Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Uneori stai în întuneric și te gândești la lumina ce ai vrea să o aduci. Alteori stai în întuneric și simți că tot întunericul aduce mai mult întuneric și nu știi dacă întreaga cameră se învârte cu tine sau dacă tot ce nu vezi e o închipuire a ta. Uneori nu știi dacă e corect sau dacă e greșit ce alegi să spui sau ce alegi să faci și de multe ori găsim vinovați sau scuze. Alteori dăm vina pe noi înșine însă rareori învățăm din dialogurile ce le purtăm cu propria minte, cu propria imagine a imaginației noastre... Uneori ai vrea ca o îmbrățișare să schimbe totul însă atingerea devine nedorită căci te leagă mai mult de ace persoană și ți-e frică de durerea ce va crește odată cu numărul de atingeri sau cu nivelul de sensibilitate pe care fiecare atingere atinge în propriul tău trup și suflet. Alteori o atingere aduce la loc pacea dar ascunde răspunsul ce uneori e mai bine să nu vină. Uneori scrii despre oameni și uiți apoi de ce ai scris despre ei sau dacă nu, care a fost exact ...

 Nu, nu e o greșeală. Am scris Afi intenționat, Afi, deja celebru Mall, pe numele lui real, cu nume de palat cu tot. Palat într-o împărăție a timpului pierdut printre culoare și culori, printre arome de mâncăruri și mirosuri ale claselor sociale ce se înghesuie spre o mai dinamică, modernă viață socială. Nu sunt ipocrit, am fost și voi mai fi ”la Mall” și știu cum uneori e ceea ce trebuie să facem pentru a merge mai departe, orice ar însemna asta. Vreau să vorbesc însă despre risipă. Risipă e un cuvânt cu care am fost pus față în față în timp ce băteam la uși acum ceva zile, ”cerșind” donații pentru oamenii din Sudanul de Sud, peste 300 de mii de oameni, da, 300.000, ce zilnic beau apă precum animalele, cu capul scufundat în răul Nil, cunoscut de noi pentru misterele faraonilor și nu pentru toaleta publică a egiptenilor de azi. Oameni goniți din casă, de război, adunați în tabere de refugiați, beau apă din acest rău, zilnic. Mâncarea lor? Ghiciți. Nu Shaorma, nu McDonad...

Azi Soarele și-a adus aminte de vară. Cu siguranță azi Soarele mi-a dat un exemplu cum până și el uneori simte nevoia să ignore trecerea normală a timpului și scurgerea normală a anotimpurilor. Azi a fost cald, am putut merge sub căldura lui purtând un simplu pulover și m-a lăsat apoi să îi păstrez ca amintire un uimitor apus cum de multă vreme nu am reușit să savurez. Azi Soarele a fost de vară deși suntem la câteva zile distanță de Crăciun. Azi am făcut fotografii. În drum spre casă am presărat un gând ce este titlul acestui articol: ”Un bărbat scria despre iubire”. Am vrut să întreb un bărbat zilele următoare, orice bărbat, cum poate un bărbat ce se ascunde de propriile emoții să pune iubirea în cuvinte. Credeam că va trebui să scriu iar despre mine. Un bărbat însă mi-a lăsat fără să știe însă cuvintele de mai jos. ”La fel de simplu cum reușești să treci zi după zi prin viață, tot așa și iubirea poate fi veșnică sau, mai bine spus, iubirea poate fi, atât cât există. Est...

Dragostea nu se face în singurătate. Dragostea nu se face de unul singur, una singură. Dragostea nu este singură. Dragostea se pierde însă când te pierzi în singurătate. Dragostea adevărată o vezi în cele mai publice locuri dar o simți în cel mai intim loc. Dragostea e mai frumoasă când o împarți. Am decis ca dragostea mea să devină dragostea noastră și cuvintele mele să fie parte dintr-un dialog cu tine pentru o lume cu mai puțină singurătate și mai multă dragoste. Dragostea nu se face în singurătate. Lumea scrie despre dragoste, articolul acesta este despre oameni care au spus cel puțin o vorbă despre dragoste pentru a apărea pe acest blog. Acest articol e scris de un grup de oameni. Scrie și tu. Un grup de oameni au scris pentru tine. Trifanescu C-tin Valentin   - Oriunde voi simți că sunt iubit voi dărui și eu la rândul meu!!!!  Sabina Elena  - Iubirea nu ia ostateci. Ea nu se târguiește. Nu este compromisă de frică. Dimpotrivă, acolo unde iubirea e...

