Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Mergand printre valuri, lipit de zidul de apa, te scufunzi si vrei sa plutesti, sa uiti de uscat si fii din nou in apa din care te-ai nascut. Acelasi instinct sau poate nevoia de refugiu, de a fi intr-un loc unde candva era bine, spre sinea ta si spre fostele trecuturi, caci trecuturi sunt multe si nu numai unul, l-au avut si doua gargarite. Mici, usoare, frumoase, pluteau printre valuri alaturi de mine. Pentru ele insa bucuria evadarii era umbrita de moarte. Date peste cap de valuri imense pentru marimea lor, cu aripile firave ude, se zbateau fara putere ca farama de viata sa nu fuga din trupul lor fara sa fi luptat macar. E ca si cum noi, oamenii, am lupta cu valuri de 60 de metri la 60 de kilometrii de tarm. Ajunsesem la ele intamplator. Vroiam sa ajung doar la un mal mai mic, al doilea mal, cel ce vine mereu ca salvare dupa ce ai inotat in ape ce iti trec uneori peste cap. Usor obosit de trecerea spre acest al doilea mal, sufland apa ce imi intrase in nari, am vazut una ...

In Ajunul Craciunului 1952 eram in lagarul de munca Poarta Alba, in brigada de incarcare H3. Eram in ziua de 20 noiembrie 1952. Lucram in schimbul II-incarcare. Am plecat la lucru la ora 13, pe un timp noros dar linistit. Insa in atmosfera se simtea ceva sinistru, ceva ce prevestea a rau. Am lucrat toata dupamasa la incarcat vagoane cu pamant din fundul canalului. Fiecare cazma de pamant cantarea 25-30 kg si fiind mai jos decat nivelul liniei de cale ferata trebuia sa depunem un efort deosebit pentru a-l arunca sus in vagon. Seara, pe la ora 20, a inceput un vant, ca din senin, deodata, cu viteza foarte mare. Totodata a inceput si ninsoarea. S-a transformat in cateva clipe intr-o vifornita cum nu am mai trait niciodata. In Canal eram mai protejati dar cand ne-a venit schimbul, la ora 22, si am plecat spre lagar, am trait clipe de groaza. La o asemenea bariera, in seara de care aminteam, cand veneam pe o vifornita cu zapada si un vant de te dobora, noi mergeam ti...