Treceți la conținutul principal

Şi Aristotel făcea sex

Precum picături de pian ce curg din alb şi negru, precum raze de soare care străpung norii şi sărută pământul, precum frunzele ce se desprind de crengile ce le dau adăpost şi viaţă dar care aleg o clipă de fericire pentru dansul pe aripi de vânt ce le alină căderea, la fel, fiecare din noi, ne oferim clipe de evadare sau dreptul de a face acum şi să gândim după.

Ne permitem să fugim în trecut, prin amintiri, ne permitem să visăm la un viitor ce îl vedem frumos dar care va fi oricum diferit de visul nostru, ne permitem să ne frângem precum un val pe nisip doar pentru a fi pentru câteva clipe mai înspumaţi, mai sus decât nivelul celorlalte valuri, evadăm dincolo de rațiune, dincolo de aşteptările zilnice, de greutăţile ce sunt grele doar pentru ca noi le dăm voie să fie aşa şi ne permitem să ne simţim egoişti.

De multe ori însă începem să gustăm din acest vin din ce în ce mai des până când nu mai devine o plăcere ci doar un imbold. Bem din acest gând până când nu îi simțim gustul ci doar efectul. Bem până când uităm de noi şi deveni penibili pentru cei din jur dar suntem fericiţi că uităm de tot ce ne înconjoară şi care, cu fiecare gură de vis, de evadare, devine mai negru, mai “stresant” şi începem să credem că ne dorim să evadam, să fim mai egoişti doar pentru că lumea e rea şi nu pentru că ne depărtăm singuri de ea.

Uitam să ne dedicăm lumii şi să încercăm să desluşim misterele de lângă noi, credem că asta e un lucru menit oamenilor de ştiinţă în care oricum nu credem, uităm să privim dincolo de noi, de un loc de muncă unde oricum încercăm să tragem de timp doar să muncim mai puţin şi unde să avem însă pretenţia să primi totuşi salarii mai mari.

Uităm să ne uităm cât durează pur şi simplu unui ghiocel să îşi desfacă puţinele petale, nici nu mai ştim câte petale are un ghiocel, uităm să ne gândim în ce lună revine rândunica din drumul ei din ţările calde ale căror nume, de asemenea, nu le mai ştim. Uităm să ne uităm la pământul de sub tălpile noastre, să ne gândim de ce e doar asfalt şi dacă nu cumva, sub el, pământul se sufocă.

Uităm să întrebăm de unde vin lacrimile ce ne curg sau zâmbetele ce ne aduc viaţa pe chip, dacă putem să inventăm muzică sau dacă putem să mai scriem cu stiloul nu cu pixul, să scriem pe o felicitare un “Mulţumesc prietene” în loc de un sms. Ştii care e tehnica de a trimite un sms oare?

Să ne amintim să ne îmbrățișăm sufletul şi vom trăi în o continuă primăvara, gri-ul poate ar deveni albastru de cer.

Poţi evada în plăceri, alege-le doar pe cele din care poţi să simţi.

Şi Aristotel făcea sex. Dar a ştiut să fie şi Aristotel.

Comentarii

davidpostatny a spus…
Bune randuri... ;)
Anonim a spus…
Advice is seldom welcome, and those who need it the most, like it the least.

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...

Un titlu pentru un artist

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c...

A începe să scrii din tine

A scrie este ușor dacă înțelegi că a scrie este greu. A scrie înseamnă a culege rândurile din mintea ta, cuvintele ce curg între minte și inimă. între timpul de când se nasc și clipa când nu le lăsăm să treacă și să fie uitate fără să fi fost oferite. A scrie înseamnă să începi să vorbești. A scrie înseamnă să începi să vorbești cu tine, despre tine, despre ce știi despre tine raportat la lumea și viața ta ce ai trăit-o până în clipa când așterni o bucată din cine ești pe hârtie. A scrie este o mână dusă la buze, o mână ce o poți folosi precum un căuș, să amplifice sunetele, ca atunci când strigi după cineva, ca o mână ce duce zahăr pe niște buze ce au simțit amarul sau precum un deget ce poate opri o vorbă urâtă să iasă, o vorbă ce poate e apoi regretată. A scrie este un pas făcut de noi, de mână cu noi pe o parte și cu lumea întreagă de alta. A scrie înseamnă a așeza primul rând. Primul rând este precum o mână așezată pe clanța unei u...