O femeie bătrână avea doua vase mari pe care le atârna de cele două capete ale unui băț și pe care le căra pe după gât.  Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect și tot timpul aducea întreaga cantitate de apă. La sfârșitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea plin doar pe jumătate.  Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas și jumătate de apă. Bineînțeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de rușine cu imperfecțiunea sa și se simțea atât de rău căci nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!  După 2 ani de asa zisă nereușită, după cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii, lângă izvor:  "Mă simt atât de rușinat, pentru ca această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!"  Bătrâna a zâmbit:  "Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu? ...

Emanciparea femeii a fost posibilă prin emanciparea bărbatului. Evoluția socială a femeii a fost posibilă prin evoluția socială a bărbatului. Egalitatea femeii cu bărbatul este posibilă prin egalitatea pe care a acceptat-o bărbatul. Pentru femeia de azi au fost nevoie de mii de ani în care bărbații au trebuit și au putut să conducă. Forma lumii de azi, a țărilor pe care azi femeile doresc să le conducă a fost creată de războaie începute și duse de bărbați. Lumea de azi se bazează pe legi venite din nevoia de pune ordine în războaiele începute și duse de bărbați. Legile ce au creat egalitate în această lume, între țări și bărbați pentru a opri războaie duse de alți bărbați au condus la legi ce au creat egalitatea cu femeile. Vocea femeilor de azi a fost făcută auzită urechilor bărbaților de atunci, vocea femeilor de azi a fost ascultată și transformată în egalitate prin voturi acceptate de bărbații de azi. A conduce, a avea un comportament de conducător este un element ce a...

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole. Este un prag. 30 de ani sunt un prag. Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu. De aceea este un prag important. Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul. Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat. Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun. Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu... Ce schimb? Nu știu încă. Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite. Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment. Aș fi vrut să schimb acea partea și să î...

”Cumpărați produse Bio!” ”Costă de 3 ori mai mult dar sunt sănătoase.” Febra produselor bio și a cheltuielilor suplimentare sub pretextul sănătății poate fi răcită cu un supozitor de puțină informație. Un articol cu puțină Biologie și Chimie din clasele generale. Haideți să facem puțină ordine în tot ce înseamnă bio . Haideți să spunem lucrurilor pe nume. Bio vine din cuvântul grec βίος, bios, ce înseamnă viață. Este o caracteristică a tuturor organismelor vii, iar definiția organismelor vii spune că viața, această valoare unică a lor, este proprietatea acelor obiecte care au capacitatea de a semnala și întreține singure, ele însăși, procese biologice, chimice ce duc la transformări  spre deosebire de altele care nu pot. Un joc de cuvinte : nu am văzut nicio pâine, borcan de dulceață și câte alte produse respirând greu prin ambalajele lor de plastic, alergând printre rafturi, consumând alte produse pentru a crea procese biologice etc. Bio nu este ceea c...

A scrie este ușor dacă înțelegi că a scrie este greu. A scrie înseamnă a culege rândurile din mintea ta, cuvintele ce curg între minte și inimă. între timpul de când se nasc și clipa când nu le lăsăm să treacă și să fie uitate fără să fi fost oferite. A scrie înseamnă să începi să vorbești. A scrie înseamnă să începi să vorbești cu tine, despre tine, despre ce știi despre tine raportat la lumea și viața ta ce ai trăit-o până în clipa când așterni o bucată din cine ești pe hârtie. A scrie este o mână dusă la buze, o mână ce o poți folosi precum un căuș, să amplifice sunetele, ca atunci când strigi după cineva, ca o mână ce duce zahăr pe niște buze ce au simțit amarul sau precum un deget ce poate opri o vorbă urâtă să iasă, o vorbă ce poate e apoi regretată. A scrie este un pas făcut de noi, de mână cu noi pe o parte și cu lumea întreagă de alta. A scrie înseamnă a așeza primul rând. Primul rând este precum o mână așezată pe clanța unei u...

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...

