Treceți la conținutul principal

Frantz Adrian Diaconescu. Bilă cenușie.


Inițial mi-am dorit ca titlul acestei scrieri să fie ”Un om necitit”... M-am întrebat singur apoi dacă lumea va crede despre el că e necitit, dacă e un atac din partea mea sau dacă e un joc de cuvinte în ”necitit suficient de alții”. M-am gândit apoi că oricare dintre variante sunt departe fie de mine, fie de factual, căci Frantz Adrian Diaconescu e un om citit, citit prin întelesul popular al cuvântului dar și al numărului de persoane ce îi urmăresc ”mugetările”.

Scriu despre el pentru că acum s-a depășit numărul de scrieri ale sale ce le-am citit și care au trecut de la simplă introspecție, învelită cu o muzică bună și un zâmbet în colțul buzelor, la o simpatie profesională pentru modul în care exprimă teme despre oameni ce au fost mereu prezenți cumva în viața fiecăruia, de parcă toți am împărțit același grup de prieteni din copilărie până în prezent, aceiași vecini, colegi la care parcă doar numele diferă. 

Și mai plăcut în drumul parcurs în ”descoperirea” înțelesurilor a ceea ce Frantz scrie a fost modul cum mi-a închis gura după ce mi-a îndesat bine pe gât inițiala preconcepție ce o avusesem, cum ”un alt manechin se dă mare gânditor”. Acum nici nu mai știu sigur dacă se ocupă cu așa ceva sau dacă a fost vreodată manechin, nu am mai căutat pe profilul lui pozele și statusuri despre evenimente sau altceva, am căpătat un filtru în a vedea numele lui doar în drepturi unor scrieri de cele mai multe ori de calitate. Sunt și rânduri ale sale cu care mă zbârlesc și m-aș trânti cu ele prin praf însă ar fi o risipă de praf când pot să trec peste aceste reacții și să îi las acolo praful să aibă cu ce da și data viitoare nu în ochii ci în gurile căscate ale unora care merită arătați cu degetul.
Aici e mica mea bubă cu el căci arată uneori cu degetul și ne lasă apoi în comentarii să alegem dacă cei arătați să fie înțeleși, ajutați să dea cu binele din ei în jur sau puși în ștreang ca exemplu de frică cărora snobismul din noi să ne ferească. E ceea ce eu numesc Asasinul Angelic ce pune cuțitul și detaliile despre victime în mâna altora.

E surprinzător cum mugetările sunt venite ca din lumea celor care nu cuvântă, precum un sunet al unui animal dar am înțeles că a ales drumul mai practic și că animalelor din noi se adresează inițial și vorbește întâi pe limba pe care o putem înțelege mai ușor. Cum ajungem însă apoi să facem din mugetare cugetare? Aici e secretul care încă nu l-am găsit și care ma cheamă mai departe să îi caut curios, uneori, scrierile.

Am vrut uneori să fiu fals și să îi dau bile albe doar că să ies în evidență ca un fan de bine al scrierilor însă nu am putut, consider că modul în care ni se adresează merită mai mult și m-am oprit. Am vrut alteori să îi dau bile negre însă nu am vrut să dau cu negativ în scrieri care până la urmă nu mi-au fost adresate, mai ales că eu și el nu ne știm deloc, și, din nou, ar fi fost astfel nedrept. Nu am putut deci să am o reacție oficială însă aleg mijlocul ca soluție și aleg culoarea ce i se potrivește, pentru prezent cel puțin, cenușiul. Precum materia din capul lui de care se folosește frumos. 

Invit la citire bună. O găsiți în el.
Trimiteți un comentariu

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Atingerea unui INGER.....

Iar cand ingerii ating pamantul razele soarelui palesc pentru a le putea vedea fetzele pline de simplitate si dorinta. Dorinta de a fi acolo mereu sa te apere...Dorinta la ingeri.... e venita din simplul lor de a fi.. e alegerea lor... sau este ceva impus lor? Ador ingerii prin puritatea a tot ce simbolizeaza. Fiecare om vede altceva si intelege altceva cand spui inger. Ingerii pe pamant sunt copii ce alearga in jurul nostru. Ingeri sunt cei pentru care merita sa lasam viata asta fizica si facem acel pas care ne va transforma si ne va pastra mereu langa cei dragi pentru a-i ocroti. Ingerii sunt langa cei dragi in timpul somnului. Cel putin asa uram celor dragi..." vise placute, ingerii sa te sarute..." de ce nu le uram oare sa devina ei insisi ingeri? Eu mereu am visat sa ajung un inger. Oare sunt ingerul cuiva? Ce sunt ingerii atata timp cat nimic rau nu e in jurul nostru si totul merge asha cum ne dorim? Mereu am vazut ingeri in spuma marii... Spuma marii e modul in ca…

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în…