Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Cineva iti pronunta numele... Si ai impresia ca simti in acea voce ceva nou... e diferita de a celor din jur. Simti o nota prin care te simti placut(a), parca usor curtat(a), usor mai dornica(a) sa asculti si maine acea voce. De ce maine?.. poate chiar azi... Vrei sa te lasi purtat(a) de acest nou val. Nu e prima oara cand o faci. Altadata s-a terminat poate prea repede sau prost... Dar undeva in sinea ta iti zici ca acum sunt sanse sa fie diferit si in sfarsit sa primesti ce astepti de la marele zeu al iubirii, oricare ar fi si acela... Ce e ciudat?... Pana ieri te simteai bine singur(a). Acum mai grav, deschizi ochii si vezi ca nu e o voce. Sunt chiar doua. Astea deja e mai bine. Inseamna ca ai de unde alege. Ce alegi?... Sa fie bine ca ai de unde alege?... E prea repede?... O fi primavara de vina... Doar ti se pare... Oricum intr-o luna s-ar termina tot, asta daca suntem optimisti... Dar suntem optimisti zicand asta?... Parca suna a pesimism. Ce o mai fi asta?... Pesimism, optimis

In Ajunul Craciunului 1952 eram in lagarul de munca Poarta Alba, in brigada de incarcare H3. Eram in ziua de 20 noiembrie 1952. Lucram in schimbul II-incarcare. Am plecat la lucru la ora 13, pe un timp noros dar linistit. Insa in atmosfera se simtea ceva sinistru, ceva ce prevestea a rau. Am lucrat toata dupamasa la incarcat vagoane cu pamant din fundul canalului. Fiecare cazma de pamant cantarea 25-30 kg si fiind mai jos decat nivelul liniei de cale ferata trebuia sa depunem un efort deosebit pentru a-l arunca sus in vagon. Seara, pe la ora 20, a inceput un vant, ca din senin, deodata, cu viteza foarte mare. Totodata a inceput si ninsoarea. S-a transformat in cateva clipe intr-o vifornita cum nu am mai trait niciodata. In Canal eram mai protejati dar cand ne-a venit schimbul, la ora 22, si am plecat spre lagar, am trait clipe de groaza. La o asemenea bariera, in seara de care aminteam, cand veneam pe o vifornita cu zapada si un vant de te dobora, noi mergeam ti