Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Uneori stai în întuneric și te gândești la lumina ce ai vrea să o aduci. Alteori stai în întuneric și simți că tot întunericul aduce mai mult întuneric și nu știi dacă întreaga cameră se învârte cu tine sau dacă tot ce nu vezi e o închipuire a ta. Uneori nu știi dacă e corect sau dacă e greșit ce alegi să spui sau ce alegi să faci și de multe ori găsim vinovați sau scuze. Alteori dăm vina pe noi înșine însă rareori învățăm din dialogurile ce le purtăm cu propria minte, cu propria imagine a imaginației noastre... Uneori ai vrea ca o îmbrățișare să schimbe totul însă atingerea devine nedorită căci te leagă mai mult de ace persoană și ți-e frică de durerea ce va crește odată cu numărul de atingeri sau cu nivelul de sensibilitate pe care fiecare atingere atinge în propriul tău trup și suflet. Alteori o atingere aduce la loc pacea dar ascunde răspunsul ce uneori e mai bine să nu vină. Uneori scrii despre oameni și uiți apoi de ce ai scris despre ei sau dacă nu, care a fost exact ...

Astăzi am descoperit o aplicație pentru telefonul meu. O aplicație în care în mod anonim poți citi cele mai intime secrete ale unui om ce are nevoie să  facă o confesiune unui străin sau altor sute, dar niciodată cuiva apropiat. Una din acele confesiuni era însă și o dorință ce m-a făcut să cuget despre mine. Iar... ”Aș vrea să citesc o carte în care să fie scrise toate minciunile ce le-am rostit” M-am gândit automat la ultima minciună ce am rostit-o. Când a fost? Către cine a fost? De ce am spus-o? Ce mi-a adus bun? Care era adevărul... căci rețin minciuna dar nu mai știu exact realitatea... Ultima minciună a fost către mine însumi. Mi-am zis că mâine o să fiu mai bun ca azi. Mi-am zis că vreau să fiu cineva mai bun și am făcut asta, realizez acum, mai des decât ar fi sănătos. Te întrebi cum dorința mea de a fi mai bun e rea? Simplu... Mereu mi-am zis că vreau să fiu cineva . Nu mi-am spus că vreau să fiu tot eu, și eu să fiu cel ce e mai bun. Mi-am proiectat cumva ...

Azi Soarele și-a adus aminte de vară. Cu siguranță azi Soarele mi-a dat un exemplu cum până și el uneori simte nevoia să ignore trecerea normală a timpului și scurgerea normală a anotimpurilor. Azi a fost cald, am putut merge sub căldura lui purtând un simplu pulover și m-a lăsat apoi să îi păstrez ca amintire un uimitor apus cum de multă vreme nu am reușit să savurez. Azi Soarele a fost de vară deși suntem la câteva zile distanță de Crăciun. Azi am făcut fotografii. În drum spre casă am presărat un gând ce este titlul acestui articol: ”Un bărbat scria despre iubire”. Am vrut să întreb un bărbat zilele următoare, orice bărbat, cum poate un bărbat ce se ascunde de propriile emoții să pune iubirea în cuvinte. Credeam că va trebui să scriu iar despre mine. Un bărbat însă mi-a lăsat fără să știe însă cuvintele de mai jos. ”La fel de simplu cum reușești să treci zi după zi prin viață, tot așa și iubirea poate fi veșnică sau, mai bine spus, iubirea poate fi, atât cât există. Est...

Mi-a venit, iar, rândul. Trece timpul din ce în ce mai repede peste mine și fiecare zi ce trece mă duce cu o zi mai departe de ultimele rânduri ce le-am scris aici. Mie dor de acest blog, mi-e dor de ce am de spus și vreau să revin aici mai des. A trecut ceva vreme însă toată vremea trecută a adus o nouă etapă. Am fost bolnav. Bolnav de mine însumi și nu am știut prea multe despre durerile mele. Am fost însă adus pe brațele unui om străin într-o casă nouă și de acolo a început procesul de revenire la speranță în doi, proces cu teamă, cu pași mici și încăpățânați să mă țină în trecut și nu să merg spre vindecare. E o boală de inimă ascunsă după ziduri de gânduri. E frica de a crede în oamenii ce vor să aducă iubire. O inimă străină poate fi considerată ca un transplant de inimă. Inima cea nouă a persoanei ce vrea să te iubească sau măcar să îți aducă fericire, deși are intenții bune, tinde să fie rejectată de organism. S-a făcut deja operația. Inima mi-a fost deja dată ia...

