Treceți la conținutul principal

Trecem pe langa diferite lucruri...

In Ajunul Craciunului 1952 eram in lagarul de munca Poarta Alba, in brigada de incarcare H3.

Eram in ziua de 20 noiembrie 1952. Lucram in schimbul II-incarcare. Am plecat la lucru la ora 13, pe un timp noros dar linistit. Insa in atmosfera se simtea ceva sinistru, ceva ce prevestea a rau. Am lucrat toata dupamasa la incarcat vagoane cu pamant din fundul canalului. Fiecare cazma de pamant cantarea 25-30 kg si fiind mai jos decat nivelul liniei de cale ferata trebuia sa depunem un efort deosebit pentru a-l arunca sus in vagon.

Seara, pe la ora 20, a inceput un vant, ca din senin, deodata, cu viteza foarte mare. Totodata a inceput si ninsoarea. S-a transformat in cateva clipe intr-o vifornita cum nu am mai trait niciodata. In Canal eram mai protejati dar cand ne-a venit schimbul, la ora 22, si am plecat spre lagar, am trait clipe de groaza.

La o asemenea bariera, in seara de care aminteam, cand veneam pe o vifornita cu zapada si un vant de te dobora, noi mergeam tinandu-ne de maini si cat mai stransi unul in altul. Si cordonul de soldati ajunsese lipit de noi, caci altfel ii lua vantul si nici nu stiau pe unde sa mearga.

In acest vacarm, facut de vijelia cu zapada care te orbea, deodata am auzit un zgomot de metale si roti, si foarte multe tipete. Speriati, ne-am oprit locului, ne-am asezat jos, iar seful garzii si brigadierul s-au dus ceva mai in fata spre locul de unde veneau tipetele pentru a vedea ce este.

Brigada din fata noastra, la cca 100 metri, a fost prinsa in plin de o garnitura de tren. Era o trecere de cale ferata nepazita si cum nu se vedea si auzea nimic nici la doi metri de tine, oamenii nu au observat ca vine trenul si acesta a trecut prin mijlocul brigazii, omorand pe loc 12 oameni si ranind pe mai multi. S-a oprit si trenul dar nici mecanicii nu erau de vina, caci trenul era prevazut cu lumini dar datorita timpului nefavorabil nu se vedea nimic. Au venit de la Colonie cateva camioane si au dus mortii si ranitii la dispensar. Noi, cand am trecut pe acolo, a trebuit sa ocolim pe alaturi de drum; erau numai carne si zdrente si vaite ale celor raniti. Printre morti au fost si doi militari in termen care faceau parte din paza brigazii. Ne-am cutremurat si parca ne-a taiat picioarele cand am trecut pe acolo. Mai cu seama ne gandeam ca, daca se intampla cu 2-3 minute mai tarziu, eram noi ce zdrobiti de tren.

Nu se comunica nimic in Colonie despre astfel de cazuri. A doua zi au ingropat cadavrele detinutilor in cimitirul Coloniei, afara, langa gardul de sarma, si pe cei doi militari i-au trimis acasa pentru inmormantare. Ce bucurie si pentru familiile acelea! De cate ori treceam prin locul acela ne faceam cruce si spuneam o rugaciune pentru sufletele celor rapusi acolo cu brutalitate. Si atunci si acum voi spune mereu cu smerenie: “Dumnezeu sa ii ierte!”

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Atingerea unui INGER.....

Iar cand ingerii ating pamantul razele soarelui palesc pentru a le putea vedea fetzele pline de simplitate si dorinta. Dorinta de a fi acolo mereu sa te apere...Dorinta la ingeri.... e venita din simplul lor de a fi.. e alegerea lor... sau este ceva impus lor? Ador ingerii prin puritatea a tot ce simbolizeaza. Fiecare om vede altceva si intelege altceva cand spui inger. Ingerii pe pamant sunt copii ce alearga in jurul nostru. Ingeri sunt cei pentru care merita sa lasam viata asta fizica si facem acel pas care ne va transforma si ne va pastra mereu langa cei dragi pentru a-i ocroti. Ingerii sunt langa cei dragi in timpul somnului. Cel putin asa uram celor dragi..." vise placute, ingerii sa te sarute..." de ce nu le uram oare sa devina ei insisi ingeri? Eu mereu am visat sa ajung un inger. Oare sunt ingerul cuiva? Ce sunt ingerii atata timp cat nimic rau nu e in jurul nostru si totul merge asha cum ne dorim? Mereu am vazut ingeri in spuma marii... Spuma marii e modul in ca…

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în…