Un voal al oboselii stă așternut peste minte și gânduri, peste emoții și peste zilele scurtate de un timp ce a ales să treacă la fel ca înainte, fără a te mai întreabă când ai uitat să zâmbești. O lume se învârte, cu tine, pe lângă tine, cu un zgomot cu care te-ai obișnuit și ai învățat să mergi mai departe, în urma altora, în fața altora, la pas cu ei, precum un gând ce stă la coada altor gânduri ce așteaptă să îți vină în minte atunci când stai pe scaun, în picioare, într-un autobuz, tramvai, metrou, o clasă, un birou, o cameră... Te uiți în gol și în gol vezi zarea întreagă, un gând că ești mai bun de atât, că meriți mai mult și ai vrea să dai vina pe o lume prea schimbată, prea falsă, ce își falsifică și falsitatea dar cuvintele îți rămân pierdute în gât, alunecate prea mult de sus, din gânduri. Simți că stai pe loc pe un pământ ce îți fuge de sub picioare și nu te mai obosești în plus să te întrebi unde fuge pământul fuge când îți fuge de sub picioare ?... Întoarce-te a...

Cimitirul e doar un dormitor al minților odihnite, al minților ce au inspirat minți și au creat generații, al trupurilor ce au spălat generații și au adormit sperând că, undeva în timp, ziua de mâine să fie mai lungă și mai bună pentru cei dragi. +Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu Denis Ciumbargi

”O carte citită pe jumătate este precum o poveste de iubire terminată pe jumătate.” ”Viața mea nu înseamnă mai mult decât o picătură într-un ocean fără limite. Dar ce este oceanul dacă nu o multitudine de picături?” ”Cărțile nu oferă o evadare reală dar ele pot opri mintea să se zgârie singură până la sânge.” ”Viețile noastre nu sunt ale noastre. Din pântece până în mormânt suntem legați de alții. Trecut și prezent. Și, cu fiecare crimă sau faptă bună, dăm naștere viitorului nostru.” ”Putere, timp, gravitație, iubire. Puterile care într-adevăr sunt puternice sunt toate invizibile.” “Sufletele trec vârstele precum norii trec cerurile și, deși forma unui nor și nici forma sa nu rămân la fel, e tot un nor și, la fel e și sufletul. Cine poate spune din ce parte a fost gonit norul sau unde poate fi sufletul cuiva mâine? Doar estul și vestul, compasul și un atlas, atlasul norilor” ”Toate revoluțiile sunt slabe fantezii până se împlinesc; ele devin apoi...

Ultimele zile mi-au fost diferite de toate celelalte la fel ca și celelalte zile până la ele. Ultimele zile au fost, argumentat logic, la fel ca celelalte. În ultimele zile am vorbit despre componente din mine inexistente vizibil dar fără de care mecanismul inimii mele nu s-ar supune creierului. Am găsit un răspuns la întrebările unor oameni. Mari gânditori. Ție.  Inima se supune creierului.  Ea bate datorită stimulilor lui, impulsului acestuia. Inima e supusă creierului. Fizic. Logic. Povestea începe în săptămâna a treia după fertilizare, la 5 săptămâni după concepere când o masă mică de țesuturi se adună și crează un la fel de mic ghem de fire. Creierul . Acesta are acum ca prim scop creerea inimii și a coloanei vertebrale. Creierul ne dă inima și verticalitatea. Logica cu care se întâmplă acestea este argumentată de o altă logică, cea a ADN-ului a doi oameni ce, de cele mai multe ori, au ales să fie unul lângă celălalt din și pr...

Dincolo de toamnă e vara și iarna. Depinde dacă privim înainte sau înapoi în această clipă. Înapoi e o întrebare ce a zăbovit câteva clipe pe buzele unei fete a cărei inimi privește și ea înapoi la lipsa de garanții emoționale ale viitorului. M-a întrebat ”De ce oare există oameni fără suflet?” Răspunsul meu vine din același înapoi și e atât de banal încât nu poate fi decât bun de oferit și poate îmbrățișa o inimă deschisă la citire... Răspunsul meu a zis: ”pentru a îl îmbogăți pe al nostru, pentru a ști, pentru a mă ridica poate plin de praf dar cu încă suficientă putere pentru a da un șut în fundul ce ne-a fost întors și astfel, în drumul meu spre înălțimi, să am dublu câștig”. Am fost comparat cu o privire mereu în sus și din nou, de jos, din josul amintirilor mi-a venit exemplul stemei rusești, emblematicul vultur cu două capete ce cu putere arată lumii grandoarea unei țări: ”Rusia e atât de mare încât e nevoie de două capete pentru a o cuprinde cu ochii”... Să ne uităm...

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c...

