Treceți la conținutul principal

Ploaia

Tu: Ce faci?

Eu: Ascult muzica... mă uit cum plouă...

Tu: Nu-mi place ploaia.

Eu: Pentru că e făcută din aceeași apă ce era pe pământ și acum milioane de ani? Pentru că readuce lângă noi ceea ce nu putem atinge? Și anume norii?

Tu: Pentru că îmi amintește de lacrimi.

Eu: Iar lacrimile ce au rău? Sunt doar ușurări ale sufletului, ale greutății din el

Tu: Și amintiri ale acelor momente. Prefer soarele și lumina.

Eu: Soarele produce ploaia. El consuma apa de aici și o aduce egoist spre el sub formă de nori. Ploaia însă e cea care alege să revină la noi.

Tu: Mi-ar plăcea să locuiesc pe o insulă în Grecia.

Eu: Tot inconjurat de apă. Crezi că pe insule nu plouă?

Tu: Dar mai mult e soare.

Eu: Și atunci soarele îți va aduce aminte de momentele ce îți fac sufletul să plângă. Și... De obicei e mai des soare decat ploaie. Deci e posibil să ai mai des amintiri ce te întristează.

Tu: Să înțeleg că tu preferi ploaia.

Eu: Nu. O prefer ca și pe soare. Are părți bune.

Tu: Depinde cu cine ești.

Eu: Nu. Depinde cum știi să fii cu tine însuți lângă ploaie sau lângă Soare.

Totul poate fi bun.
Etichete:

Comentarii

Unknown a spus…
ma regasesc in proportie de 50% :)
inclni spre soare si zonele retrase dar pline de aventuri
24 iulie 2012 la 23:22
Unknown a spus…
Mă înclin spre orice, oricum, oricând...
24 iulie 2012 la 23:27
Pauza De Tigara a spus…
Asa e "Depinde cum știi să fii cu tine însuți lângă ploaie sau lângă Soare."
3 august 2012 la 13:15
Trimiteți un comentariu

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi. Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc… Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze… Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. ...
5 comentarii
Citeşte tot articolul

Dincolo, peste umărul meu

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...
7 comentarii
Citeşte tot articolul