideile vin din surse surprinzătoare. Cele mai păcătoase glume pot deveni cele mai serioase adevăruri și te pot așeza între bine și rău, trecut și actualitate căci modernitatea are forme multiple. O întrebare mi-a venit simplu. Dacă Iisus ar fi acum răstignit, în zilele noastre câte campanii pe Facebook se vor face, câte grupuri și câte petiții, în câte limbi și câte like-uri vor fi necesare ca aceasta să nu se întâmple sau să se întâmple. Dacă ar fi aprobată răstignirea se va crea un eveniment la care să poți răspunde dacă vei participa și câți prieteni poți invita? Care ar fi adresa de blog prin care și-ar propovădui povețele și va avea un site cu elemente HTML5 și cu multiple niveluri de plată pentru diferite grade de conturi de membru? Silver, Gold, Premium? Ce logo și-ar alege? Ce ar zice în plus astfel încât drepturile omului să nu fie încălcate și câți critici de modă ar comenta stilul său vestimentar? Suntem încorsetați în proprii spini ai trecerii printre zile fără a

Timpuri misterioase acoperite de frumuseți șirete. Îndreptate spre multe direcții, confuze pe cât de clare, surde pe cât de puternice le e glasul cu care îți dictează drumul. Pași rupți de îndoieli și vârtejuri de promisiuni ce pot rămâne neîmplinite. Trebuie găsite cu mișcări lente, lăsând în urmă urme prostești de pași ce te duc pe drumuri atât de cunoscute încât par noi atunci când deschizi ochii. Mi-am înșelat visurile cu alte visuri. Urmează să văd dacă voi fi trădat la rându-mi de ele precum le-am înșelat înșelându-mă asupra mea. Buzele mele se unesc într-un zâmbet împietrit de seriozitate, încleștat de așteptările ce se uită la mine cu aceeași seninătate oferită de necunoașterea a ceea ce urmează să fie. Care sunt zilele pierdute? Cele în care pierdem timpul sau cele în care pierdem câte un pic din ce ne-am propus să facem? Cât depinde de noi să facem primul pas în același pas cu destinul care pleacă de la același start cu noi? Destinul pleacă din același cu noi ș

Inițial mi-am dorit ca titlul acestei scrieri să fie ”Un om necitit”... M-am întrebat singur apoi dacă lumea va crede despre el că e necitit, dacă e un atac din partea mea sau dacă e un joc de cuvinte în ”necitit suficient de alții”. M-am gândit apoi că oricare dintre variante sunt departe fie de mine, fie de factual, căci Frantz Adrian Diaconescu e un om citit, citit prin întelesul popular al cuvântului dar și al numărului de persoane ce îi urmăresc ” mugetările ”. Scriu despre el pentru că acum s-a depășit numărul de scrieri ale sale ce le-am citit și care au trecut de la simplă introspecție, învelită cu o muzică bună și un zâmbet în colțul buzelor, la o simpatie profesională pentru modul în care exprimă teme despre oameni ce au fost mereu prezenți cumva în viața fiecăruia, de parcă toți am împărțit același grup de prieteni din copilărie până în prezent, aceiași vecini, colegi la care parcă doar numele diferă.  Și mai plăcut în drumul parcurs în ”descoperirea” înțeles

  Să strălucim precum un diamant în soare căci diamantele sunt pentru eternitate iar Soarele la fel. Mă gândeam însă nu e ziuă pentru eternitate. Cum am putea străluci ca un diamant noaptea? Dacă  eroii, destinul, ceea ce oferi și ceea ce primești, viziunile, iubirea, magia, culorile, să apreciezi ce ai înainte pierzi, aripile cu care am zbura, timpul ce se transformă în destin, visurile ce devin viziuni ale realității, puterea, iubirea de a fi liber, unicitatea, jocurile, iertarea, muzica, zâmbetul, atingerile, ritmul, cuvintele , dansul, voința, drumurile parcurse, fanteziile necontrolate, farmecul personal, sclipirile de inteligență, credința în ceva sau cineva, puterea de luptă, roșeala din obraji, îndrăzneala, romantismul, amintirile, captivarea față de o carte, nelimitarea, imaginația, gustul unor buze, șoaptele în ureche, privirile pe furiș, mirosul unei flori, așteptarea, răbdarea, evoluția, încercările reușite , iubitul, partenera, străinii  ce pot deveni prieteni