Oamenii necunoscuți sunt cei ce te fac să îți cunoști și să îți recunoști de multe ori locul tău în acel moment în propria ta viață.
Oamenii necunoscuți sunt cei ce de multe ori nu îi uiți o bună perioadă de timp căci ecoul fostei lor prezențe și trecătoarele lor cuvinte rămân precum un vers eminescian, ”Azi o vedem și nu e...”, ca mărturie a unei teorii frumos expuse.
Sunt cuvinte mai jos despre o viață atipică, o viață ce nu poate fi a oricăruia dar ale căror lecții despre putere, capacitate de a merge mai departe și a face și un dram de artă și bine în același timp pot fi însușite fără rușine.
Am schimbat cuvinte cu Roberth Nicolas Nichifor, un fotograf ce a făcut înconjurul lumii pentru a nu face fotografii ci pentru a a deveni imagine a unui om ce trăiește prin ceea ce face. El crede că natura omului este ca acesta să fie liber. Am vrut să scriu despre el la a treia persoană dar ca un om ce își asumă cuvintele nu îi cinstim asumarea aceasta decât prin redarea propriilor lui cuvinte:
”Este singurul lucru ce îl pot face cu viața mea.
De la 9 ani tot hoinăresc în lume. Din 84.
Am avut 2 treceri frauduloase pe la Nădlac și în 1990, după revoluție, am plecat oficial cu pașaport verde din România.
Am o istorie lungă... Și încă ce va urma...
Ceea ce fac acum e să călătoresc și în același timp să vând ceea ce fac.
Procesez pozele și le vând.
Este mai greu materialul decât hainele și strictul personal.
Din asta trăiesc.
Am cred în mine o generație de fotografi: bunicul în al II-a Război Mondial, unchiul meu care este în viață și e fotograf în Victoria Brașov.
Am fost lăsat de la 4 luni de mama cu bunica în județul Brașov. Acolo am crescut până la 8 ani. După ce a murit a trebuit să merg la București cu mama. Nu m-am înțeles cu ea și din cauza violențelor am fugit de acasă.
După ceva timp am stat într-o casă de copii.
Am fugit de acolo și am crescut pe străzi în București pe la Universitate, Facultatea de Arhitectură...
În Athenee Palace la Revoluție când era bombardat.
Și asa mic am început să vând vederi. Să cunosc lumea interlopă, lumea orașului...
Am început să vând vederi. Spălam parbrize noaptea la Universitate. După, am început să fiu paznic la discotecile faimoase din 90: Nord, Athenee, Herăstrău, Bellatina...
În aceeași perioadă îl cunoscusem pe Claudiu D., fiul unui fost general. El mi-a făcut cadou primul pașaport.
Așa am părăsit România prima dată. Am plecat în Turcia. Era oribil, m-am întors în țară și am luat-o spre vest, Ungaria și țările cu acces cu pașaport românesc.
A trebuit să trec și granițe ilegal sau cu acte false... Să găsesc un viitor. Lumea occidentală.
Am intrat în multe anturaje.
Acum am 7 ani de când nu mai stau prin România și am avut rezidență în Mexic până acum o lună când am renunțat și am decis din nou să călătoresc. Am 55 de țări la activ și merg spre mai multe.
Vorbesc 7 limbi.
Am decis să fac acest documentar cultural și educativ deoarece simt că am o datorie față de viață și tot ce mă înconjoară.
O fac gratis și donez de multe ori ceea ce fac. 80% din ce câștig investesc din nou în noi poze care le pun pe un carton și o pungă transparentă de plastic cu cartea mea de vizită.
Așa trăiesc și din asta.
Mănânc, dorm, plătesc transportul și împart experiențele mele.
Trăiesc la zi dar suficient pentru a fi mulțumit.
Nu caut bogăție și faimă.
Caut să fac pe cei din jur fericiți.
Să fie bucuroși să vad în ochii lor cum admiră ceea ce fac.
În fiecare sat, oraș, capitală sau țara las sute de fotografii artistice.
În Mexic am peste 1000 vândute, Guatemala 120, Honduras 70 și încă sunt pe drum.
America Centrală este mai complicată, dar în Panama și de acolo în sud e mai bine.
Cam asta-i viatza mea Denis.
Am multe aventuri și peripeții. Pentru nimic nu am remușcări, consider că sunt experiențe și învățături de la viață.
Sunt fericit că pot să împărtășesc cu lumea viața mea actuală și experiențele.
Relații amoroase nu mai zic. Peste 800 sexuale, 1 căsătorie de 3 luni, o fetiță adoptată, multe avorturi făcute de fete...
Și mă consider sănătos.
Tun.”
Data viitoare când un trecător întinde o fotografie spre tine ia-o. Dacă nu o primești ca amintire a locului unde ești ia-o ca amintire a acelui om ce știe să fie fericit că e în acel loc. Acum întreabă-te dacă ai o viață grea și dacă îți trăiești și onorezi viața. E simplu precum o viață de om pusă în fața ta.
Un articol de Denis Ciumbargi
Comentarii