Treceți la conținutul principal

Când orice mânz ajunge un cal bătrân

Orice cal

Adu-ţi aminte de mine cât sunt lângă tine. Nu o face atunci când voi fi doar o amintire. Atunci mă va durea prea mult încât să văd ce am rămas în loc să știu ca puteam fi.

Orice mânz ajunge cal bătrân. Orice cal bătrân îşi amintește cum e să fii tânăr şi în ochii săi căprui vor fi mereu sclipiri înecate în lungimea genelor. Un cal e frumos la orice vârsta, dar îmbătrânit fiind frumusețea lui devine un strigăt. Uneori, acest strigat e unul grav, e unul care ceartă şi când nu o poate spune, muşcă grumazul mânzului şi îl gonește.

În fiecare zi mă tem mai mult de tine şi sunt tot mai convins că tot ce va fi, va fi uitat. De aceea, adu-ţi aminte de mine când sunt încă lângă tine.

Concret, eu văd în tine o siluetă într-un univers prea alb. Acest tot alb îmi închide ochii şi nu îţi pot vedea astfel ochii şi ceea ce e in tine. Însă aud, şi în clipele când nu schimbam cuvinte degeaba, aud pași făcuți de alții, pași ce îi faci şi tu, pași care tot eu îi șterg pentru că urma lor e adâncită în inima mea. Cu fiecare pas, eu doar sper ca mă înșel.

Ești interesat doar de trupuri perfecte şi precum un șeic îţi cauți armăsari perfecți la trup pe care să îi călărești. Eu nu-s așa. Eu sunt bătrân şi mi-am pierdut puterea de a te arunca din şa. Eu sunt poate în herghelia ta doar acel cal ce l-ai fi putut place cândva dacă eram singur în lumea ta. Dar nu-s.

Adu-ţi aminte că timpul lângă mine este incert.

Precum alți cai ce își înghit în noduri bătrânețea sunt resemnat. Știu că într-o zi mă voi pleca în faţa ta şi când nu mă vei recunoaște, orbit fiind de frumusețea altora, mânat fiind de dorința de a-i domina, eu voi sta tot plecat așteptând sa fiu trimis în colţuri umbrite, să fiu tăiat sau lăsat deşertului pentru a face loc altui armăsar.

Dacă ţi-ai aminti de mine, eu aş trăi mereu. Deși e fals. Aş trăi doar cât ai trai şi tu.

Sunt cal bătrân. Tu nu vei mai lua în brațe grumazul meu, lacrimile noastre de vechi prieteni nu se vor uni. Părul meu nu va sta niciodată lipit de nările tale, iar ochii mei, ce nu te vor întâlni vreodată nu vor reflecta ochii tăi.

Într-o zi, îţi vei aduce aminte ca m-ai uitat.

Comentarii

Anonim a spus…
cred ca acest articol mi-a placut cel mai mult din toate pe care ti le-am citit.....

Postări populare

A oferi din ceea ce ne aduce fericire

“ A oferi ”. Acesta este modul prin care încă de la început micul nostru blog a reuşit să se transforme dintr-o simplă carte de gânduri într-o casă unde firavele gânduri îşi pot întâmpina cititorii. Numărul celor ce deschid uşa către lumea acestui blog a crescut, creşte odată cu timpul şi astfel, am ajuns la momentul în care putem încerca să combinăm utilul cu bucuria de a oferi mai departe la rândul nostru, altora. Oferim posibilitatea ca dumneavoastră să puteţi pune însemnele paginii dumneavoastre web, a afacerii dumneavoastre, a produsului pe care imaginaţia dumneavoastră l-a creat pe un spaţiu pe care îl punem la dispoziţie spre închiriere. Puteţi pune chiar imaginea dumneavoastră… Facem acest lucru pentru a sprijini o fundaţie, “ Şansă pentru Şansă ” pe numele ei, ce încearcă să construiască proiecte dedicate persoanelor diagnosticate cu cancer sau leucemie din România. Sumele obţinute din această închiriere a spaţiului web pe care îl oferim ca platformă publicitară

Nebun de alb, regina neagra pentru vesnicie

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna De cand ma simt tot mai bogat de tine Si-mi stau pe tample soarele si luna Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine... Si uite n-are cine sa ne-ajute Abia-si mai tine lumea ale sale Si-ntr-un perete alb de muze mute Nebunii negri cauta o cale... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Prin gari descreierate accidente Marfare triste vin in miezul verii Iar eu sunt plin de gesturi imprudente Ca sa te apropii si ca sa te sperii... Jur imprejur privelisti aberante Copii fragili ducand parinti in spate Batrani cu sanii gri de os pe pante Si albastrosi venind spre zari uscate... Si te iubesc cu mila si cu groaza Tot ce-i al tau mi se cuvine mie Ca un nebun de alb ce captureaza Regina neagra pentru o vesnicie... Mi-e dor de tine si iti caut chipul In fiecare margine a firii In podul palmei daca iau nisipul Simt un inel jucandu-se de-a mirii... I-aud prin batalii

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat