Treceți la conținutul principal

Cele 4 puncte cardinale ale unei despărțiri


Dincolo de toamnă e vara și iarna. Depinde dacă privim înainte sau înapoi în această clipă.

Înapoi e o întrebare ce a zăbovit câteva clipe pe buzele unei fete a cărei inimi privește și ea înapoi la lipsa de garanții emoționale ale viitorului. M-a întrebat ”De ce oare există oameni fără suflet?”

Răspunsul meu vine din același înapoi și e atât de banal încât nu poate fi decât bun de oferit și poate îmbrățișa o inimă deschisă la citire... Răspunsul meu a zis: ”pentru a îl îmbogăți pe al nostru, pentru a ști, pentru a mă ridica poate plin de praf dar cu încă suficientă putere pentru a da un șut în fundul ce ne-a fost întors și astfel, în drumul meu spre înălțimi, să am dublu câștig”.

Am fost comparat cu o privire mereu în sus și din nou, de jos, din josul amintirilor mi-a venit exemplul stemei rusești, emblematicul vultur cu două capete ce cu putere arată lumii grandoarea unei țări: ”Rusia e atât de mare încât e nevoie de două capete pentru a o cuprinde cu ochii”... Să ne uităm și sus și jos, să ne uităm cu toate capetele, ale noastre sau ale altora să ne uităm mereu în jur. Să nu fim ego-maniaci și să privim mereu în sus, să nu fim orbiți de suferința și de sfaturile false de a face orice să trecem peste despărțire pentru a urca, de a ne ridica din josul unde ne-a fost aruncată inima și să privim cu atenție și jos și, acolo, să privim la cei ce prin goliciunea emoțiilor lor goale sunt acolo și să putem să nu ne mai împiedicăm de ei. Privind în jos poate vor putea și ei să privească în sus și să învețe să iubească cum ai iubit și tu. Să învețe și ei să privească apoi în josul persoanei lor pentru a trage de acolo persoana din ei ce face bine altora.

Cele 4 puncte cardinale ale unei despărțiri sunt în aceeași direcție. 


Cea în care nu fugim de durerea unei despărțiri, cea în care mergem pentru a rămâne buni cu orice dorință de a face rău pentru a ne descărca am avea, cea în care singuri putem și jos, putem fi puternici pentru prietenii noștri ce sunt și ei jos pentru a fi lângă noi și cea în care un ”așa și? Am iubit și doare” dă mâna lui ”Abia aștept să o fac din nou” chiar dacă ajungem înapoi la durerea unei despărțiri.

Dincolo de toamnă e vara sau iarna. Acum știm că e bine dacă privim înainte sau înapoi în această clipă.

Denis Ciumbargi

Comentarii

Unknown a spus…
Multumesc Denis :*
Unknown a spus…
Cu plăcere, când simți că ai nevoie de motivație întoarce-te aici.

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi. Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc… Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze… Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. ...

Dincolo, peste umărul meu

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...