Cu toții venim de undeva. Uneori plecăm dintr-un loc și parcurgem un drum pe care cunoaștem și ajutăm oameni. Uneori ne oprim să rămânem într-un loc. Alteori facem un cerc complet și ne întoarcem de unde am plecat fără să știm măcar că am părăsit locul de un am pornit. Contează ca în fiecare loc în care suntem să ne încărcăm cu dragoste pentru alții și să o oferim. Un articol de Denis Ciumbargi

Dragostea nu se face în singurătate. Dragostea nu se face de unul singur, una singură. Dragostea nu este singură. Dragostea se pierde însă când te pierzi în singurătate. Dragostea adevărată o vezi în cele mai publice locuri dar o simți în cel mai intim loc. Dragostea e mai frumoasă când o împarți. Am decis ca dragostea mea să devină dragostea noastră și cuvintele mele să fie parte dintr-un dialog cu tine pentru o lume cu mai puțină singurătate și mai multă dragoste. Dragostea nu se face în singurătate. Lumea scrie despre dragoste, articolul acesta este despre oameni care au spus cel puțin o vorbă despre dragoste pentru a apărea pe acest blog. Acest articol e scris de un grup de oameni. Scrie și tu. Un grup de oameni au scris pentru tine. Trifanescu C-tin Valentin   - Oriunde voi simți că sunt iubit voi dărui și eu la rândul meu!!!!  Sabina Elena  - Iubirea nu ia ostateci. Ea nu se târguiește. Nu este compromisă de frică. Dimpotrivă, acolo unde iubirea e...

O femeie bătrână avea doua vase mari pe care le atârna de cele două capete ale unui băț și pe care le căra pe după gât.  Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect și tot timpul aducea întreaga cantitate de apă. La sfârșitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea plin doar pe jumătate.  Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas și jumătate de apă. Bineînțeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de rușine cu imperfecțiunea sa și se simțea atât de rău căci nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!  După 2 ani de asa zisă nereușită, după cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii, lângă izvor:  "Mă simt atât de rușinat, pentru ca această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!"  Bătrâna a zâmbit:  "Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu? ...

Emanciparea femeii a fost posibilă prin emanciparea bărbatului. Evoluția socială a femeii a fost posibilă prin evoluția socială a bărbatului. Egalitatea femeii cu bărbatul este posibilă prin egalitatea pe care a acceptat-o bărbatul. Pentru femeia de azi au fost nevoie de mii de ani în care bărbații au trebuit și au putut să conducă. Forma lumii de azi, a țărilor pe care azi femeile doresc să le conducă a fost creată de războaie începute și duse de bărbați. Lumea de azi se bazează pe legi venite din nevoia de pune ordine în războaiele începute și duse de bărbați. Legile ce au creat egalitate în această lume, între țări și bărbați pentru a opri războaie duse de alți bărbați au condus la legi ce au creat egalitatea cu femeile. Vocea femeilor de azi a fost făcută auzită urechilor bărbaților de atunci, vocea femeilor de azi a fost ascultată și transformată în egalitate prin voturi acceptate de bărbații de azi. A conduce, a avea un comportament de conducător este un element ce a...

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole. Este un prag. 30 de ani sunt un prag. Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu. De aceea este un prag important. Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul. Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat. Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun. Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu... Ce schimb? Nu știu încă. Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite. Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment. Aș fi vrut să schimb acea partea și să î...

”Cumpărați produse Bio!” ”Costă de 3 ori mai mult dar sunt sănătoase.” Febra produselor bio și a cheltuielilor suplimentare sub pretextul sănătății poate fi răcită cu un supozitor de puțină informație. Un articol cu puțină Biologie și Chimie din clasele generale. Haideți să facem puțină ordine în tot ce înseamnă bio . Haideți să spunem lucrurilor pe nume. Bio vine din cuvântul grec βίος, bios, ce înseamnă viață. Este o caracteristică a tuturor organismelor vii, iar definiția organismelor vii spune că viața, această valoare unică a lor, este proprietatea acelor obiecte care au capacitatea de a semnala și întreține singure, ele însăși, procese biologice, chimice ce duc la transformări  spre deosebire de altele care nu pot. Un joc de cuvinte : nu am văzut nicio pâine, borcan de dulceață și câte alte produse respirând greu prin ambalajele lor de plastic, alergând printre rafturi, consumând alte produse pentru a crea procese biologice etc. Bio nu este ceea c...

