Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Răsărituri şi apusuri de Soare se vor scurge prin clepsidrele oceanelor strânse la mijloc de tropici, ecuator şi de lumea cea mare… Culori de cald şi de rece vor urca spre departe şi vor plana precum păsări în zbor prin zilele şi nopţile în care voi fi învăluit de sunetul unor doruri ce vor crea nori şi valuri pentru a ajunge la mine… Luni întregi pe ape, printre valuri împletite de delfini, valuri ce vor fi ca de satin ce moale curge să ne învelească, valuri în culori de lapte aproape de malurile nisipurilor albe ale insulelor exotice sau albastru de albe lipite fiind de sărutul gheţarilor ce din apă se ridică spre a fi o altfel de apă… Voi fi printre noi şi străini oameni ce la scrieri viitoare vor însemna mai mult sau mai altfel, oameni ce vor fi noi braţe ce mă vor ajută să urc sau să cobor cu sufletul, să cresc sau să uit ce sunt ca om… Priviri lungi spre orizonturi de cer şi de ape, doar ele două unite ce se vor scufunda în inima şi mintea mea pentru a crea poate jurnale de

Printre şoaptele nopţii au ajuns la mine suspinele unui inimi înfundate de singurătate… Inima unui tânăr în această noapte plânge departe de braţele mele şi mă zbat în distanţă să îi fiu prieten şi să îi iau capul în palme şi să îl aşez pe umărul meu până când amândoi ne liniştim pentru a vorbi, pentru a desfunda ghemul de doruri adunate în el şi pentru ca spre inima lui să curgă iar iubirea ce o are departe de el… “Mai aşteaptă un pic, va veni iar acasă şi atunci vei uita dorul ce i-l porţi şi te doare acum”… Un tânăr ce iubeşte e închis în propriul lui trup şi e menit să ducă tot fără a arăta sau împărţi cu cei din jur pentru că nimeni nu se interesează de ce e în adâncul lui, dacă apele sale sunt tulburi, dacă ale sale râuri mai au izvoare şi curg sau dacă lumina din el stă stinsă, acoperită de pietre ascuţite ce îi zgârie interiorul… De aceea cei mai mulţi tineri devin din copii zâmbitori bărbaţi reci ca de piatră… Şoaptele stinse ale unui tânăr devin şoaptele mele stinse şi

Sunt poveşti în care până şi singurătatea se simte singură. Pentru mine este adevăr în multe zile… Aş vrea să citească cândva despre modul în care mă lasă în viaţă şi cum de fiecare dată simt fie că pot trece peste toate sau cum mă închid mai mult în mine urând şi mai mult faptul că nu pot da mai mult şi bun, altora, retezate fiindu-mi membrele şi gândurile, dorinţele de a vedea binele sau de a respira. Urât de la naştere şi creat din obligaţie şi de gura lumii, cu alte vise pe care propria-i neputinţa de a le împlini le-a transferat în mine şi atât de puţine de vorbe de bine încât se numără pe petalele unei flori ce se usucă şi ea de jale. Dat afară din inima lui, dacă am fost vreodată acolo cu adevărat şi mânjit cu vorbe de alungare, cu voce mai niciodată la un ton normal ci mai mereu aproape de înjurături şi alte şi alte terfeliri umane, îndepărtări de locul ce ar trebui de cele mai multe ori să îmi fie casă. Dorinţa de mă vedea în inexistenţă şi urări să mă scufund sub pământ î

Astăzi scriu fără voie. Încă nu ştie şi dacă ar şti m-ar lăsa să vă scriu despre el sau mi-ar cere să nu scriu deloc şi să las loc ca el însuşi să vă scrie… Sunt rânduri despre ani pierduţi sau clipe când totul vine la timp şi poate acesta e apogeul a tot ceea ce a fost sa vină legat de mine şi el. Sunt rânduri despre ce e bine să ştie că văd despre el sau e bine să fie un start pentru ca voi să vedeţi mai mult din omul ce crede în artă dar care îşi arată şi sufletul atunci când îi daţi voie să o facă. L-am cunoscut de mai multe ori iar prima dată când am dat mâna cu el era neinteresant pentru mine. Luase doar un loc ce eu l-am avut şi m-am bucurat că-l cunosc doar pentru că în locul ce l-a ocupat se descurca destul de bine din ceea ce puteam observa. Era mult mai împlinit fizic ca acum, mai grăsuţ ( să nu zic gras pentru că mă va tachina / pocni pentru folosirea lui ), mai ardelean şi avea mari emoţii. Nu era încă cunoscut de noi ca talentul de la “Dansez pentru mine” şi abia cu