Treceți la conținutul principal

Zei cu mintea rece

Cold_by_RS__Design

Există reguli ce se aplică oriunde. Uneori regulile sunt ale altora, alteori regulile sunt cele ale spectatorilor noștri.

Există clipe când trebuie să întinzi mâna şi să îţi iei la revedere de la prieteni sau iubite, iubiţi sau de la lume.

Există clipe când trebuie să cazi.

Ştii că în cer sunete de pian îi veselesc pe zeii ce cu mintea rece au ca regulă să nu le pese când cineva aici pe pământ pierde o şansă de a fi fericit. Joci cu tot ce ai de jucat, îţi încerci toate trucurile şi la un moment dat destinul ne este acela de a nu mai avea nici un as în mânecă. Ajungi doar să fii un om cu privirea goală.

Am fost un prost să joc după reguli, reguli ce spuneau că am dreptul să îmi construiesc un cămin în braţele tale ca şi cum locul meu ar fi acolo.

Există clipe când devii furios că buzele îi sunt atinse de altă persoană sau când ştii că asta urmează să se întâmple. Dar există o regulă cum că trebuie să te prefaci că eşti matur şi înțelegi că e normal şi îţi aduci aminte că mai există o regulă cum că să îţi continui viaţa şi să fii puternic. Ce regulă stupidă când universul tău ce poate s-a învârtit fericit a devenit o roată de întuneric.

Există clipe când simţi că omul de lângă tine se schimbă dar de fapt nu e altceva decât intrarea într-o zi când doar afli ceva ce încă nu cunoşteai. Deşi mă doare azi totul deja e la trecut. Nu mai am ce să zic. Mă doare să nu îţi răspund pentru că dacă o fac am continua agonia. Poate îmi e frică.

Există clipe când pur să simplu nu există încredere în cuvintele ce spun “eşti singurul”, “doar pe tine te vreau” şi nu vezi decât faptele ce simţi că anulează vorbele.

Uneori câştigătorul ia totul. Cel ce pierde rămâne să se piardă în trecut. E o regulă.

Deşi nu crezi, mă doare rău să nu te simt :( :( :( :( :( :( :( :(

Comentarii

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...

Un titlu pentru un artist

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c...