Treceți la conținutul principal

A vedea dincolo de ramele unui tablou

Viaţa se zice că este o scenă. Toţi ne-am născut actori în acest grandios spectacol al vieții.

De câte ori nu ai auzit vorbele acestea? De cate ori nu te-ai gândit la ele, ai plâns la ele, te-ai împăcat cu ele sau de câte ori te-ai amuzat spunând că sunt doar vorbe?

Azi însă eu m-am gândit la viață…

Şi azi nu mi-a mai părut o scenă ci doar un tablou…

Nu poți fi actor pentru că ar însemna să joci despre viața altui om, altui individ pe care, poate, niciodată, nu l-ai cunoscut.

Nu poți să fii actor pentru te-ai minți pe tine zi de zi despre ce ești iar lacrimile tale ar fi doar masca unui râs precum un zâmbet larg pe chipu-ţi poate ar fi doar o albie pentru lacrimi. Eşti actor doar dacă faci asta să te minţi că trăieşti.

Azi m-am gândit ca viața e mai degrabă un tablou pentru că de multe ori suntem priviți şi înțeleși doar în contexte. Totul e văzut şi înţeles atâta timp cât în jur avem doar o ramă încât să ne fie mai ușor să pricepem.

Dar dacă tot ce sunt eu e dincolo de rame?

Exemplu? În fruntea acestor rânduri stă o imagine.

Tu vezi probabil un ursuleţ şi cu amar pe buze gândești în sinea ta că e o formă abstractă probabil de a îmi manifesta un gând macabru, cum îmi omor prin acest ursuleț în văzul tuturor o refulare şi îmbufnări ale unei firi neînțelese nici de mine.

Eu văd însă un urs de zahăr. E luat de pe scaunul său şi imortalizat, ridicând-se, pentru a îți atinge dacă nu limba umedă şi a își oferi dulceața ei, măcar pentru a fi pus pe pielea ta ca talisman dulce în jurul gatului. Sau poate depus în palma ta şi sărutat apoi.

De ce zi de zi ești interesat tu, cel ce nu citești decât cuvinte şi nu rânduri, doar de bucăți, frânturi din viața celui de lângă tine? De ce zi de zi tu cel ce acum te scalzi în întunericul luminii nu îți întinzi brațele să sfărâmi ramele tablourilor pe care zi de zi le critici doar pentru a fi social?

Vreau să te întinzi, să îţi înfunzi ochii printre stele şi, cu sclipiri de melodii, să te îmbeți de mine. Fii în tabloul meu, dincolo de ramele acestuia. Nimeni nu trebuie să știe. Totul, se vede.

Comentarii

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

A începe să scrii din tine

A scrie este ușor dacă înțelegi că a scrie este greu. A scrie înseamnă a culege rândurile din mintea ta, cuvintele ce curg între minte și inimă. între timpul de când se nasc și clipa când nu le lăsăm să treacă și să fie uitate fără să fi fost oferite. A scrie înseamnă să începi să vorbești. A scrie înseamnă să începi să vorbești cu tine, despre tine, despre ce știi despre tine raportat la lumea și viața ta ce ai trăit-o până în clipa când așterni o bucată din cine ești pe hârtie. A scrie este o mână dusă la buze, o mână ce o poți folosi precum un căuș, să amplifice sunetele, ca atunci când strigi după cineva, ca o mână ce duce zahăr pe niște buze ce au simțit amarul sau precum un deget ce poate opri o vorbă urâtă să iasă, o vorbă ce poate e apoi regretată. A scrie este un pas făcut de noi, de mână cu noi pe o parte și cu lumea întreagă de alta. A scrie înseamnă a așeza primul rând. Primul rând este precum o mână așezată pe clanța unei u...

Urletul tăcerii

Uneori stai în întuneric și te gândești la lumina ce ai vrea să o aduci. Alteori stai în întuneric și simți că tot întunericul aduce mai mult întuneric și nu știi dacă întreaga cameră se învârte cu tine sau dacă tot ce nu vezi e o închipuire a ta. Uneori nu știi dacă e corect sau dacă e greșit ce alegi să spui sau ce alegi să faci și de multe ori găsim vinovați sau scuze. Alteori dăm vina pe noi înșine însă rareori învățăm din dialogurile ce le purtăm cu propria minte, cu propria imagine a imaginației noastre... Uneori ai vrea ca o îmbrățișare să schimbe totul însă atingerea devine nedorită căci te leagă mai mult de ace persoană și ți-e frică de durerea ce va crește odată cu numărul de atingeri sau cu nivelul de sensibilitate pe care fiecare atingere atinge în propriul tău trup și suflet. Alteori o atingere aduce la loc pacea dar ascunde răspunsul ce uneori e mai bine să nu vină. Uneori scrii despre oameni și uiți apoi de ce ai scris despre ei sau dacă nu, care a fost exact ...