Treceți la conținutul principal

Candva, Oriunde e dragoste, acolo sunt si eu...

Cu ochii spre luna plina, cu ochii spre luna goala. Desi vedem atata lumina in ea, mereu, exista o fata intunecata a lunii. O fata, alba, o fata neagra. Nu stim niciodata care fata e mai frumoasa, stim doar ca partea luminata este cea care e mereu pe scena vietii noastre, aducand dulceata povestilor de iubire, amar noptilor de singuratate, facandu-ne sa traim emotii asa cum doar glasul ei o poate face. Desi cu un glas timid, a reusit sa isi puna aprenta macar odata asupra existentei celor ce au reusit sa creasca si sa capete in timp o constiinta. Am crescut alaturi de ea si nu i-am dat importanta, stiind-o mereu acolo. In serile cand ea e ascunsa dupa nori, uitam de asemenea ca poate ea, acolo, isi da in continuare propriul spectacol altor ochi, altor lumi in care doar prin geniile nebune ajungem. De mic, ne-a zis asa... "just call my name, i'll be there..." Putin adaptat, un pic completat, titlul acestui blog este si el o jumatate din versul lui, o fata din cele doua... Este, undeva, pe vocea celei ce se numeste simplu Mariah Carey. Cantand cu forta, pasiune, a preluat si ea acest vers de la cel care ca si luna a avut doua chipuri: unul alb, unul neagru, acelasi pentru noi sub un nume: Michael Jackson. Prin cuvintele ce ma asociaza ei, starului Mariah Carey, prin lacrimile ce imi stau in gat pentru cel care a fost parte din alta parte a vietii mele, pentru trupul invelit in trandafiri sub ochii a un miliard de persoane si sub vocea a unor staruri fara egal, prin ceea ce toti care ati citit candva gandurile mele aici, in lumea lor, va zic atat: Oriunde e dragoste, acolo e si EL. Odihneste-te in pace, Michael Jackson.
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...
Un comentariu
Citeşte tot articolul

Un titlu pentru un artist

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul

Nebun de alb, regina neagra pentru vesnicie

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna De cand ma simt tot mai bogat de tine Si-mi stau pe tample soarele si luna Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine... Si uite n-are cine sa ne-ajute Abia-si mai tine lumea ale sale Si-ntr-un perete alb de muze mute Nebunii negri cauta o cale... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Prin gari descreierate accidente Marfare triste vin in miezul verii Iar eu sunt plin de gesturi imprudente Ca sa te apropii si ca sa te sperii... Jur imprejur privelisti aberante Copii fragili ducand parinti in spate Batrani cu sanii gri de os pe pante Si albastrosi venind spre zari uscate... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Mi-e dor de tine si iti caut chipul In fiecare margine a firii In podul palmei daca iau nisipul Simt un inel jucandu-se de-a mirii... I-aud prin batalii...
2 comentarii
Citeşte tot articolul