39 septembrie. Putea fi 19 dar am preferat să fie o dată ce are mai mare importanță. E data când am dat afară veșnicia în care mă scăldam. Am dat afară vorbe, doar simple vorbe ce mi-au fost spuse sub jurăminte false.
Am vizitat un carnaval al deșertăciunilor instalat într-un ambalaj ce a știut să vândă dar nu a știut să ofere spectacolul necesar pentru a face totul credibil încât finalul să fie o plăcere sau dacă nu, măcar întârziat.
Am fost într-un carnaval unde piesa de rezistență a fost camera oglinzilor ce distorsionează, ce te arată diferit de ceea ce ești, mai slab, mai gras, mai urât, mai frumos, mai sus sau mai jos, oricum numai diferit de ceea ce ești. E camera unde culorile se schimbă odată cu reflexia ta. E camera unde se instalează aversiunea față de propriile tale culori.
Ne analizăm reflexiile și ne întrebăm cum am putea trăi dacă ce vedem în acele oglinzi ar fi real, reflexia în acel moment oricum e reală, dar, dacă nu ar fi doar un amuzament temporar de bâlci?
Oamenii ce sunt lângă noi devin oglinzi de bâlci unde reflexiile noastre vor avea mereu o formă diferită de a noastră. Unii dintre acești oameni devin speciali și atunci reflexia te acaparează, începi să o însușești ca pe o reflexie reală a ta iar atunci multe se pot schimba.
Începem să schimbăm realul ca toate celelalte oglinzi, bune, să reflecte aceeași imagine precum cea a oglinzii de bâlci.
Dacă ai pune o piesă de artă în fața unei astfel de oglinzi? O Mona Lisa, o statuie a lui Michelangelo, o sculptură a lui Brâncuși s-ar reflecta la fel distorsionate și nu ar mai fi opere de artă reflexiile lor. Distrugem operele de artă doar pentru că oglinzile, oamenii aceia în care ne oglindim sunt doar amuzamente de bâlci?
Nu... Spargem oglinzile nu distrugem opera de artă.
Oglinzile ce distorsionează sunt inutile lumii având doar rol de spectacol și vor ajunge mereu să stea prăfuite între doi vizitatori și nu vor avea folos neavând ce să reflecte.
Aceste oglinzi provoacă aversiune față de propriile noastre culori căci pentru ele totul trebuie să fie simplu, fad, pentru a putea face o imagine mai bună. Pentru că ele nu știu să înțeleagă culorile vor fi mereu puse în locuri prea slab sau prea mult luminate, pe scene unde zâmbetele sunt trecătoare precum oamenii ce plătesc doar să vadă la final că sunt mai frumoși în realitate.
Notă despre finaluri.
A pleca de lângă o astfel de persoană gen oglindă de bâlci e dificil. Când crezi că o despărțire scoate la iveală resursele să lupți, să vezi viața mai frumoasă, să speri la ceva mai bun și la o persoană în care reflexia ta să fie plăcută și cât mai aproape de ce reflectă o oglindă curată, fabricată frumos, cu fire de argint pe spatele ei, de fapt ea te slăbește. Când ne despărțim de cineva mobilizarea ce încercăm să ne-o impunem să putem trece peste consumă resursele ce ne-ar ajuta să facem ceva util.Cum trecem peste?
Cum trecem peste e valabil pentru oameni nu pentru oglinzi. Dacă ești om ce s-a reflectat, sparge oglinda. Dacă ești o astfel de oglindă retrage-te căci urmează să fi spart. Dacă ești oglindă ce se crede om retrage-te și devino om. Mai ai o șansă, poate nici aceea, dar profită de ea căci dacă nu, nu îți va mai merge mult și cineva te va sparge până la urmă pentru a nu mai reflecta imagini distorsionate.
Oamenii ca mine și cititorii mei pot trece peste toate căci sunt oameni. Putem trece peste toate și toți.
Comentarii