Astăzi scriu fără voie.
Încă nu ştie şi dacă ar şti m-ar lăsa să vă scriu despre el sau mi-ar cere să nu scriu deloc şi să las loc ca el însuşi să vă scrie…
Sunt rânduri despre ani pierduţi sau clipe când totul vine la timp şi poate acesta e apogeul a tot ceea ce a fost sa vină legat de mine şi el.
Sunt rânduri despre ce e bine să ştie că văd despre el sau e bine să fie un start pentru ca voi să vedeţi mai mult din omul ce crede în artă dar care îşi arată şi sufletul atunci când îi daţi voie să o facă.
L-am cunoscut de mai multe ori iar prima dată când am dat mâna cu el era neinteresant pentru mine. Luase doar un loc ce eu l-am avut şi m-am bucurat că-l cunosc doar pentru că în locul ce l-a ocupat se descurca destul de bine din ceea ce puteam observa. Era mult mai împlinit fizic ca acum, mai grăsuţ (să nu zic gras pentru că mă va tachina / pocni pentru folosirea lui), mai ardelean şi avea mari emoţii. Nu era încă cunoscut de noi ca talentul de la “Dansez pentru mine” şi abia curând am aflat că adusese onoruri ţării ca şi campion la dans, lucru care mi se pare uitat de mai toţi atunci când se vorbeşte de el sau când lumea îl abordează.
Abia aplicase pentru a participa ca şi concurent la emisiune şi aştepta cu tremurături de nerăbdare şi cumva de teamă ale braţelor un răspuns legat de aplicaţia lui. Nici asta nu însemna mult pentru mine atunci. Nici nu cred ca i-am urat baftă legat de această emoţie a lui.
L-am cunoscut apoi pas cu pas prin intermediul emisiunii, pas de dans, pas cu lacrimi, pas cu cu hotărâre şi mulţi alţi paşi pe care noi nu i-am văzut dinafara televizorului, pe care poate toţi ni i-am închipuit dar pe care apoi, mai atent fiind la trăirile lui am ajuns să-i simt şi eu.
L-am cunoscut fiind “al dracului” sau cel puţin aşa mi-a părut când i-am cunoscut reacţiile la un concert unde era alături de Andra şi a refuzat să amestece planul emotiv, încurajări în public, din public ale unui om apropiat, păstrând clar diferenţa între personal şi profesional. Apoi m-am gândit că poate aşa urci spre locurile de sus unde el a ajuns.
L-am cunoscut apoi iar, puţin câte puţin, de cele mai multe ori ne-am împuns, am vorbit, ne-am tot tachinat până când i-am dat mai multă atenţie lui şi muncii sale şi am văzut cât a slăbit, cât se consumă, cât poate face singur, departe de mulţi dragi şi drage ale inimii sale, departe de familie, departe de visele lui ce le pune pe locul doi de multe ori pentru visele altora.
Am văzut apoi că e un ghem de emoţii şi că mi-ar fi plăcut să îl ştiu mai mult ca om şi artist şi să nu mai las doar dansul lui să vorbească pentru că are şi multe cuvinte adunate in el.
I-am făcut astfel un cadou, i-am dat o bucată de blog pe care de câteva zile îşi aşterne gândurile, unde îl găsiţi mai intim decât o puteţi face vreodată majoritatea din voi. E un blog unde arta lui sper să se adune şi mai mult decât atât, recunoştinţa noastră pentru oamenii ce tac, ce nu vorbesc atunci când dansează, când luptă, când ne dau emoţii şi care merită mai des cuvinte de mulţumire pentru cadourile de artă şi bună creştere, civilizaţie care ni le fac.
http://andreibogdanboanta.blogspot.com/ este adresa blog-ului său şi deşi e abia la început a pornit cu scrieri atât de personale încât sunt convins că va plăcea şi va creşte frumos datorită unui stil ce îl apropie de oameni cu plăcere…
Unii oameni dansează, alţii ne dansează ca în noi să curgă mai multe şi mai strălucitoare emoţii.
Acesta este un mod amical, poate singura dată când îţi mulţumesc, ţie, Andrei Bogdan Boantă!
Comentarii