Tu: Ce faci? Eu: Ascult muzica... mă uit cum plouă... Tu: Nu-mi place ploaia. Eu: Pentru că e făcută din aceeași apă ce era pe pământ și acum milioane de ani? Pentru că readuce lângă noi ceea ce nu putem atinge? Și anume norii? Tu: Pentru că îmi amintește de lacrimi. Eu: Iar lacrimile ce au rău? Sunt doar ușurări ale sufletului, ale greutății din el Tu: Și amintiri ale acelor momente. Prefer soarele și lumina. Eu: Soarele produce ploaia. El consuma apa de aici și o aduce egoist spre el sub formă de nori. Ploaia însă e cea care alege să revină la noi. Tu: Mi-ar plăcea să locuiesc pe o insulă în Grecia. Eu: Tot inconjurat de apă. Crezi că pe insule nu plouă? Tu: Dar mai mult e soare. Eu: Și atunci soarele îți va aduce aminte de momentele ce îți fac sufletul să plângă. Și... De obicei e mai des soare decat ploaie. Deci e posibil să ai mai des amintiri ce te întristează. Tu: Să înțeleg că tu preferi ploaia. Eu: Nu. O prefer ca și pe soare. Are părți bune. Tu: De
scrieri de Ciumbargi Denis