Culorile sunt uneori aceleaşi…
Negrul este multe ori de un prea albastru cristalin dacă ne gândim la lacrimile curse din rouă, pe firele unei aurore de dimineaţă.
Albastrul este de multe ori prea purpuriu dacă ne gândim la culoarea cerului ce sângerează la apusul soarelui cel mare, galben şi cald.
Purpuriul este de multe ori prea argintiu dacă ne gândim la drumul apusului spre răsărit, prin negrul nopţilor de iarnă, când luna albă transformă cerul nopţii într-o oglindă aburită de cristale.
Albul este uneori de un maroniu caramelizat dacă ne gândim la zahărul ce arde pentru a rămâne de un dulce cu alt guste de dulce, sub limbile roşiatice ale unei flăcări prea aprinse uneori.
Roşiaticul este uneori de un albastru verzui dacă ne gândim la o zi caldă de vară ce ne ridică sângele-n obraji dar în care ne lăsăm scăldaţi de o granita, amestec de gheaţă şi sirop, cu alt gust de dulce decât cel al unor buze muşcate de alte buze roşiatice.
Uneori e nevoie de o culoare închisă pe fundal, de o culoare leneşă pentru a aduce în ochii cuiva culori de pastel ale unor cuvinte menite a se revărsa precum o cascadă de trandafiri galbeni, puternică culoare din moi şi firave petale de inimă, gânduri şi atingeri de degete, unite prin mine şi cei şi cele ce citesc…
Uneori culorile îţi schimbă culoarea când întâlnesc alte culori.
Lasă-mi culoarea ta aici pentru a vedea ce se întâmplă sau mergi şi regăseşte-o pe a ta în îmbrăţişarea unui vis împlinit cu cineva de care ţi-e dor…
Comentarii