Stand intre soare si sudoare, asezat pe o piatra prea alba pentru a ne uni culorile, imi vine in gand a scrie. Sa scriu dspre ce?… Sa scriu, imi e pofta sa fac asta… si ma gandesc dintr-o data la zile cand primeam primul 10 din clasa la cel mai al naibii profesor, asa cum il vedeam prin ochii acelor timpuri, apoi, fac o fortare sa revoc, sa evoc, pentru ce am primit acea nota. Vartej de ganduri si cuvinte.
Ma surprind apoi in acea clasa, acea banca si acel soare, ce bate frumos prin fereastra ce desparte liceul de lumea cea mare. E prima mea tema de dupa vacanta si singurul ce are curaj sa citeasca, stiind vesnica nemultumire fata de incapacitatatea artistica de expunere a cuvintelor a profesorului fata de noi, criminali ai literaturii.
Erau randuri depspre o plimbare din clasa a saptea, erau ganduri despre una din cele mai frumaose zile traite langa oamenii ce i-am uitat. Erau randuri care, citite, erau auzite de oameni ce apoi i-am uitat.
Au trecut 10 ani de cand eram in acea clasa, de cand fericirea de a fi iar primul, mereu primul, primul intr-o serie de prime dati mi-a invaluit ziua. Si totusi, retin, figura si zambetul unui profesor ce, cu lacrimi, uneori, a fost fericit cand citea despre literatura.
Trecand peste tot, privind catre mine, imi dau seama ca, scriind, inveti sa casatoresti cuvinte, sa le unesti in legaturi ce raman menite pe viata. Scriind, iti dai seama ca tot ce ai fost revine in tine navalnic si, ca un val dintr-o mare, te-mpinge in a da scrie despre lumi ce nu mor niciodata.
As vrea sa se schimbe ceva… sa scriu cu stiloul, sa citesti rasfoind hartii, nu pixeli.
Comentarii