Făceam un nimic, făceam poate mai multe, cred că mă jucam pur și simplu când, un gând, deodată, mi-a dat o palmă peste ceafă... ”Tu știi că martie vine de la Marte?” Normal că știam deși mă dusesem cu gândul la planetă și a trebuit să mă scutur un pic nu ma dau de gol. ”Normal că denumirea de Martie vine de la Marte, zeul. Zeul Războiului.” Revin în cap toate celelalte informații care le-am adunat în timp... ” Martie era prima lună din an pe vremea romanilor, pe 1 Martie se sărbătorea anul nou... Martie e prima lună de toamnă în cealaltă emisferă... Martie e luna când romanii începeau să se apuce de muncile agricole și reîncepeau campaniile de război .” Era luna războaielor începute... Mă gândesc apoi la 1 și 8 Martie și cum această lună a devenit a femeii. De ce sărbătorim femeile în luna războiului? De ce și când s-a transformat ceva atât de bărbătesc odinioară în luna când bărbații au parte de război dacă uită de femeile din viața lor? E acesta modul m...

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...

Un voal al oboselii stă așternut peste minte și gânduri, peste emoții și peste zilele scurtate de un timp ce a ales să treacă la fel ca înainte, fără a te mai întreabă când ai uitat să zâmbești. O lume se învârte, cu tine, pe lângă tine, cu un zgomot cu care te-ai obișnuit și ai învățat să mergi mai departe, în urma altora, în fața altora, la pas cu ei, precum un gând ce stă la coada altor gânduri ce așteaptă să îți vină în minte atunci când stai pe scaun, în picioare, într-un autobuz, tramvai, metrou, o clasă, un birou, o cameră... Te uiți în gol și în gol vezi zarea întreagă, un gând că ești mai bun de atât, că meriți mai mult și ai vrea să dai vina pe o lume prea schimbată, prea falsă, ce își falsifică și falsitatea dar cuvintele îți rămân pierdute în gât, alunecate prea mult de sus, din gânduri. Simți că stai pe loc pe un pământ ce îți fuge de sub picioare și nu te mai obosești în plus să te întrebi unde fuge pământul fuge când îți fuge de sub picioare ?... Întoarce-te a...

E o femeie în Somalia ce răscolește după perle la marginea drumului. O forță mai mare decât natura o ține încă în viață. Acesta este modul în care ea moare, moare să supraviețuiască. Nu știu din ce este făcută și mi-ar plăcea să fiu atât de curajos. Plânge spre ceruri: ”E o piatră în inima mea!”... E o viața ce ea nu a ales-o și care doare precum o pereche nouă de pantofi. Doare ca o pereche nouă de pantofi. E o femeie în Somalia cu care Soarele e fără milă, același Soare sub care noi ne întindem îi arde ei oasele. La fel de mult precum de lungi sunt umbrele amiezii îi va lua să se îndrepte spre casă. Fiecare bob de grâu e cu atenție împachetat căci acelea sunt perle pentru fiica ei cea mică ”Aleluia!” plânge ea spre ceruri, ”E o piatră în inima mea!” E o viața ce ea nu a ales-o și care doare precum o pereche nouă de pantofi. Doare ca o pereche nouă de pantofi. Denis Ciumbargi

Cimitirul e doar un dormitor al minților odihnite, al minților ce au inspirat minți și au creat generații, al trupurilor ce au spălat generații și au adormit sperând că, undeva în timp, ziua de mâine să fie mai lungă și mai bună pentru cei dragi. +Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu Denis Ciumbargi

”O carte citită pe jumătate este precum o poveste de iubire terminată pe jumătate.” ”Viața mea nu înseamnă mai mult decât o picătură într-un ocean fără limite. Dar ce este oceanul dacă nu o multitudine de picături?” ”Cărțile nu oferă o evadare reală dar ele pot opri mintea să se zgârie singură până la sânge.” ”Viețile noastre nu sunt ale noastre. Din pântece până în mormânt suntem legați de alții. Trecut și prezent. Și, cu fiecare crimă sau faptă bună, dăm naștere viitorului nostru.” ”Putere, timp, gravitație, iubire. Puterile care într-adevăr sunt puternice sunt toate invizibile.” “Sufletele trec vârstele precum norii trec cerurile și, deși forma unui nor și nici forma sa nu rămân la fel, e tot un nor și, la fel e și sufletul. Cine poate spune din ce parte a fost gonit norul sau unde poate fi sufletul cuiva mâine? Doar estul și vestul, compasul și un atlas, atlasul norilor” ”Toate revoluțiile sunt slabe fantezii până se împlinesc; ele devin apoi...

