Treceți la conținutul principal

Chemarea de dincolo de mare...

Mergand printre valuri, lipit de zidul de apa, te scufunzi si vrei sa plutesti, sa uiti de uscat si fii din nou in apa din care te-ai nascut. Acelasi instinct sau poate nevoia de refugiu, de a fi intr-un loc unde candva era bine, spre sinea ta si spre fostele trecuturi, caci trecuturi sunt multe si nu numai unul, l-au avut si doua gargarite. Mici, usoare, frumoase, pluteau printre valuri alaturi de mine. Pentru ele insa bucuria evadarii era umbrita de moarte. Date peste cap de valuri imense pentru marimea lor, cu aripile firave ude, se zbateau fara putere ca farama de viata sa nu fuga din trupul lor fara sa fi luptat macar. E ca si cum noi, oamenii, am lupta cu valuri de 60 de metri la 60 de kilometrii de tarm. Ajunsesem la ele intamplator. Vroiam sa ajung doar la un mal mai mic, al doilea mal, cel ce vine mereu ca salvare dupa ce ai inotat in ape ce iti trec uneori peste cap. Usor obosit de trecerea spre acest al doilea mal, sufland apa ce imi intrase in nari, am vazut una din gargarite. Credeam ca e moarta, insa obisnuinta de a fi copil m-a facut sa o prind si sa o pun pe varful unui deget. A inceput sa urce usor pe pielea mea. Traia. Eram fericit macar ca traieste. Hotarasc sa o duc eu la mal si, intorcandu-ma cu fata spre tarm zaresc o a doua gargarita rasturnata de valuri, zbatandu-se in apa. O ridic si pe aceasta, le tin pe degete diferite. Abia misca, probabil isi umpleau celulele cu aerul si mirosul de viata. Pentru a trece spre tarm ar fi trebuit sa inot iar. Cu o mana in aer pentru a nu le lovi apa , imi era greu. Si asa nu sunt bun la inot. Dar, convins ca am putere ma arunc si incep sa dau din picioare si din mana, cu cealata stand pe cat posibil cat mai mult deasupra oglindei de apa. Inghit multa apa, mana ce tinea gargaritele era incordata si degetele pe care stateau ele la fel, incordate intr-un semn de victorie. Lumea se uita si nu pricepe modul ciudat de inot. Dar ajung unde trebuie. Mi se intinde si mie o mana, ma prind de ea si sunt tras mai aproape de tarm pana in locul unde simt nisipul sub picioare. Acum pot merge pana la mal. Ajunse pe uscat, sub soare, cele doua gargarite isi incalzesc aripile ude, asteptand sa isi ia poate zborul. Le pun alaturi si astfel cele doua se intalnesc. Sunt straine una de alta. Dar, pot forma un cuplu pentru o noua viata daca acolo, in lumea lor totul se potriveste. Macar sunt in viata. Cum e cand nu te astepti, dai din pericol de moarte, din singuratate, in soare si peste o alta gargarita care ai putea oferi noi vieti naturii?... Nu stiu daca au zburat inapoi spre apa apoi si s-au inecat sau au zburat spre fire de iarba. Dar, s-a intamplat la mare... O sansa.
Un comentariu

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Atingerea unui INGER.....

Iar cand ingerii ating pamantul razele soarelui palesc pentru a le putea vedea fetzele pline de simplitate si dorinta. Dorinta de a fi acolo mereu sa te apere...Dorinta la ingeri.... e venita din simplul lor de a fi.. e alegerea lor... sau este ceva impus lor? Ador ingerii prin puritatea a tot ce simbolizeaza. Fiecare om vede altceva si intelege altceva cand spui inger. Ingerii pe pamant sunt copii ce alearga in jurul nostru. Ingeri sunt cei pentru care merita sa lasam viata asta fizica si facem acel pas care ne va transforma si ne va pastra mereu langa cei dragi pentru a-i ocroti. Ingerii sunt langa cei dragi in timpul somnului. Cel putin asa uram celor dragi..." vise placute, ingerii sa te sarute..." de ce nu le uram oare sa devina ei insisi ingeri? Eu mereu am visat sa ajung un inger. Oare sunt ingerul cuiva? Ce sunt ingerii atata timp cat nimic rau nu e in jurul nostru si totul merge asha cum ne dorim? Mereu am vazut ingeri in spuma marii... Spuma marii e modul in ca…

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în…