Treceți la conținutul principal

Ploaia

Tu: Ce faci?

Eu: Ascult muzica... mă uit cum plouă...

Tu: Nu-mi place ploaia.

Eu: Pentru că e făcută din aceeași apă ce era pe pământ și acum milioane de ani? Pentru că readuce lângă noi ceea ce nu putem atinge? Și anume norii?

Tu: Pentru că îmi amintește de lacrimi.

Eu: Iar lacrimile ce au rău? Sunt doar ușurări ale sufletului, ale greutății din el

Tu: Și amintiri ale acelor momente. Prefer soarele și lumina.

Eu: Soarele produce ploaia. El consuma apa de aici și o aduce egoist spre el sub formă de nori. Ploaia însă e cea care alege să revină la noi.

Tu: Mi-ar plăcea să locuiesc pe o insulă în Grecia.

Eu: Tot inconjurat de apă. Crezi că pe insule nu plouă?

Tu: Dar mai mult e soare.

Eu: Și atunci soarele îți va aduce aminte de momentele ce îți fac sufletul să plângă. Și... De obicei e mai des soare decat ploaie. Deci e posibil să ai mai des amintiri ce te întristează.

Tu: Să înțeleg că tu preferi ploaia.

Eu: Nu. O prefer ca și pe soare. Are părți bune.

Tu: Depinde cu cine ești.

Eu: Nu. Depinde cum știi să fii cu tine însuți lângă ploaie sau lângă Soare.

Totul poate fi bun.
Etichete:

Comentarii

Unknown a spus…
ma regasesc in proportie de 50% :)
inclni spre soare si zonele retrase dar pline de aventuri
24 iulie 2012 la 23:22
Unknown a spus…
Mă înclin spre orice, oricum, oricând...
24 iulie 2012 la 23:27
Pauza De Tigara a spus…
Asa e "Depinde cum știi să fii cu tine însuți lângă ploaie sau lângă Soare."
3 august 2012 la 13:15
Trimiteți un comentariu

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...
Un comentariu
Citeşte tot articolul

Un titlu pentru un artist

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul