Treceți la conținutul principal

A vedea dincolo de ramele unui tablou

Viaţa se zice că este o scenă. Toţi ne-am născut actori în acest grandios spectacol al vieții.

De câte ori nu ai auzit vorbele acestea? De cate ori nu te-ai gândit la ele, ai plâns la ele, te-ai împăcat cu ele sau de câte ori te-ai amuzat spunând că sunt doar vorbe?

Azi însă eu m-am gândit la viață…

Şi azi nu mi-a mai părut o scenă ci doar un tablou…

Nu poți fi actor pentru că ar însemna să joci despre viața altui om, altui individ pe care, poate, niciodată, nu l-ai cunoscut.

Nu poți să fii actor pentru te-ai minți pe tine zi de zi despre ce ești iar lacrimile tale ar fi doar masca unui râs precum un zâmbet larg pe chipu-ţi poate ar fi doar o albie pentru lacrimi. Eşti actor doar dacă faci asta să te minţi că trăieşti.

Azi m-am gândit ca viața e mai degrabă un tablou pentru că de multe ori suntem priviți şi înțeleși doar în contexte. Totul e văzut şi înţeles atâta timp cât în jur avem doar o ramă încât să ne fie mai ușor să pricepem.

Dar dacă tot ce sunt eu e dincolo de rame?

Exemplu? În fruntea acestor rânduri stă o imagine.

Tu vezi probabil un ursuleţ şi cu amar pe buze gândești în sinea ta că e o formă abstractă probabil de a îmi manifesta un gând macabru, cum îmi omor prin acest ursuleț în văzul tuturor o refulare şi îmbufnări ale unei firi neînțelese nici de mine.

Eu văd însă un urs de zahăr. E luat de pe scaunul său şi imortalizat, ridicând-se, pentru a îți atinge dacă nu limba umedă şi a își oferi dulceața ei, măcar pentru a fi pus pe pielea ta ca talisman dulce în jurul gatului. Sau poate depus în palma ta şi sărutat apoi.

De ce zi de zi ești interesat tu, cel ce nu citești decât cuvinte şi nu rânduri, doar de bucăți, frânturi din viața celui de lângă tine? De ce zi de zi tu cel ce acum te scalzi în întunericul luminii nu îți întinzi brațele să sfărâmi ramele tablourilor pe care zi de zi le critici doar pentru a fi social?

Vreau să te întinzi, să îţi înfunzi ochii printre stele şi, cu sclipiri de melodii, să te îmbeți de mine. Fii în tabloul meu, dincolo de ramele acestuia. Nimeni nu trebuie să știe. Totul, se vede.

Comentarii

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...

Un titlu pentru un artist

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c...

Nebun de alb, regina neagra pentru vesnicie

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna De cand ma simt tot mai bogat de tine Si-mi stau pe tample soarele si luna Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine... Si uite n-are cine sa ne-ajute Abia-si mai tine lumea ale sale Si-ntr-un perete alb de muze mute Nebunii negri cauta o cale... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Prin gari descreierate accidente Marfare triste vin in miezul verii Iar eu sunt plin de gesturi imprudente Ca sa te apropii si ca sa te sperii... Jur imprejur privelisti aberante Copii fragili ducand parinti in spate Batrani cu sanii gri de os pe pante Si albastrosi venind spre zari uscate... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Mi-e dor de tine si iti caut chipul In fiecare margine a firii In podul palmei daca iau nisipul Simt un inel jucandu-se de-a mirii... I-aud prin batalii...