Treceți la conținutul principal

Cuvintele. Puncte de ghidare pentru Atlasul Norilor


”O carte citită pe jumătate este precum o poveste de iubire terminată pe jumătate.”

”Viața mea nu înseamnă mai mult decât o picătură într-un ocean fără limite. Dar ce este oceanul dacă nu o multitudine de picături?”

”Cărțile nu oferă o evadare reală dar ele pot opri mintea să se zgârie singură până la sânge.”

”Viețile noastre nu sunt ale noastre. Din pântece până în mormânt suntem legați de alții. Trecut și prezent. Și, cu fiecare crimă sau faptă bună, dăm naștere viitorului nostru.”

”Putere, timp, gravitație, iubire. Puterile care într-adevăr sunt puternice sunt toate invizibile.”

“Sufletele trec vârstele precum norii trec cerurile și, deși forma unui nor și nici forma sa nu rămân la fel, e tot un nor și, la fel e și sufletul. Cine poate spune din ce parte a fost gonit norul sau unde poate fi sufletul cuiva mâine? Doar estul și vestul, compasul și un atlas, atlasul norilor”

”Toate revoluțiile sunt slabe fantezii până se împlinesc; ele devin apoi inevitabilități istorice.”

”Ne privim unul pe celălalt pentru ultima oară; nimic nu este mai elocvent decât nimicul.”

”Spui că ești în depresie. Tot ce văd e rezistență. Îți este permis să fii derutat și întors pe dos. Înseamnă doar că ești uman.”

”Cred că există o altă lume ce ne așteaptă. Una mai bună. Și voi fi acolo să te aștept în ea.”

”Suntem doar ceea ce știm și îmi doream să fiu mult mai mult decât ceea ce am fost, cu ardoare...”

”...nu există călătorie care să nu te schimbe cumva.”

”Călătorește departe, te vei întâlni pe tine însuți.”

Denis Ciumbargi

Comentarii

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

A începe să scrii din tine

A scrie este ușor dacă înțelegi că a scrie este greu. A scrie înseamnă a culege rândurile din mintea ta, cuvintele ce curg între minte și inimă. între timpul de când se nasc și clipa când nu le lăsăm să treacă și să fie uitate fără să fi fost oferite. A scrie înseamnă să începi să vorbești. A scrie înseamnă să începi să vorbești cu tine, despre tine, despre ce știi despre tine raportat la lumea și viața ta ce ai trăit-o până în clipa când așterni o bucată din cine ești pe hârtie. A scrie este o mână dusă la buze, o mână ce o poți folosi precum un căuș, să amplifice sunetele, ca atunci când strigi după cineva, ca o mână ce duce zahăr pe niște buze ce au simțit amarul sau precum un deget ce poate opri o vorbă urâtă să iasă, o vorbă ce poate e apoi regretată. A scrie este un pas făcut de noi, de mână cu noi pe o parte și cu lumea întreagă de alta. A scrie înseamnă a așeza primul rând. Primul rând este precum o mână așezată pe clanța unei u...

Urletul tăcerii

Uneori stai în întuneric și te gândești la lumina ce ai vrea să o aduci. Alteori stai în întuneric și simți că tot întunericul aduce mai mult întuneric și nu știi dacă întreaga cameră se învârte cu tine sau dacă tot ce nu vezi e o închipuire a ta. Uneori nu știi dacă e corect sau dacă e greșit ce alegi să spui sau ce alegi să faci și de multe ori găsim vinovați sau scuze. Alteori dăm vina pe noi înșine însă rareori învățăm din dialogurile ce le purtăm cu propria minte, cu propria imagine a imaginației noastre... Uneori ai vrea ca o îmbrățișare să schimbe totul însă atingerea devine nedorită căci te leagă mai mult de ace persoană și ți-e frică de durerea ce va crește odată cu numărul de atingeri sau cu nivelul de sensibilitate pe care fiecare atingere atinge în propriul tău trup și suflet. Alteori o atingere aduce la loc pacea dar ascunde răspunsul ce uneori e mai bine să nu vină. Uneori scrii despre oameni și uiți apoi de ce ai scris despre ei sau dacă nu, care a fost exact ...