Timpuri misterioase acoperite de frumuseți șirete. Îndreptate spre multe direcții, confuze pe cât de clare, surde pe cât de puternice le e glasul cu care îți dictează drumul. Pași rupți de îndoieli și vârtejuri de promisiuni ce pot rămâne neîmplinite. Trebuie găsite cu mișcări lente, lăsând în urmă urme prostești de pași ce te duc pe drumuri atât de cunoscute încât par noi atunci când deschizi ochii. Mi-am înșelat visurile cu alte visuri. Urmează să văd dacă voi fi trădat la rându-mi de ele precum le-am înșelat înșelându-mă asupra mea. Buzele mele se unesc într-un zâmbet împietrit de seriozitate, încleștat de așteptările ce se uită la mine cu aceeași seninătate oferită de necunoașterea a ceea ce urmează să fie. Care sunt zilele pierdute? Cele în care pierdem timpul sau cele în care pierdem câte un pic din ce ne-am propus să facem? Cât depinde de noi să facem primul pas în același pas cu destinul care pleacă de la același start cu noi? Destinul pleacă din același cu noi ș...

Inițial mi-am dorit ca titlul acestei scrieri să fie ”Un om necitit”... M-am întrebat singur apoi dacă lumea va crede despre el că e necitit, dacă e un atac din partea mea sau dacă e un joc de cuvinte în ”necitit suficient de alții”. M-am gândit apoi că oricare dintre variante sunt departe fie de mine, fie de factual, căci Frantz Adrian Diaconescu e un om citit, citit prin întelesul popular al cuvântului dar și al numărului de persoane ce îi urmăresc ” mugetările ”. Scriu despre el pentru că acum s-a depășit numărul de scrieri ale sale ce le-am citit și care au trecut de la simplă introspecție, învelită cu o muzică bună și un zâmbet în colțul buzelor, la o simpatie profesională pentru modul în care exprimă teme despre oameni ce au fost mereu prezenți cumva în viața fiecăruia, de parcă toți am împărțit același grup de prieteni din copilărie până în prezent, aceiași vecini, colegi la care parcă doar numele diferă.  Și mai plăcut în drumul parcurs în ”descoperirea” înț...

Am numărat acum în gând. Am început să număr în ritm normal dar pe măsură ce mă întorceam în timp am fost cuprins de surpriza numărului de final… Se împlinesc 10 ani, atât de mulți ani mi se par, de când am plecat pe drumul ce mă ducea la Iași, spre facultate și spre oameni care vor fi mereu, cu mare onoare din partea mea către ei și în cel mai sincer mod, unii din cei mai importanți oameni din viața mea… Atât de multe amintiri cu bune și rele, cu multe zâmbete dar și cu lacrimi, cu uniri de destine, cu conducere pe ultimul drum al unei a treia bunici a mea, cu botezuri și cu sărbători frumoase, cu grija maternă și bunătatea uneia din foarte puținele doamne din viața mea.  Nu am acum cuvinte să exprim nodul din gât, să exprim ghemul de emoții ce împreună cu dorul de ea nu mă lasă să îi reamintesc exact cât de dragă încă îmi e, cât îmi doresc uneori de aici de pe mare să fac mai mult, să întorc timpul pe care l-am irosit și nu am ridicat telefonul să trimit un mesaj să verific ce ...

Tinerețe frumoasă ca un vis, visuri ce le pierzi dormind, dormi pentru a uita de lucrurile care rămân în urmă. Ești ocupat atunci când dormi și încetezi să îți mai pese de tine, tot ceea ce faci este să fi ocupat cu inconștiența. Orice altă lume este lumea ta și devine locul unde ai loc, locul unde îți poți da seama de diferențele dintre reminiscențele altor lumi. E locul unde zâmbești ca ți cum ți-ar păsa și când zâmbești îți dai seama că e locul unde ai crezut că vei trăi. A fi singur e doar o singurătate, una singură, la fel de singură și ea și e bine căci în felul acesta nu ai decât o singură singurătate de aruncat pentru a ajunge în locul unde ai crezut că trăiești. Crede din nou ca și cum ai sta sub ploaie așteptând norii să dispară pentru a putea țipa la soare. Gândește-te că probabil gândești. Vorbește ca și cum ai avea o voce. Vino mai aproape de marginea unei prăpăstii  ca și cum ai vrea să te arunci însă tot ce trebuie să faci este să te bucuri de priveliște. O prăpas...