Treceți la conținutul principal

Când orice mânz ajunge un cal bătrân

Orice cal

Adu-ţi aminte de mine cât sunt lângă tine. Nu o face atunci când voi fi doar o amintire. Atunci mă va durea prea mult încât să văd ce am rămas în loc să știu ca puteam fi.

Orice mânz ajunge cal bătrân. Orice cal bătrân îşi amintește cum e să fii tânăr şi în ochii săi căprui vor fi mereu sclipiri înecate în lungimea genelor. Un cal e frumos la orice vârsta, dar îmbătrânit fiind frumusețea lui devine un strigăt. Uneori, acest strigat e unul grav, e unul care ceartă şi când nu o poate spune, muşcă grumazul mânzului şi îl gonește.

În fiecare zi mă tem mai mult de tine şi sunt tot mai convins că tot ce va fi, va fi uitat. De aceea, adu-ţi aminte de mine când sunt încă lângă tine.

Concret, eu văd în tine o siluetă într-un univers prea alb. Acest tot alb îmi închide ochii şi nu îţi pot vedea astfel ochii şi ceea ce e in tine. Însă aud, şi în clipele când nu schimbam cuvinte degeaba, aud pași făcuți de alții, pași ce îi faci şi tu, pași care tot eu îi șterg pentru că urma lor e adâncită în inima mea. Cu fiecare pas, eu doar sper ca mă înșel.

Ești interesat doar de trupuri perfecte şi precum un șeic îţi cauți armăsari perfecți la trup pe care să îi călărești. Eu nu-s așa. Eu sunt bătrân şi mi-am pierdut puterea de a te arunca din şa. Eu sunt poate în herghelia ta doar acel cal ce l-ai fi putut place cândva dacă eram singur în lumea ta. Dar nu-s.

Adu-ţi aminte că timpul lângă mine este incert.

Precum alți cai ce își înghit în noduri bătrânețea sunt resemnat. Știu că într-o zi mă voi pleca în faţa ta şi când nu mă vei recunoaște, orbit fiind de frumusețea altora, mânat fiind de dorința de a-i domina, eu voi sta tot plecat așteptând sa fiu trimis în colţuri umbrite, să fiu tăiat sau lăsat deşertului pentru a face loc altui armăsar.

Dacă ţi-ai aminti de mine, eu aş trăi mereu. Deși e fals. Aş trăi doar cât ai trai şi tu.

Sunt cal bătrân. Tu nu vei mai lua în brațe grumazul meu, lacrimile noastre de vechi prieteni nu se vor uni. Părul meu nu va sta niciodată lipit de nările tale, iar ochii mei, ce nu te vor întâlni vreodată nu vor reflecta ochii tăi.

Într-o zi, îţi vei aduce aminte ca m-ai uitat.

Un comentariu

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu.

Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat.

Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit.

Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate.

Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare.

Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12 ani de cân…

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Un om rănit și o inimă străină

Mi-a venit, iar, rândul.
Trece timpul din ce în ce mai repede peste mine și fiecare zi ce trece mă duce cu o zi mai departe de ultimele rânduri ce le-am scris aici.
Mie dor de acest blog, mi-e dor de ce am de spus și vreau să revin aici mai des.

A trecut ceva vreme însă toată vremea trecută a adus o nouă etapă. Am fost bolnav. Bolnav de mine însumi și nu am știut prea multe despre durerile mele. Am fost însă adus pe brațele unui om străin într-o casă nouă și de acolo a început procesul de revenire la speranță în doi, proces cu teamă, cu pași mici și încăpățânați să mă țină în trecut și nu să merg spre vindecare.

E o boală de inimă ascunsă după ziduri de gânduri.

E frica de a crede în oamenii ce vor să aducă iubire.

O inimă străină poate fi considerată ca un transplant de inimă. Inima cea nouă a persoanei ce vrea să te iubească sau măcar să îți aducă fericire, deși are intenții bune, tinde să fie rejectată de organism.

S-a făcut deja operația. Inima mi-a fost deja dată iar acum trebuie…