Ce se întâmplă în mintea ta

Tinerețe frumoasă ca un vis, visuri ce le pierzi dormind, dormi pentru a uita de lucrurile care rămân în urmă. Ești ocupat atunci când dormi și încetezi să îți mai pese de tine, tot ceea ce faci este să fi ocupat cu inconștiența.

Orice altă lume este lumea ta și devine locul unde ai loc, locul unde îți poți da seama de diferențele dintre reminiscențele altor lumi. E locul unde zâmbești ca ți cum ți-ar păsa și când zâmbești îți dai seama că e locul unde ai crezut că vei trăi.

A fi singur e doar o singurătate, una singură, la fel de singură și ea și e bine căci în felul acesta nu ai decât o singură singurătate de aruncat pentru a ajunge în locul unde ai crezut că trăiești.

Crede din nou ca și cum ai sta sub ploaie așteptând norii să dispară pentru a putea țipa la soare. Gândește-te că probabil gândești. Vorbește ca și cum ai avea o voce. Vino mai aproape de marginea unei prăpăstii  ca și cum ai vrea să te arunci însă tot ce trebuie să faci este să te bucuri de priveliște. O prăpastie nu înseamnă golul unde ai putea să te scufunzi și să te sfârșești, e poate dor acel loc sus unde ai ajuns, unde ai uitat că ești precum și lungul drum și multele eforturi care le-ai făcut să ajungi acolo și din care acum trebuie să te bucuri doar de priveliștea ce se întinde înaintea de acolo. Crede că te gândești că ești iar un întreg.

Nu mai sunt griji neîngrijite, nu mai e acea liniște care să fi fost o casă pustie, nu mai e decât un ”la revedere” spus cunoașterii de sine prin a face iar cunoștință cu tine. Mereu încercăm să ne referim la noi ca la vechi prieteni pe care ajungem să îi cunoaștem din ce in ce mai bine. Dar dacă ai face acum cunoștință cu tine însuși, ce ai vedea nou la tine? Lucrurile noi, lucrurile bune sunt mereu memorate peste amintiri mai vechi.

Care e deșertul în care șoaptele ce ți le spui se pierd? De câte ori ai ți-ai spus cuvinte despre care ți-ai zis ca le vei scrie mai apoi ca să nu le uiți, de câte ori te-ai întrebat cui îi pasă oare de viața ta, ai crezut că nimănui și cum te-ai convins că nu orice braț întins s-a risipit spre cer? Ai uitat câte cuvinte de încurajare ți-ai rostit? Unde sunt ele acum? Sunt viața care acum o ții în tine, ele au murit, s-au pierdut pentru ca tu să își găsești drumul. De ce ai uitat asta? Mulțumește-ți pentru asta. Mereu cuiva îi va păsa de viața ta. Ție. Și e suficient.