Treceți la conținutul principal

V-ul din Evian Kado.

Un fir de nisip de pe fundul oceanului are o şansă mică să fie oferit din dragoste. Un fir de nisip de pe fundul oceanului are o şansă mare să fie invidiat. Un fir de nisip de pe fundul oceanului are o şansă, fie ea mică sau mare de a nu mai fi pe fundul oceanului. Tot ce trebuie să i se întâmple este să fie ascuns între pereţii fragili ale unei scoici ce să îl transforme într-o perlă.

O perlă are frumuseţe brută şi uneori singura şlefuire de care are nevoie e aceea a minţii celei sau celui ce o va oferi şi / sau purta. O perlă poate să reflecte lumină deşi culoarea ei e acoperită de o atingere mată. Într-un mod asemănător, unic însă, e şi el.

Să prinzi curajul de a fi în lumină şi de a te lăsa purtat de cei ce te vor vedea, de fi invidiat sau comparat cu alte perle mai mari sau mai negre pentru mine e un motiv să îl admir din umbra mea.

Artistul poate fi, din modul meu de a vedea, artist doar dacă înainte de a păşi pe scenă are talentul de a fi om unit de el însuşi dar şi de cei ce sunt în faţa lui sau în spatele său.

Ştiu sau am văzut că e muncitor. E dedicat gândurilor sale şi face ca ele să devină dacă nu nemuritoare măcar fericite că vor fi văzute de zeci şi de sute de oameni.

Am văzut că e liniştit şi tranşant. Am văzut că te priveşte şi deşi îl poţi acuza de o uşoară înfumurare sau indiferenţă va vorbi cu tine doar dacă e abordat. Poate fi şi un mod de a nu se băga unde uneori oricum poate nu va găsi nimic sau poate fi o bună educaţie sau un bun simţ în a îţi respecta intimitatea şi de a îţi oferi dreptul de a alege să îl abordezi.

Am văzut că ştie să ceară impresii sau ajutor. Am văzut că a pornit la drum într-un mod profesional, cu un pachet informaţional pregătit, un site eficient, oferind în mod gratuit primul său cântec.

Este cu picioarele pe pământ şi asta l-ar face diferit şi cred că din acest motiv nu va dispărea după maxim 3 melodii scoase pe piaţă. Pentru că e calculat. Pentru că nu e îmbătat cu apă nici ieftină nici scumpă.

Toate acestea le-am văzut în Evian Kado prin V-ul din spatele artistului.

Web

 

Piesa nu dărâmă tipare. Nu e grea şi nici simplă. E atât cât trebuie pentru ca Evian Kado să poată învăţa şi cât să poată urca, nu să trebuiască să trăiască în umbra primului single, singurul hit. E o melodie ce, după cum şi el a spus, e nevoie să o asculţi de 6 ori să îţi placă. Dar aşa, Evian Kado câştigă din nou. Timp petrecut împreună cu ascultătorii săi şi din nou asta îl face diferit şi mai bun. Devine intim într-un mod mental, Proust-ian cu viitorii lui prieteni. Voi.

http://www.eviankado.com

Comentarii

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi. Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc… Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze… Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. ...

Dincolo, peste umărul meu

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...