Astăzi am descoperit o aplicație pentru telefonul meu. O aplicație în care în mod anonim poți citi cele mai intime secrete ale unui om ce are nevoie să facă o confesiune unui străin sau altor sute, dar niciodată cuiva apropiat.
Una din acele confesiuni era însă și o dorință ce m-a făcut să cuget despre mine. Iar...
”Aș vrea să citesc o carte în care să fie scrise toate minciunile ce le-am rostit”
M-am gândit automat la ultima minciună ce am rostit-o. Când a fost? Către cine a fost? De ce am spus-o? Ce mi-a adus bun? Care era adevărul... căci rețin minciuna dar nu mai știu exact realitatea...
Ultima minciună a fost către mine însumi. Mi-am zis că mâine o să fiu mai bun ca azi. Mi-am zis că vreau să fiu cineva mai bun și am făcut asta, realizez acum, mai des decât ar fi sănătos. Te întrebi cum dorința mea de a fi mai bun e rea? Simplu...
Mereu mi-am zis că vreau să fiu cineva.
Nu mi-am spus că vreau să fiu tot eu, și eu să fiu cel ce e mai bun. Mi-am proiectat cumva dorința către un alt individ ce nu sunt eu căci nu i-am dat numele meu.
De azi, EU vreau să devin mai bun.
Adevărul e după cum gândesc acum, subiectiv. Aici greșesc din nou. Nu poate fi un adevăr pentru mine și un altul pentru tine. Adevărul e singular. Nu există forme ale adevărului și Atlasul Norilor e din nou un ghid ce mă bucur că îmi acoperă spatele.
Fiecare din noi ne dorim lucruri mai bune de la alții și pentru noi dar foarte rar de la noi pentru noi spre binele real al altora. Sper ca această confesiune publică, spre mine și cei ce mă cunosc și nu doar către străini să fie pasul spre sinceritatea de care avem nevoie pentru a îmbunătăți, perfecționa ceea ce ne va transforma în acea persoană mai bună, cu nume de data aceasta, NOI ÎNȘINE.
Dacă ar fi să citești cartea minciunilor pe care tu le-ai rostit, te-ai regăsi?
Un articol de Denis Ciumbargi
Comentarii