Treceți la conținutul principal

Un bărbat scria despre iubire


Azi Soarele și-a adus aminte de vară. Cu siguranță azi Soarele mi-a dat un exemplu cum până și el uneori simte nevoia să ignore trecerea normală a timpului și scurgerea normală a anotimpurilor.
Azi a fost cald, am putut merge sub căldura lui purtând un simplu pulover și m-a lăsat apoi să îi păstrez ca amintire un uimitor apus cum de multă vreme nu am reușit să savurez. Azi Soarele a fost de vară deși suntem la câteva zile distanță de Crăciun.
Azi am făcut fotografii.

În drum spre casă am presărat un gând ce este titlul acestui articol: ”Un bărbat scria despre iubire”.
Am vrut să întreb un bărbat zilele următoare, orice bărbat, cum poate un bărbat ce se ascunde de propriile emoții să pune iubirea în cuvinte.
Credeam că va trebui să scriu iar despre mine.

Un bărbat însă mi-a lăsat fără să știe însă cuvintele de mai jos.
”La fel de simplu cum reușești să treci zi după zi prin viață, tot așa și iubirea poate fi veșnică sau, mai bine spus, iubirea poate fi, atât cât există. Este ca atunci când ești învățat să scrii și toată procedura constă în perseverența cu care tu așterni pe caiete liniuțe și bastonașe.
Fă un lucru de mai multe ori și el o să dureze atâta timp cât îl faci, iubește și iubirea o să dureze atât cât iubești.
Iubește o viață întreagă, atât cât viața durează și cu siguranță va fi suficient atât cât a durat. Nimic nu poate face o zi mai interesantă decât atunci când din cauza ei ești plin de nervi sau plin de bucurie, când ea, iubirea, te face să devii un obsedat.”
Are dreptate. Iubirea e un exercițiu de repetiție și chiar dacă hârtia inimii pe care scriem cuvinte se rupe, e un caiet întreg cu file ce rămân, file ce credeam că sunt numărate dar nu e așa... Inima are atâtea file câți oameni sunt acolo în lumea mare ce pot da iubire. Iubirea e ce dai.
Dă-o și bucură-te să o primești.

Nu o cere.

Doar păstreaz-o.

+anghel iulian  #iubire #DenisCiumbargi #OriundeeDragoste

Un articol de Denis Ciumbargi
Trimiteți un comentariu

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Atingerea unui INGER.....

Iar cand ingerii ating pamantul razele soarelui palesc pentru a le putea vedea fetzele pline de simplitate si dorinta. Dorinta de a fi acolo mereu sa te apere...Dorinta la ingeri.... e venita din simplul lor de a fi.. e alegerea lor... sau este ceva impus lor? Ador ingerii prin puritatea a tot ce simbolizeaza. Fiecare om vede altceva si intelege altceva cand spui inger. Ingerii pe pamant sunt copii ce alearga in jurul nostru. Ingeri sunt cei pentru care merita sa lasam viata asta fizica si facem acel pas care ne va transforma si ne va pastra mereu langa cei dragi pentru a-i ocroti. Ingerii sunt langa cei dragi in timpul somnului. Cel putin asa uram celor dragi..." vise placute, ingerii sa te sarute..." de ce nu le uram oare sa devina ei insisi ingeri? Eu mereu am visat sa ajung un inger. Oare sunt ingerul cuiva? Ce sunt ingerii atata timp cat nimic rau nu e in jurul nostru si totul merge asha cum ne dorim? Mereu am vazut ingeri in spuma marii... Spuma marii e modul in ca…

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în…