Treceți la conținutul principal

Unitatea de măsură a amintirilor


Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...”
Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...”
Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?”
De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă mai mult sens decât dacă ai sta acum pe gânduri și te-ai gândi ce vei face în următorii cinci ani...

Amintirile ne aduc emoții atât de complexe, multe îngropate cu lacrimi, cu memorii ale clipelor în care abia așteptam să uităm durerile din acel moment când totul părea mai greu decât puteai duce. Acum, acele amintiri sunt cel mult o lacrimă și un zâmbet, o emoție care te face să mergi să strângi mâna celui ce e lângă tine și să îi săruți buzele în somn... Tot ele sunt cele care te fac să înțelegi că nu ai pierdut nici un om ci îi duci cu tine mai departe, pe toți, cu tot cu dorul ce nu e decât greutatea emoțiilor pe care le-ai avut cu acel om...


Poate că dorul  primește în dicționar o definiție nouă...

”Dorul este greutatea emoțiilor, puse cap la cap, una peste alta, pe care le-ai făurit cu și față de cineva dar și a multor momente din viața ta...”


Amintirile sunt cele care, dacă acum ești într-o casă cumva goală, te trimit pe tine, la tine... Sunt cele ce îți aduc propria ta persoană lângă tine și simți că nu mai e totul o singurătate. Fără să știi amintirile au fost cele ce, după ce le-ai deschis, te-au făcut să te gândești ”cum ar fi fost dacă...” și să te țină de mână în timp ce începi să îți imaginezi un viitor în care totul va fi mai bun și te fac să crezi că poți să faci orice și te motivează să devii mai mare și mai sus... De câte ori nu ai ajuns să visezi cu ochii deschiși și să ai momente și zile mai bune după ce te-ai îmbăiat în amintiri?

Amintirile sunt născute din emoții. De aceea aduc emoții.
Sunt mici porți prin care poți trece prin timp... Se pare că mereu am avut darul călătoriei în timp...

Sunt uși și depozite ale ființei noastre...

Frantz Diaconescu mi-a scris apoi:
”Secretul cred ca stă în conștientizare  Adesea pierdem lucruri pe care ulterior le înțelegem și le apreciem la valoarea lor adevărată  și încercăm dacă se mai poate să le recâștigăm. Conștientizarea apare cu primele întrebări pe care ni le adresăm. Iar sufletul fiecăruia e un "depozit de amintiri" unde este înregistrat absolut tot. Dar pentru a reuși să-l "vedem" cu adevărat este nevoie să ne depășim condiția umană, să nu mai gândim atât cu creierul ci cu sufletul, să nu mai gândim atât cât să simțim  O viață în care nu simți e banală.”
Sunt uși și depozite ale sufletului nostru. Sunt camere ale lui, sunt hrana lui și sunt pietrele pe care el construiește casa noastră spirituală.
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?”
Deoarece noi le-am pus acolo...

Denis Ciumbargi

Comentarii

Frantz a spus…
deosebit articol. bravo

Postări populare

A oferi din ceea ce ne aduce fericire

“ A oferi ”. Acesta este modul prin care încă de la început micul nostru blog a reuşit să se transforme dintr-o simplă carte de gânduri într-o casă unde firavele gânduri îşi pot întâmpina cititorii. Numărul celor ce deschid uşa către lumea acestui blog a crescut, creşte odată cu timpul şi astfel, am ajuns la momentul în care putem încerca să combinăm utilul cu bucuria de a oferi mai departe la rândul nostru, altora. Oferim posibilitatea ca dumneavoastră să puteţi pune însemnele paginii dumneavoastre web, a afacerii dumneavoastre, a produsului pe care imaginaţia dumneavoastră l-a creat pe un spaţiu pe care îl punem la dispoziţie spre închiriere. Puteţi pune chiar imaginea dumneavoastră… Facem acest lucru pentru a sprijini o fundaţie, “ Şansă pentru Şansă ” pe numele ei, ce încearcă să construiască proiecte dedicate persoanelor diagnosticate cu cancer sau leucemie din România. Sumele obţinute din această închiriere a spaţiului web pe care îl oferim ca platformă publicitară

Gandurile unui nebun violent. Prieten si timp. Iasi si eu. Romania si tu.

de ce ma defineste verbul "a vrea"??? poate pentru ca nu am nimic... poate pentru ca nu am reusit sa am nimic... poate pentru ca e puternic....de ce sunt obsedat de trei puncte... poate pentru ca am lasat totul in suspensie...poate pentru ca imi e frica sa imi termin sirul gandurilor...poate pur si simplu pentru ca vreau sa-mi descriu in scris bataile inimii...te-am mai intrebat de ce te urasc...nu vrei sa-mi raspunzi...poate pentru ca iti e frica...iti e frica ca poate voi rabufni odata... poate voi stoarce ultima picatura deja putreda de omenie din mine pentru a te spala cu ea...pentru a o scuipa in batista cu care iti stergi gandurile de la temple...si a ti-o tranti asa cu scarba in fata.. vreau sa te sufoc cu ultimul meu dram de bun simt...vreau sa mori in chinurile prostiei in care te scalzi...vreau sa accepti ca am fost nu bun...ca am fost cel mai bun...ca ai stiut...ca ai fugit de mine...ca ai stat in umbra mea preferand sa ma tragi in spate...vreau sa te milogesti

Nebun de alb, regina neagra pentru vesnicie

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna De cand ma simt tot mai bogat de tine Si-mi stau pe tample soarele si luna Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine... Si uite n-are cine sa ne-ajute Abia-si mai tine lumea ale sale Si-ntr-un perete alb de muze mute Nebunii negri cauta o cale... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Prin gari descreierate accidente Marfare triste vin in miezul verii Iar eu sunt plin de gesturi imprudente Ca sa te apropii si ca sa te sperii... Jur imprejur privelisti aberante Copii fragili ducand parinti in spate Batrani cu sanii gri de os pe pante Si albastrosi venind spre zari uscate... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Mi-e dor de tine si iti caut chipul In fiecare margine a firii In podul palmei daca iau nisipul Simt un inel jucandu-se de-a mirii... I-aud prin batalii