Treceți la conținutul principal

Aceleaşi gânduri mari au alte nume

acelasi-ganduri-mari-au-alte-nume

“Aceleaşi gânduri mari au alte nume şi alţii iar le spun…”

Azi am vorbit despre oglinzi ce au furat ceva din viaţa mea deşi vorbeam de viaţa ei. Azi mi-am zis că oglinzile în care mă uit şi m-am uitat mereu, oriunde am fost, mi-au purtat cu ele reflexia a celui ce şi eu l-am uitat. E vorba despre cel mai bun prieten imaginar pe care l-am avut şi pe care l-am înlocuit cu mine.

Oglinzile sunt cele ce mi-au fost prietene adevărate privindu-mă cum plâng sau râd în faţa lor, cum stau singur sau fericit şi, tăcute, mi-au arătat că în orice obiect în care mă pot oglindi s-a aflat lângă mine prietenul meu imaginar de care, ele, au avut grijă.

Prietenul meu imaginar e celălalt eu, acela ce îmi zicea să ies zâmbind din casă să pot zâmbi oricui pe stradă astfel încât cei cărora le zâmbesc să li se schimbe chipul în forme de întrebare “Era oare cineva cunoscut de care nu îmi amintesc acum?” sau “Cine o fi sau de ce râde la mine?” pentru ca apoi să îşi dea seama că pe chipul lor a apărut de asemenea un zâmbet. E prietenul meu imaginar ce mă sfătuia cum să arăt bine la vreun eveniment unde ştiam că pot fi admirat de cineva care speram să mă admire, să i se pară că strălucesc, e acelaşi prieten care apoi zicea “Dar ieşi pe uşă ca până ajungi tu pleacă toţi”. Era celălalt eu care mereu găsea ceva bun când totul era bine sau nu era bine. Era reflexia mea care îmi arăta cum mă văd ceilalţi când mă privesc.

Oglinzile pot însă oglindi doar dacă e un strop de lumină în jurul lor. M-am gândit apoi la lumină şi ce lumină aduce oglinda pe întinderea rece a oglinzilor din jurul meu. Apoi mi-am dat seama că lumina vine din tot ce a fost bun odată şi că nu trebuie să uit de trecut ca să pot să fiu fericit în viitor. Evoluţia nu înseamnă ceva nou ci doar a învăţa să rămâi la lumina ta.

Astăzi am zis cuiva aşa:

“…nu uita. Foloseşte asta (iubirea primită în trecut) ca ancoră sau ca stâlp ce luminează pe drumul tău ce uneori e mai întunecat...

Foloseşte iubirea primită ca semn şi sursă de energie care nu se consumă. Viaţa nu trebuie să se îndepărteze de un punct numit reper. Trebuie să orbiteze doar în aria lui de lumină. Dovadă Pământul: uneori e iarnă, alteori e vară dar rămâne mereu pe o elipsă în jurul Soarelui său.

Nu e ceva ştiinţific. E poate doar alegerea şi bucuria lui, înţelepciunea lui de a nu se duce spre întuneric indiferent că suprafaţa lui a fost lipsită de forme de viaţă ce se iubesc între ele, fie că a fost cândva lipsit de atmosferă, şi era doar o suprafaţă pietroasă şi era urât...”

Îndreaptă totul din viaţa ta spre Soarele tău. Chiar şi bucuria de a privi o floare ce ai adunat-o singur, singură pentru tine să îi simţi parfumul ce îţi aduce aminte de ceva, cineva, fie că ai adunat-o şi ai arătat-o Soarelui pentru a o oferi caldă, cuiva…

2 comentarii

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Atingerea unui INGER.....

Iar cand ingerii ating pamantul razele soarelui palesc pentru a le putea vedea fetzele pline de simplitate si dorinta. Dorinta de a fi acolo mereu sa te apere...Dorinta la ingeri.... e venita din simplul lor de a fi.. e alegerea lor... sau este ceva impus lor? Ador ingerii prin puritatea a tot ce simbolizeaza. Fiecare om vede altceva si intelege altceva cand spui inger. Ingerii pe pamant sunt copii ce alearga in jurul nostru. Ingeri sunt cei pentru care merita sa lasam viata asta fizica si facem acel pas care ne va transforma si ne va pastra mereu langa cei dragi pentru a-i ocroti. Ingerii sunt langa cei dragi in timpul somnului. Cel putin asa uram celor dragi..." vise placute, ingerii sa te sarute..." de ce nu le uram oare sa devina ei insisi ingeri? Eu mereu am visat sa ajung un inger. Oare sunt ingerul cuiva? Ce sunt ingerii atata timp cat nimic rau nu e in jurul nostru si totul merge asha cum ne dorim? Mereu am vazut ingeri in spuma marii... Spuma marii e modul in ca…

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în…