Treceți la conținutul principal

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.


Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în p..a mea!” sau să adaug un ”Nu sunt oricine căruia îi poți vorbi cum vrei!” dar m-am oprit. Nu e limbajul meu. Gestul meu e limbajul meu.

Am ascultat inima sau sufletul, am ascultat cei 30 de ani și am ascultat ceea ce am făcut în viață până acum și care e de ajuns pentru mine și am ales să continui să laud această parte mie însumi și să o scot mai mult în evidență pentru bine. Al meu, al celor de lângă mine, în oricare ordine vine...

E mai important să alegi ce face bine altora chiar dacă pare că nu e ceva observat.

Uneori faci un bine tăcând...

E mai important să ignori toate reclamele, vorbele, mesajele, status-urile și imaginile de pe profilurile online ale multora care spun că ”Dacă ești bun ești luat de prost” și să zic cu litere mari:
”DACĂ SUNT BUN NU SUNT LUAT DE PROST, NU SUNT LUAT, CI MĂ OFER” 
”NU MĂ OFER DE PROST CI PENTRU BINELE TĂU CĂCI AM PUTEREA DE A ÎMI PĂSA DE TINE, DE MINE, DE NOI...”
Am 30 de ani în curând.
Ce am făcut bun nu e ce rămâne neapărat în mintea altora ci și în mintea mea.
Ce am făcut bun nu e ce alții vor face înapoi mie ci este acea clipă în care ei pot merge mai departe fără mine dar fără de care ar fi stat mai mult jos dacă nu eram acolo.

Am 30 de ani curând. E articolul 1 din câteva ce vor spune că voi merge mai departe. Făcând măcar un bine.

de Denis Ciumbargi

Comentarii

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...

Un titlu pentru un artist

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c...

A începe să scrii din tine

A scrie este ușor dacă înțelegi că a scrie este greu. A scrie înseamnă a culege rândurile din mintea ta, cuvintele ce curg între minte și inimă. între timpul de când se nasc și clipa când nu le lăsăm să treacă și să fie uitate fără să fi fost oferite. A scrie înseamnă să începi să vorbești. A scrie înseamnă să începi să vorbești cu tine, despre tine, despre ce știi despre tine raportat la lumea și viața ta ce ai trăit-o până în clipa când așterni o bucată din cine ești pe hârtie. A scrie este o mână dusă la buze, o mână ce o poți folosi precum un căuș, să amplifice sunetele, ca atunci când strigi după cineva, ca o mână ce duce zahăr pe niște buze ce au simțit amarul sau precum un deget ce poate opri o vorbă urâtă să iasă, o vorbă ce poate e apoi regretată. A scrie este un pas făcut de noi, de mână cu noi pe o parte și cu lumea întreagă de alta. A scrie înseamnă a așeza primul rând. Primul rând este precum o mână așezată pe clanța unei u...