Treceți la conținutul principal

Numărătoarea finală

Plecăm împreună, pe acelaşi drum şi cu toate acestea la plecare, deşi vom fi tovarăşi de drum ne spunem “la revedere”. De ce oare nu ştiu.

După atâta timp tot simt că ai putea sa aprinzi focul din sinea mea. Doar tu poţi da încă foc nopţilor mele. Doar tu eziţi să o faci. Eu mi-aş oferi trupul focului tău. Ar mai rămâne apoi doar ce simt pentru tine.

Dacă pleci din zilele mele însorite alături de tine poţi lua şi soarele. Poţi lua şi păsările ce cântă în cerul de vară ce-a fost, cu zile în care luna oprea timpul să rămânem mereu tineri. Dar dacă vei alege să rămâi îţi voi crea zile precum alte zile n-au fost sau vor fi. Voi vinde soarele şi voi vorbi cu arborii să venereze faptul că mă ţii de mână când plutim pe vânt.

Dar dacă pleci, aşa cum ştiu că trebuie să o faci, nu voi mai crede în nimeni şi nimic şi voi rămâne într-o cameră, plină de un spaţiu gol, precum privirea ta goală. Aş fi vrut să fiu umbra umbrei tale.

Ar trebui inventată în cărţi o nouă gravitaţie. Gravitaţia iubirii, cea care ne dărâmă la pământ mai mult decât reuşeşte gravitaţia Terrei.

La îmbinări de ape, ce curg ducând cu ele vieți şi morți, ce se unesc în mari râuri şi oceane, aş sta precum o salcie la mal şi aş veghea somnul tău ce curge precum un nume.

Precum un suflet ce a rămas veghind asupra fericirii persoanei ce i-a primit iubirea aş sta şi aş veghea să te scalzi sub raze de lumină ce să-ţi usuce dorul de mine şi tu să plângi doar pentru ştii că nu mai ştii de mine.

Uneori gândesc că ar fi mult mai uşor să vindecăm planeta decât să ne amintim să avem încredere în oameni, în noi, în a aștepta să te văd lângă mine. Vreau să cadă frunze în parc pe banca unde stăm unul lângă celălalt.

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Atingerea unui INGER.....

Iar cand ingerii ating pamantul razele soarelui palesc pentru a le putea vedea fetzele pline de simplitate si dorinta. Dorinta de a fi acolo mereu sa te apere...Dorinta la ingeri.... e venita din simplul lor de a fi.. e alegerea lor... sau este ceva impus lor? Ador ingerii prin puritatea a tot ce simbolizeaza. Fiecare om vede altceva si intelege altceva cand spui inger. Ingerii pe pamant sunt copii ce alearga in jurul nostru. Ingeri sunt cei pentru care merita sa lasam viata asta fizica si facem acel pas care ne va transforma si ne va pastra mereu langa cei dragi pentru a-i ocroti. Ingerii sunt langa cei dragi in timpul somnului. Cel putin asa uram celor dragi..." vise placute, ingerii sa te sarute..." de ce nu le uram oare sa devina ei insisi ingeri? Eu mereu am visat sa ajung un inger. Oare sunt ingerul cuiva? Ce sunt ingerii atata timp cat nimic rau nu e in jurul nostru si totul merge asha cum ne dorim? Mereu am vazut ingeri in spuma marii... Spuma marii e modul in ca…

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în…