Treceți la conținutul principal

Chemarea de dincolo de mare...

Mergand printre valuri, lipit de zidul de apa, te scufunzi si vrei sa plutesti, sa uiti de uscat si fii din nou in apa din care te-ai nascut. Acelasi instinct sau poate nevoia de refugiu, de a fi intr-un loc unde candva era bine, spre sinea ta si spre fostele trecuturi, caci trecuturi sunt multe si nu numai unul, l-au avut si doua gargarite. Mici, usoare, frumoase, pluteau printre valuri alaturi de mine. Pentru ele insa bucuria evadarii era umbrita de moarte. Date peste cap de valuri imense pentru marimea lor, cu aripile firave ude, se zbateau fara putere ca farama de viata sa nu fuga din trupul lor fara sa fi luptat macar. E ca si cum noi, oamenii, am lupta cu valuri de 60 de metri la 60 de kilometrii de tarm. Ajunsesem la ele intamplator. Vroiam sa ajung doar la un mal mai mic, al doilea mal, cel ce vine mereu ca salvare dupa ce ai inotat in ape ce iti trec uneori peste cap. Usor obosit de trecerea spre acest al doilea mal, sufland apa ce imi intrase in nari, am vazut una din gargarite. Credeam ca e moarta, insa obisnuinta de a fi copil m-a facut sa o prind si sa o pun pe varful unui deget. A inceput sa urce usor pe pielea mea. Traia. Eram fericit macar ca traieste. Hotarasc sa o duc eu la mal si, intorcandu-ma cu fata spre tarm zaresc o a doua gargarita rasturnata de valuri, zbatandu-se in apa. O ridic si pe aceasta, le tin pe degete diferite. Abia misca, probabil isi umpleau celulele cu aerul si mirosul de viata. Pentru a trece spre tarm ar fi trebuit sa inot iar. Cu o mana in aer pentru a nu le lovi apa , imi era greu. Si asa nu sunt bun la inot. Dar, convins ca am putere ma arunc si incep sa dau din picioare si din mana, cu cealata stand pe cat posibil cat mai mult deasupra oglindei de apa. Inghit multa apa, mana ce tinea gargaritele era incordata si degetele pe care stateau ele la fel, incordate intr-un semn de victorie. Lumea se uita si nu pricepe modul ciudat de inot. Dar ajung unde trebuie. Mi se intinde si mie o mana, ma prind de ea si sunt tras mai aproape de tarm pana in locul unde simt nisipul sub picioare. Acum pot merge pana la mal. Ajunse pe uscat, sub soare, cele doua gargarite isi incalzesc aripile ude, asteptand sa isi ia poate zborul. Le pun alaturi si astfel cele doua se intalnesc. Sunt straine una de alta. Dar, pot forma un cuplu pentru o noua viata daca acolo, in lumea lor totul se potriveste. Macar sunt in viata. Cum e cand nu te astepti, dai din pericol de moarte, din singuratate, in soare si peste o alta gargarita care ai putea oferi noi vieti naturii?... Nu stiu daca au zburat inapoi spre apa apoi si s-au inecat sau au zburat spre fire de iarba. Dar, s-a intamplat la mare... O sansa.

Comentarii

Anonim a spus…
ai inceput sa o iei razna? ce i cu tine?:|
ianinte scriai mai frumos...Acum Dumnezeu cred ca te mnai intelege

Postări populare

A oferi din ceea ce ne aduce fericire

“ A oferi ”. Acesta este modul prin care încă de la început micul nostru blog a reuşit să se transforme dintr-o simplă carte de gânduri într-o casă unde firavele gânduri îşi pot întâmpina cititorii. Numărul celor ce deschid uşa către lumea acestui blog a crescut, creşte odată cu timpul şi astfel, am ajuns la momentul în care putem încerca să combinăm utilul cu bucuria de a oferi mai departe la rândul nostru, altora. Oferim posibilitatea ca dumneavoastră să puteţi pune însemnele paginii dumneavoastre web, a afacerii dumneavoastre, a produsului pe care imaginaţia dumneavoastră l-a creat pe un spaţiu pe care îl punem la dispoziţie spre închiriere. Puteţi pune chiar imaginea dumneavoastră… Facem acest lucru pentru a sprijini o fundaţie, “ Şansă pentru Şansă ” pe numele ei, ce încearcă să construiască proiecte dedicate persoanelor diagnosticate cu cancer sau leucemie din România. Sumele obţinute din această închiriere a spaţiului web pe care îl oferim ca platformă publicitară

Gandurile unui nebun violent. Prieten si timp. Iasi si eu. Romania si tu.

de ce ma defineste verbul "a vrea"??? poate pentru ca nu am nimic... poate pentru ca nu am reusit sa am nimic... poate pentru ca e puternic....de ce sunt obsedat de trei puncte... poate pentru ca am lasat totul in suspensie...poate pentru ca imi e frica sa imi termin sirul gandurilor...poate pur si simplu pentru ca vreau sa-mi descriu in scris bataile inimii...te-am mai intrebat de ce te urasc...nu vrei sa-mi raspunzi...poate pentru ca iti e frica...iti e frica ca poate voi rabufni odata... poate voi stoarce ultima picatura deja putreda de omenie din mine pentru a te spala cu ea...pentru a o scuipa in batista cu care iti stergi gandurile de la temple...si a ti-o tranti asa cu scarba in fata.. vreau sa te sufoc cu ultimul meu dram de bun simt...vreau sa mori in chinurile prostiei in care te scalzi...vreau sa accepti ca am fost nu bun...ca am fost cel mai bun...ca ai stiut...ca ai fugit de mine...ca ai stat in umbra mea preferand sa ma tragi in spate...vreau sa te milogesti

Nebun de alb, regina neagra pentru vesnicie

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna De cand ma simt tot mai bogat de tine Si-mi stau pe tample soarele si luna Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine... Si uite n-are cine sa ne-ajute Abia-si mai tine lumea ale sale Si-ntr-un perete alb de muze mute Nebunii negri cauta o cale... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Prin gari descreierate accidente Marfare triste vin in miezul verii Iar eu sunt plin de gesturi imprudente Ca sa te apropii si ca sa te sperii... Jur imprejur privelisti aberante Copii fragili ducand parinti in spate Batrani cu sanii gri de os pe pante Si albastrosi venind spre zari uscate... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Mi-e dor de tine si iti caut chipul In fiecare margine a firii In podul palmei daca iau nisipul Simt un inel jucandu-se de-a mirii... I-aud prin batalii