Treceți la conținutul principal

Oglinzi inutile lumii și cromofobii


39 septembrie. Putea fi 19 dar am preferat să fie o dată ce are mai mare importanță. E data când am dat afară veșnicia în care mă scăldam. Am dat afară vorbe, doar simple vorbe ce mi-au fost spuse sub jurăminte false.

Am vizitat un carnaval al deșertăciunilor instalat într-un ambalaj ce a știut să vândă dar nu a știut să ofere spectacolul necesar pentru a face totul credibil încât finalul să fie o plăcere sau dacă nu, măcar întârziat.

Am fost într-un carnaval unde piesa de rezistență a fost camera oglinzilor ce distorsionează, ce te arată diferit de ceea ce ești, mai slab, mai gras, mai urât, mai frumos, mai sus sau mai jos, oricum numai diferit de ceea ce ești. E camera unde culorile se schimbă odată cu reflexia ta. E camera unde se instalează aversiunea față de propriile tale culori.

Ne analizăm reflexiile și ne întrebăm cum am putea trăi dacă ce vedem în acele oglinzi ar fi real, reflexia în acel moment oricum e reală, dar, dacă nu ar fi doar un amuzament temporar de bâlci?

Oamenii ce sunt lângă noi devin oglinzi de bâlci unde reflexiile noastre vor avea mereu o formă diferită de a noastră. Unii dintre acești oameni devin speciali și atunci reflexia te acaparează, începi să o însușești ca pe o reflexie reală a ta iar atunci multe se pot schimba.

Începem să schimbăm realul ca toate celelalte oglinzi, bune, să reflecte aceeași imagine precum cea a oglinzii de bâlci.

Dacă ai pune o piesă de artă în fața unei astfel de oglinzi? O Mona Lisa, o statuie a lui Michelangelo, o sculptură a lui Brâncuși s-ar reflecta la fel distorsionate și nu ar mai fi opere de artă reflexiile lor. Distrugem operele de artă doar pentru că oglinzile, oamenii aceia în care ne oglindim sunt doar amuzamente de bâlci?

Nu... Spargem oglinzile nu distrugem opera de artă.

Oglinzile ce distorsionează sunt inutile lumii având doar rol de spectacol și vor ajunge mereu să stea prăfuite între doi vizitatori și nu vor avea folos neavând ce să reflecte.

Aceste oglinzi provoacă aversiune față de propriile noastre culori căci pentru ele totul trebuie să fie simplu, fad, pentru a putea face o imagine mai bună. Pentru că ele nu știu să înțeleagă culorile vor fi mereu puse în locuri prea slab sau prea mult luminate, pe scene unde zâmbetele sunt trecătoare precum oamenii ce plătesc doar să vadă la final că sunt mai frumoși în realitate.

Notă despre finaluri.
A pleca de lângă o astfel de persoană gen oglindă de bâlci e dificil. Când crezi că o despărțire scoate la iveală resursele să lupți, să vezi viața mai frumoasă, să speri la ceva mai bun și la o persoană în care reflexia ta să fie plăcută și cât mai aproape de ce reflectă o oglindă curată, fabricată frumos, cu fire de argint pe spatele ei, de fapt ea te slăbește. Când ne despărțim de cineva mobilizarea ce încercăm să ne-o impunem să putem trece peste consumă resursele ce ne-ar ajuta să facem ceva util.
Cum trecem peste?
Cum trecem peste e valabil pentru oameni nu pentru oglinzi. Dacă ești om ce s-a reflectat, sparge oglinda. Dacă ești o astfel de oglindă retrage-te căci urmează să fi spart. Dacă ești oglindă ce se crede om retrage-te și devino om. Mai ai o șansă, poate nici aceea, dar profită de ea căci dacă nu, nu îți va mai merge mult și cineva te va sparge până la urmă pentru a nu mai reflecta imagini distorsionate.

 Oamenii ca mine și cititorii mei pot trece peste toate căci sunt oameni. Putem trece peste toate și toți.


Trimiteți un comentariu

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Atingerea unui INGER.....

Iar cand ingerii ating pamantul razele soarelui palesc pentru a le putea vedea fetzele pline de simplitate si dorinta. Dorinta de a fi acolo mereu sa te apere...Dorinta la ingeri.... e venita din simplul lor de a fi.. e alegerea lor... sau este ceva impus lor? Ador ingerii prin puritatea a tot ce simbolizeaza. Fiecare om vede altceva si intelege altceva cand spui inger. Ingerii pe pamant sunt copii ce alearga in jurul nostru. Ingeri sunt cei pentru care merita sa lasam viata asta fizica si facem acel pas care ne va transforma si ne va pastra mereu langa cei dragi pentru a-i ocroti. Ingerii sunt langa cei dragi in timpul somnului. Cel putin asa uram celor dragi..." vise placute, ingerii sa te sarute..." de ce nu le uram oare sa devina ei insisi ingeri? Eu mereu am visat sa ajung un inger. Oare sunt ingerul cuiva? Ce sunt ingerii atata timp cat nimic rau nu e in jurul nostru si totul merge asha cum ne dorim? Mereu am vazut ingeri in spuma marii... Spuma marii e modul in ca…

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în…