Plecăm împreună, pe acelaşi drum şi cu toate acestea la plecare, deşi vom fi tovarăşi de drum ne spunem “la revedere”. De ce oare nu ştiu.
După atâta timp tot simt că ai putea sa aprinzi focul din sinea mea. Doar tu poţi da încă foc nopţilor mele. Doar tu eziţi să o faci. Eu mi-aş oferi trupul focului tău. Ar mai rămâne apoi doar ce simt pentru tine.
Dacă pleci din zilele mele însorite alături de tine poţi lua şi soarele. Poţi lua şi păsările ce cântă în cerul de vară ce-a fost, cu zile în care luna oprea timpul să rămânem mereu tineri. Dar dacă vei alege să rămâi îţi voi crea zile precum alte zile n-au fost sau vor fi. Voi vinde soarele şi voi vorbi cu arborii să venereze faptul că mă ţii de mână când plutim pe vânt.
Dar dacă pleci, aşa cum ştiu că trebuie să o faci, nu voi mai crede în nimeni şi nimic şi voi rămâne într-o cameră, plină de un spaţiu gol, precum privirea ta goală. Aş fi vrut să fiu umbra umbrei tale.
Ar trebui inventată în cărţi o nouă gravitaţie. Gravitaţia iubirii, cea care ne dărâmă la pământ mai mult decât reuşeşte gravitaţia Terrei.
La îmbinări de ape, ce curg ducând cu ele vieți şi morți, ce se unesc în mari râuri şi oceane, aş sta precum o salcie la mal şi aş veghea somnul tău ce curge precum un nume.
Precum un suflet ce a rămas veghind asupra fericirii persoanei ce i-a primit iubirea aş sta şi aş veghea să te scalzi sub raze de lumină ce să-ţi usuce dorul de mine şi tu să plângi doar pentru ştii că nu mai ştii de mine.
Uneori gândesc că ar fi mult mai uşor să vindecăm planeta decât să ne amintim să avem încredere în oameni, în noi, în a aștepta să te văd lângă mine. Vreau să cadă frunze în parc pe banca unde stăm unul lângă celălalt.
Comentarii