Treceți la conținutul principal

Andrei Bogdan Boantă. Cadouri de bună cultură.

Andrei Bogdan Boanta

Astăzi scriu fără voie.

Încă nu ştie şi dacă ar şti m-ar lăsa să vă scriu despre el sau mi-ar cere să nu scriu deloc şi să las loc ca el însuşi să vă scrie…

Sunt rânduri despre ani pierduţi sau clipe când totul vine la timp şi poate acesta e apogeul a tot ceea ce a fost sa vină legat de mine şi el.

Sunt rânduri despre ce e bine să ştie că văd despre el sau e bine să fie un start pentru ca voi să vedeţi mai mult din omul ce crede în artă dar care îşi arată şi sufletul atunci când îi daţi voie să o facă.

L-am cunoscut de mai multe ori iar prima dată când am dat mâna cu el era neinteresant pentru mine. Luase doar un loc ce eu l-am avut şi m-am bucurat că-l cunosc doar pentru că în locul ce l-a ocupat se descurca destul de bine din ceea ce puteam observa. Era mult mai împlinit fizic ca acum, mai grăsuţ (să nu zic gras pentru că mă va tachina / pocni pentru folosirea lui), mai ardelean şi avea mari emoţii. Nu era încă cunoscut de noi ca talentul de la “Dansez pentru mine” şi abia curând am aflat că adusese onoruri ţării ca şi campion la dans, lucru care mi se pare uitat de mai toţi atunci când se vorbeşte de el sau când lumea îl abordează.

Abia aplicase pentru a participa ca şi concurent la emisiune şi aştepta cu tremurături de nerăbdare şi cumva de teamă ale braţelor un răspuns legat de aplicaţia lui. Nici asta nu însemna mult pentru mine atunci. Nici nu cred ca i-am urat baftă legat de această emoţie a lui.

L-am cunoscut apoi pas cu pas prin intermediul emisiunii, pas de dans, pas cu lacrimi, pas cu cu hotărâre şi mulţi alţi paşi pe care noi nu i-am văzut dinafara televizorului, pe care poate toţi ni i-am închipuit dar pe care apoi, mai atent fiind la trăirile lui am ajuns să-i simt şi eu.

L-am cunoscut fiind “al dracului” sau cel puţin aşa mi-a părut când i-am cunoscut reacţiile la un concert unde era alături de Andra şi a refuzat să amestece planul emotiv, încurajări în public, din public ale unui om apropiat, păstrând clar diferenţa între personal şi profesional. Apoi m-am gândit că poate aşa urci spre locurile de sus unde el a ajuns.

L-am cunoscut apoi iar, puţin câte puţin, de cele mai multe ori ne-am împuns, am vorbit, ne-am tot tachinat până când i-am dat mai multă atenţie lui şi muncii sale şi am văzut cât a slăbit, cât se consumă, cât poate face singur, departe de mulţi dragi şi drage ale inimii sale, departe de familie, departe de visele lui ce le pune pe locul doi de multe ori pentru visele altora.

Am văzut apoi că e un ghem de emoţii şi că mi-ar fi plăcut să îl ştiu mai mult ca om şi artist şi să nu mai las doar dansul lui să vorbească pentru că are şi multe cuvinte adunate in el.

I-am făcut astfel un cadou, i-am dat o bucată de blog pe care de câteva zile îşi aşterne gândurile, unde îl găsiţi mai intim decât o puteţi face vreodată majoritatea din voi. E un blog unde arta lui sper să se adune şi mai mult decât atât, recunoştinţa noastră pentru oamenii ce tac, ce nu vorbesc atunci când dansează, când luptă, când ne dau emoţii şi care merită mai des cuvinte de mulţumire pentru cadourile de artă şi bună creştere, civilizaţie care ni le fac.

http://andreibogdanboanta.blogspot.com/ este adresa blog-ului său şi deşi e abia la început a pornit cu scrieri atât de personale încât sunt convins că va plăcea şi va creşte frumos datorită unui stil ce îl apropie de oameni cu plăcere…

Unii oameni dansează, alţii ne dansează ca în noi să curgă mai multe şi mai strălucitoare emoţii.

Acesta este un mod amical, poate singura dată când îţi mulţumesc, ţie, Andrei Bogdan Boantă!

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Atingerea unui INGER.....

Iar cand ingerii ating pamantul razele soarelui palesc pentru a le putea vedea fetzele pline de simplitate si dorinta. Dorinta de a fi acolo mereu sa te apere...Dorinta la ingeri.... e venita din simplul lor de a fi.. e alegerea lor... sau este ceva impus lor? Ador ingerii prin puritatea a tot ce simbolizeaza. Fiecare om vede altceva si intelege altceva cand spui inger. Ingerii pe pamant sunt copii ce alearga in jurul nostru. Ingeri sunt cei pentru care merita sa lasam viata asta fizica si facem acel pas care ne va transforma si ne va pastra mereu langa cei dragi pentru a-i ocroti. Ingerii sunt langa cei dragi in timpul somnului. Cel putin asa uram celor dragi..." vise placute, ingerii sa te sarute..." de ce nu le uram oare sa devina ei insisi ingeri? Eu mereu am visat sa ajung un inger. Oare sunt ingerul cuiva? Ce sunt ingerii atata timp cat nimic rau nu e in jurul nostru si totul merge asha cum ne dorim? Mereu am vazut ingeri in spuma marii... Spuma marii e modul in ca…

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în…