Treceți la conținutul principal

Oriunde e dragoste socială, acolo ești și tu, acolo suntem noi.



Dragostea nu se face în singurătate. Dragostea nu se face de unul singur, una singură. Dragostea nu este singură.

Dragostea se pierde însă când te pierzi în singurătate. Dragostea adevărată o vezi în cele mai publice locuri dar o simți în cel mai intim loc.

Dragostea e mai frumoasă când o împarți.

Am decis ca dragostea mea să devină dragostea noastră și cuvintele mele să fie parte dintr-un dialog cu tine pentru o lume cu mai puțină singurătate și mai multă dragoste. Dragostea nu se face în singurătate.

Lumea scrie despre dragoste, articolul acesta este despre oameni care au spus cel puțin o vorbă despre dragoste pentru a apărea pe acest blog. Acest articol e scris de un grup de oameni. Scrie și tu.

Un grup de oameni au scris pentru tine.
Trifanescu C-tin Valentin - Oriunde voi simți că sunt iubit voi dărui și eu la rândul meu!!!! 
Sabina Elena - Iubirea nu ia ostateci. Ea nu se târguiește. Nu este compromisă de
frică. Dimpotrivă, acolo unde iubirea e prezentă, frica, prin miliardele de
condiționări pe care le implică, nu poate exista.
Vlad Paul Dumitrescu - Frica poate apărea în iubire atunci când nu ești sigură că ești iubită la fel de mult, sau măcar iubită...
Dacă nu te iubește? Dacă iubirea pe care i-o porți e degeaba? Aici nu apare frica? 
Cristian Christian - Sau.. oriunde e dragoste, ar trebui să fiu și eu? Unde găsim dragostea? Știm de unde să o luam? O oferim și noi? Putem reformula: oriunde sunt, e dragoste! 
John Hume 
cum de-ai murit, iubire, când abia te-ai născut,
să-i ții, ca-ntr-un război, inimii mele, scut?
cin' ți-a săpat degrabă adâncă groapă, rece,
în ea, sicriul putred, mârșav, să ți-l înece?
de ce-ai mai prins în mine absurdă rădăcină,
dacă știai că-n ploaie și-n vânt n-are să țină?
și lemnul ce-a-început, prin timp, să se usuce,
ți-e azi, la căpătâi, o simplă fadă cruce.
până și dorul trist de tine parcă moare,
te plâng iar înlăuntru-mi să văd cât mă mai doare,
și mă întreb, stupid, cum se întreabă-oricine:
cum de-ai murit, iubire, dacă te simt în mine?
Dragostea se simte, se învață, se oferă. Ce e dragostea pentru tine? Tu ce scrii?
Un articol de Denis Ciumbargi
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi. Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc… Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze… Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. ...
5 comentarii
Citeşte tot articolul

Dincolo, peste umărul meu

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...
7 comentarii
Citeşte tot articolul