Prinsi intre cer si pamant. Fara un loc, toti apartinem acestui timp si spatiu ferindu-ne de frica locului de jos, visand la locul de sus. Fie ca vorbim de o pozitie mai inalta in lume, fie ca vorbim de rai sau iad, fie ca vorbim de locul din inima celui, celei de langa noi, toti, ne gandim cum sa urcam. Suntem captivi sa visam spre inalt.
Totul se deruleaza insa de la coada la cap. Derulat invers, inversul arata ca un lucru ce curge prin noi de sus in jos? Doar apa vine de sus. Rauri curg din inalte culmi fericite ca au ajuns acolo. Poate ca de aceea si curge apa mereu spre vale, pentru ca stie cum e sa fii sus. Daca ea face asta, de ce nu ivatam aceasta lectie de la ea, de ce ne uitam propria fire si de ce ne ridicam pe varfuri de degete spre a fi acolo, in inaltimi?
Drumul nostru spre inalt este mereu oprit de spini ce ne sunt infipti in inima, spini fruosi, ca de trandafiri sangerii si picurati cu lacrimi de roua. Sau lacrimile inimii noastre? Lacrimi transformate in rauri daca le adunam, toate, in cupe de cristal simbolic, intr-o viata intreaga. As dori uneori sa ajung la varsta de cristal. As dori uneori sa pot sa ma inec in proprii trandafiri ce ii cresc in sinea mea. Ei cresc, au radacini firave dar cresc puternic si incep sa nu mai aba loc in trupul meu. Spinii lor ma inteapa din interior, dorind sa iasa spre un alt trup. De aceea ne dorim alte persoane sau daca nu "alte", macar una care sa fie langa noi? Pentru ca in noi totul creste si trebuie astfel sa facem mereu loc? Trandafirii din mine au devenit galbeni patati cu lacrimi de sange alb.
Sunt un trandafir galben inecat in rauri de spini. Inima mea acum curge din inalt. Pentru ca a fost acolo. E mai bine jos, pentru ca stiu cum e sa fii sus si sa nu mai ai loc de norii adunati. De aceea coboara mereu si apa poate, mereu gonita de nori neintelesi, goniti si ei de vanturi, creati si ei de zdruncinari ale unei lumi vulcanice ale unui miez topit... Atat cat a fost, am creat rauri de amintiri. Le am pe toate in inima.
Poate de aceea inima mea are lacrimi. De bucurie.
Comentarii