Treceți la conținutul principal

Scriind inveti sa casatoresti cuvinte

Stand intre soare si sudoare, asezat pe o piatra prea alba pentru a ne uni culorile, imi vine in gand a scrie. Sa scriu dspre ce?… Sa scriu, imi e pofta sa fac asta… si ma gandesc dintr-o data la zile cand primeam primul 10 din clasa la cel mai al naibii profesor, asa cum il vedeam prin ochii acelor timpuri, apoi, fac o fortare sa revoc, sa evoc,  pentru ce am primit acea nota. Vartej de ganduri si cuvinte.

Ma surprind apoi in acea clasa, acea banca si acel soare, ce bate frumos prin fereastra ce desparte liceul de lumea cea mare. E prima mea tema de dupa vacanta si singurul ce are curaj sa citeasca, stiind vesnica nemultumire fata de incapacitatatea artistica de expunere a cuvintelor a profesorului fata de noi, criminali ai literaturii.

Erau randuri depspre o plimbare din clasa a saptea, erau ganduri despre una din cele mai frumaose zile traite langa oamenii ce i-am uitat. Erau randuri care, citite, erau auzite de oameni ce apoi i-am uitat.

Au trecut 10 ani de cand eram in acea clasa, de cand fericirea de a fi iar primul, mereu primul, primul intr-o serie de prime dati mi-a invaluit ziua. Si totusi, retin, figura si zambetul unui profesor ce, cu lacrimi, uneori, a fost fericit cand citea despre literatura.

Trecand peste tot, privind catre mine, imi dau seama ca, scriind, inveti sa casatoresti cuvinte, sa le unesti in legaturi ce raman menite pe viata. Scriind, iti dai seama ca tot ce ai fost revine in tine navalnic si, ca un val dintr-o mare, te-mpinge in a da scrie despre lumi ce nu mor niciodata.

As vrea sa se schimbe ceva… sa scriu cu stiloul, sa citesti rasfoind hartii, nu pixeli.

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Atingerea unui INGER.....

Iar cand ingerii ating pamantul razele soarelui palesc pentru a le putea vedea fetzele pline de simplitate si dorinta. Dorinta de a fi acolo mereu sa te apere...Dorinta la ingeri.... e venita din simplul lor de a fi.. e alegerea lor... sau este ceva impus lor? Ador ingerii prin puritatea a tot ce simbolizeaza. Fiecare om vede altceva si intelege altceva cand spui inger. Ingerii pe pamant sunt copii ce alearga in jurul nostru. Ingeri sunt cei pentru care merita sa lasam viata asta fizica si facem acel pas care ne va transforma si ne va pastra mereu langa cei dragi pentru a-i ocroti. Ingerii sunt langa cei dragi in timpul somnului. Cel putin asa uram celor dragi..." vise placute, ingerii sa te sarute..." de ce nu le uram oare sa devina ei insisi ingeri? Eu mereu am visat sa ajung un inger. Oare sunt ingerul cuiva? Ce sunt ingerii atata timp cat nimic rau nu e in jurul nostru si totul merge asha cum ne dorim? Mereu am vazut ingeri in spuma marii... Spuma marii e modul in ca…

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în…