Timpuri misterioase acoperite de frumuseți șirete.
Îndreptate spre multe direcții, confuze pe cât de clare, surde pe cât de puternice le e glasul cu care îți dictează drumul. Pași rupți de îndoieli și vârtejuri de promisiuni ce pot rămâne neîmplinite.
Trebuie găsite cu mișcări lente, lăsând în urmă urme prostești de pași ce te duc pe drumuri atât de cunoscute încât par noi atunci când deschizi ochii.
Mi-am înșelat visurile cu alte visuri.Urmează să văd dacă voi fi trădat la rându-mi de ele precum le-am înșelat înșelându-mă asupra mea. Buzele mele se unesc într-un zâmbet împietrit de seriozitate, încleștat de așteptările ce se uită la mine cu aceeași seninătate oferită de necunoașterea a ceea ce urmează să fie.
Care sunt zilele pierdute? Cele în care pierdem timpul sau cele în care pierdem câte un pic din ce ne-am propus să facem? Cât depinde de noi să facem primul pas în același pas cu destinul care pleacă de la același start cu noi?
Destinul pleacă din același cu noi și noi doar urmăm traseul lăsat de el în viteza cu care pleacă? Sau vine spre noi din direcție opusă? De ce suntem mai lenți decât el?
Întrebările mă încarcă pozitiv, răspunsurile lor nu mereu.
Care e partea bună? Orice înșelare aduce un sărut ce rămâne o amintire.
Comentarii