Ultimele zile mi-au fost diferite de toate celelalte la fel ca și celelalte zile până la ele. Ultimele zile au fost, argumentat logic, la fel ca celelalte. În ultimele zile am vorbit despre componente din mine inexistente vizibil dar fără de care mecanismul inimii mele nu s-ar supune creierului. Am găsit un răspuns la întrebările unor oameni. Mari gânditori. Ție.  Inima se supune creierului.  Ea bate datorită stimulilor lui, impulsului acestuia. Inima e supusă creierului. Fizic. Logic. Povestea începe în săptămâna a treia după fertilizare, la 5 săptămâni după concepere când o masă mică de țesuturi se adună și crează un la fel de mic ghem de fire. Creierul . Acesta are acum ca prim scop creerea inimii și a coloanei vertebrale. Creierul ne dă inima și verticalitatea. Logica cu care se întâmplă acestea este argumentată de o altă logică, cea a ADN-ului a doi oameni ce, de cele mai multe ori, au ales să fie unul lângă celălalt din și pr...

Oamenii necunoscuți sunt cei ce te fac să îți cunoști și să îți recunoști de multe ori locul tău în acel moment în propria ta viață.  Oamenii necunoscuți sunt cei ce de multe ori nu îi uiți o bună perioadă de timp căci ecoul fostei lor prezențe și trecătoarele lor cuvinte rămân precum un vers eminescian, ”Azi o vedem și nu e...”, ca mărturie a unei teorii frumos expuse. Sunt cuvinte mai jos despre o viață atipică, o viață ce nu poate fi a oricăruia dar ale căror lecții despre putere, capacitate de a merge mai departe și a face și un dram de artă și bine în același timp pot fi însușite fără rușine. Am schimbat cuvinte cu Roberth Nicolas Nichifo r, un fotograf ce a făcut înconjurul lumii pentru a nu face fotografii ci pentru a a deveni imagine a unui om ce trăiește prin ceea ce face. El crede că n atura omului este ca acesta să fie liber .  Am vrut să scriu despre el la a treia persoană dar ca un om ce își asumă cuvintele nu îi cinstim asumarea aceasta decât pri...

Dincolo de toamnă e vara și iarna. Depinde dacă privim înainte sau înapoi în această clipă. Înapoi e o întrebare ce a zăbovit câteva clipe pe buzele unei fete a cărei inimi privește și ea înapoi la lipsa de garanții emoționale ale viitorului. M-a întrebat ”De ce oare există oameni fără suflet?” Răspunsul meu vine din același înapoi și e atât de banal încât nu poate fi decât bun de oferit și poate îmbrățișa o inimă deschisă la citire... Răspunsul meu a zis: ”pentru a îl îmbogăți pe al nostru, pentru a ști, pentru a mă ridica poate plin de praf dar cu încă suficientă putere pentru a da un șut în fundul ce ne-a fost întors și astfel, în drumul meu spre înălțimi, să am dublu câștig”. Am fost comparat cu o privire mereu în sus și din nou, de jos, din josul amintirilor mi-a venit exemplul stemei rusești, emblematicul vultur cu două capete ce cu putere arată lumii grandoarea unei țări: ”Rusia e atât de mare încât e nevoie de două capete pentru a o cuprinde cu ochii”... Să ne uităm...

39 septembrie. Putea fi 19 dar am preferat să fie o dată ce are mai mare importanță. E data când am dat afară veșnicia în care mă scăldam. Am dat afară vorbe, doar simple vorbe ce mi-au fost spuse sub jurăminte false. Am vizitat un carnaval al deșertăciunilor instalat într-un ambalaj ce a știut să vândă dar nu a știut să ofere spectacolul necesar pentru a face totul credibil încât finalul să fie o plăcere sau dacă nu, măcar întârziat. Am fost într-un carnaval unde piesa de rezistență a fost camera oglinzilor ce distorsionează, ce te arată diferit de ceea ce ești, mai slab, mai gras, mai urât, mai frumos, mai sus sau mai jos, oricum numai diferit de ceea ce ești. E camera unde culorile se schimbă odată cu reflexia ta. E camera unde se instalează aversiunea față de propriile tale culori. Ne analizăm reflexiile și ne întrebăm cum am putea trăi dacă ce vedem în acele oglinzi ar fi real, reflexia în acel moment oricum e reală, dar, dacă nu ar fi doar un amuzament temporar de bâlci?...