Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2010

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi.Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc…Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze…Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. Primii lui pa…

O cireaşă amară…

Soarele se culcase când, în aspră mătase, mă îmbrăca mângâierea ta…În oceanul de vise, ceasul încremenise, doar lumina din ochi exista…Cerul îmi plânge iubirea, îmi spală privirea… Trandafirul din glastră s-a frânt.Gândul îmi zboară departe, câte vise deşarte ca firave ruguri arzând…Nu credeam, din trufie, că săruturi, o mie, o sa fie doar pulbere în vânt.Cândva totul o să pară precum o cireaşă amară înghiţită de dragostea mea, amară precum amintirea ta…O cireaşă amară e inima mea…

Şi dacă viaţa mea n-a mers ca la carte

Uneori vechi cântece devin noi imnuri… Ascultând de dragul liniştei am auzit o veche melodie ale cărei versuri m-au desprins de viitor…“Te întorci la mine prea târziu…
Un muzeu de ceară e trecutul…
Nu-ţi mai sunt datoare, nu şi nu…
De ce mă judeci tu?
Am plâns şi am sperat,
Am fost trădată şi-am trădat,
Am pierdut şi-am câştigat
Dar n-am cerut mai mult decât am dat.
Şi dacă viaţa mea
N-a mers ca la carte,
Iert şi tac
Eu n-am luptat să plac…
Şi totuşi viaţa mea
Merge mai departe
Râd, Iubesc şi Trăiesc…
Nu te mai preface că exişti
De aici chiar nimeni nu te crede!
Nu-ţi mai sunt datoare, nu şi nu!
De ce mă judeci tu?
Tu n-ai jucat curat…
Să te urăsc m-am saturat!
De aceea te-am uitat…
Eu n-am cerut mai mult decât am dat…
Şi dacă viaţa mea
N-a mers ca la carte,
Iert şi tac
Eu n-am luptat să plac…
Şi totuşi viaţa mea
Merge mai departe…
Trăiesc sub cer,
Caut şi sper,
În viaţa mea să mai fie
Dragoste şi bucurie!Şi totuşi viaţa mea
Merge mai departe…
Râd, Iubesc şi Trăiesc…Râd, Iubesc şi Trăiesc…”

O cascadă de trandafiri galbeni

Culorile sunt uneori aceleaşi…Negrul este multe ori de un prea albastru cristalin dacă ne gândim la lacrimile curse din rouă, pe firele unei aurore de dimineaţă.Albastrul este de multe ori prea purpuriu dacă ne gândim la culoarea cerului ce sângerează la apusul soarelui cel mare, galben şi cald. Purpuriul este de multe ori prea argintiu dacă ne gândim la drumul apusului spre răsărit, prin negrul nopţilor de iarnă, când luna albă transformă cerul nopţii într-o oglindă aburită de cristale.Albul este uneori de un maroniu caramelizat dacă ne gândim la zahărul ce arde pentru a rămâne de un dulce cu alt guste de dulce, sub limbile roşiatice ale unei flăcări prea aprinse uneori.Roşiaticul este uneori de un albastru verzui dacă ne gândim la o zi caldă de vară ce ne ridică sângele-n obraji dar în care ne lăsăm scăldaţi de o granita, amestec de gheaţă şi sirop, cu alt gust de dulce decât cel al unor buze muşcate de alte buze roşiatice.Uneori e nevoie de o culoare închisă pe fundal, de o culoare…

a fost odată ceva nu a fost niciodată…

Au stat pe stabilopozi printre cerurile amestecate pe orizont cu marea. Cerurile erau fie albastre, fie portocalii de apus, fie pastelate de nuanţele zilei.Marea era curată şi rece de la căldura unor păsări sau peşti, meduze sau alte mici animăluţe pierdute în ea dar care nu puteau fi fără ea.Au văzut marea cu ochii de îndrăgostiţi ce se minţeau că sunt la fel de uniţi precum cerurile amestecate pe orizont cu marea.Au stat îmbrăţişaţi prima dată în acel loc pentru a-şi uni acolo pentru ultima dată buzele în rolul de îndrăgostiţi.Si-au dorit mult timp să nu fie puţin dar a fost mai puţin decât ce a fost de mai de mult în fiecare din ei.Au arătat cu degetul crabi ce se ridicau pe stabilopozii unde au fost sinceri ultima dată pentru a fi pentru prima oară deschişi cu sufletul către despărţirea ce nu i-a mai unit.Au plâns împreună pentru fericirea unuia dintre ei ce iubea o altă persoană. Pentru prima dată unul din ei a cedat la propriile sentimente pentru sentimentele ce şi le dorea celă…

Două flori obosite să fie firave

Uneori eşti prea mic pentru a face lucruri măreţe iar alteori lucrurile măreţe stau la baza faptelor mici. Uneori e de ajuns să ai o singură culoare pentru a fi parte dintr-un curcubeu iar alteori curcubeul apare prea rar sau e creat din culori fixe, diferită de a ta. Uneori însă, chiar de nu eşti parte din curcubeu, poţi fi culoarea preferată a cuiva.  Uneori o cochilie goală poate fi prea goală de viaţă însă se poate reumple cu aceasta când în ea arunci câteva fire de pământ şi apoi plantezi acolo o sămânţă de floare ce, cu doar două picături de apă, se transformă în două culori preferate poate ale cuiva.Uneori poţi ascunde în sinea ta atât de bine rănile de suflet pentru ca alţii să nu le deschidă sau atingă încât, chiar tu, uiţi unde le-ai ascuns. Poate de aceea, uneori, nu poţi să mai arunci din tine dureri ce trebuiesc vindecate. Uneori însă durerile poate uită de ele însele de dragul de a fi stat suficient ascunse in tine.Uneori eu cred că sunt veşnic cât exist.Uneori poţi fi f…